Do you remember?

When did we lose our way?
Easier to let it go
So many can’t tell anybody
Harder to let you know
Call me when you’ve made up your mind but you won’t
Caught up in the way that you played my heart
Only love could ever hit this hard

Oh, don’t be scared about it
Don’t forget it was real
Do you remember the way it made you feel?
Do you remember the things it let you feel?

How do I make you stay,
When it’s easier to let you go?
Nobody knows what we know about it
No one needs to know
Call me when you’ve made up your mind but you won’t
Caught up in a way that you played my heart
Only love could ever hit this hard

Oh, don’t be scared about it
Don’t forget it was real
Do you remember the way it made you feel?
Do you remember the things it let you feel?

When you love to your limit
You gave all you’re given
Who you gonna pray to when you’re there?
Will you find out that there ain’t no other love
No other love for you

Oh, don’t be scared about it
Don’t forget it was real
Do you remember the way it made you feel?
Do you remember the things it let you feel?

Oh, when you think about it
Do you remember me?
Do you remember the way it made you feel?
Do you remember the things it let you feel?

Când spunem că ne este dor de anumite locuri, de un oraș, de o stradă, nu este așa. În realitate ne este dor de oamenii pe care i-am întâlnit acolo, de acele discuții, de acele plimbări, de cei cu care eram fericiți, ne este dor de noi în acel timp, în acel loc.

Here on this earth…

E mai mult decat 1000 de cuvinte…

Incerci sa uiti, sa treci peste, dar chiar si cea mai mica amintire de duce in aceeasi stare…

La inceput e greu sa dai totul pentru a fi bine, chiar daca nu e cu tine. Iti calci in picioare mandria, durerea, egoismul, dar, cand stii ca e fericit/a… ti se umple inima… si zambesti… simti ca traiesti… si, daca ai noroc, intr-o zi, ar putea chiar sa-ti multumeasca…

sa trecem peste… (2)

Continuare…

Adica, sa incerc sa ma impac cu trecutul si sa realizez ca niciodata nu ar fi putut fi altfel decat asa cum a fost, ca a fost mai bine decat daca ar fi fost altfel.

Poti sa afirmi ca ai trecut peste sau, cu spunea briza, ca te-ai impacat cu trecutul doar atunci cand te-ai intalnit cu acele persoane care au trecut o data prin viata ta, care au lasat urme adanci, amintiri frumoase si mai putin frumoase si… nimic.  Adica, in afara de faptul ca radeti impreuna de amintirile respective, realizezi ca nu mai ai nimic cu acel om. Cararile vietii au fost atat de diferite incat nimic nu pare sa va mai apropie. Realizezi ca nu ai pierdut nimic daca v-ati despartit si, chiar ai avut de castigat.

Cat timp trebuie sa treaca peste tine sa te poti intalni cu acei oameni? Cand stii ca o poti face fara sa doara atat de mult ca atunci?

Ce m-a surpins… e ca nu s-a schimbat deloc. Poate ca ma asteptam la altceva, vroiam altceva sa vad, dar… nici o schimbare. Aceleasi probleme, aceleasi ganduri, acelasi om… iar, la despartire, am vazut aceeasi expresie in privire la el care am vazut-o la mine, in alte conditii, care spunea ca nu ne vom mai revedea niciodata…

Dupa o relatie, care a insemnat mult in viata, incercam oare sa gasim si sa ne atasam de acelasi tip de oameni? Umblam cu sablonul dupa noi si, daca ni se pare ca cineva s-ar potrivi in el, incercam sa schimbam acel om in asa fel incat sa se potriveasca perfect in el, iar daca asta nu se intampla inseamna ca respectiva relatie nu merge?

Ce cautam oare? Cand afirmi ca stii cum ai vrea sa fie omul de langa tine, inseamna ca ti-ai perfectionat sablonul?

sa trecem peste…

Sa trecem peste trecut… sa-l lasam in urma. Ce usor e de spus si, initial, de facut. Dar daca, nu te impaci cu el, el vine peste tine.

