Iubirea neconditionata a unei femei

Iubirea neconditionata a unei femei eliberarea de povara asteptarii (joi, Septembrie 17, 2009 de Camelia Patrascanu)

O femeie invata greu sa iubeasca fara sa sufoce si fara sa-si faca sperante. Daca ar fi dupa ea s-ar coase de barbatul iubit pentru a fi sigura ca ia parte la viata lui, ca devine viata lui. Dar nu e dupa ea. Si intelege repede ca intrebarile ei, supozitiile, tristetile, pretentiile, rugamintile ei nu fac decat sa indeparteze persoana adorata. Intelege ca daca vrea sa il inspire sa ramana langa ea trebuie sa invete sa iubeasca neconditionat. Fara asteptari, fara pretentii, fara ultimatumuri, fara reprosuri, fara impuneri. Greu! Dar invata.

In primul rand invata sa nu-l mai schimbe pe omul de langa ea. Sa-l accepte asa cum este. Sa-l inteleaga, sa constate neutru diferentele de gusturi si comportamente dintre ea si el, dar sa nu incerce sa-l schimbe. Cel mult sa-i sugereze, daca e intrebata, anumite variante, mai constructive pentru cuplu, dar, doar daca vrea el.

In al doilea rand invata sa-i accepte obiceiurile de viata, programul, ocupatiile, prietenii, habitudinile, aspiratiile. Si cum prima axioma spune ca nimeni nu trebuie schimbat, va trebui sa accepte partenerul