Ai sensatia, cand ii auzi prima data vocea, ca nimic nu s-a schimbat in acei ani care au trecut peste. Il simti langa inima ta, simti ca te stange in brate… ti se moaie toate oasele si… incep amintirile…

Cum v-ati cunoscut, unde ati iesit prima data, primul sarut, prima plimbare, a doua, a treia… cuvintele dragi, intamplarile hazlii, soaptele sub clar de luna pe malul marii… and, so on… aproape 3 ani care au trecut ca 1 zi.

Dar ceva nu e asa cum pare la prima vedere. Te gandesti ce ai avut cu el? De ce nu mai sunteti impreuna? Iresponsabilitatea, la o varsta la care ea nu ar mai fi trebuit sa existe, ar fi unul dintre raspunsuri.

Te intrebi… oare in toti acesti anii care au trecut peste voi, s-a schimbat ceva? Asta va ramane de vazut…

Va urma… o intalnire… o cafea…

P.S.1. Remember… in masina gri, murdara, cu o inimioara desenata in jurul numelui ei, urcam muntii, in drum spre fericire?

P.S.2. Remember… 22 decembrie 2002… veneam cu cadoul de craciun la tine, neanuntata, si parcand masina in fata casei, am ridicat ochii spre geamul tau si … am vazut pe alta?

Zece porunci

Am și un decalog aici. Eu l-am scris și tot eu l-am atârnat pe peretele sălii de așteptare. Cum ridic ochii, îl văd. Şi de fiecare dată citesc una din cele zece porunci. De fiecare dată una singură, ca să mă conving s-o urmez.

Iată-le cum sună:

Prima poruncă: Să aștepți oricât.

A doua poruncă: Să aștepți orice.

(Așteptarea ne dă iluzia că facem ceva așteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puțin câte puțin.)

A treia poruncă: Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiți că orice așteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viața.

A șasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A șaptea poruncă: Nu pune în aceeași oală și rugăciunea și pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăznește să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoști că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ți aparține în întregime. Singurătatea e o târfa care nu te învinuiește că ești egoist.

A zecea poruncă: Amintește-ți că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Ce bună idee am avut cu decalogul ăsta. De câte ori sunt în dificultate, apelez la el. Mă uit și caut porunca de care am nevoie în clipa respectivă. Şi imediat îmi revin. Nu știu ce m-aș fi făcut fără asta.

Octavian Paler – Viața pe un peron

despre trecut…

N-am prevăzut că, într-o zi, aș putea suferi de un exces de memorie, cum suferă alţii de un exces de suc gastric. Pe urmă, nu bănuiam, ceea ce știu azi, că trecutul nu e o arhivă, o magazie unde găsești și azi, și mâine, şi poimâine aceleași lucruri, mai uzate, mai pline de praf, dar în fapt aceleași. Trecutul trăiește, e viu, ia parte la prezent, îl influențează şi se schimbă în funcție de ceea ce ni se întâmplă. Unele amintiri scad în importanță, pălesc, altele, dimpotrivă, capătă înțelesuri noi la care nu ne-am gândit înainte. Devin, din fleacuri, momente esențiale. De aceea, azi, înțeleg că destinul se ascunde, deseori, în cea mai cenușie și insesizabilă banalitate.

Cred că dragostea ne ridică în propriii noștri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii așa cum te vede celălalt! Ai dori, și chiar încerci, să micșorezi distanța dintre ceea ce știi că ești în realitate și ceea ce intuiești că vede în tine cel pe care-l iubești.

Octavian Paler – Autoportret într-o oglindă spartă

Si a trecut un an…

Ploaia nu a făcut decât să-mi amintească de zilele însorite de început de toamnă, de acum un an… era și începutul unui nou capitol din viața mea… clădeam amândoi castele de nisip pe o plajă mică pe care o consideram toată lumea noastră și care consideram atunci că ne e suficientă…

Din fericire sau nu, am ajuns din nou la acea plajă mică, unde am început împreună totul, dar privind trecutul cu alți ochi… ceva se repetă, ceva se va întâmpla în scurt timp, am toate semnele să spun că așa va fi… dar trecutul se termină când vrem noi sau când vrea el?

Timpul le va rezolva pe toate, dar timpul știe că noi avem o singură viață?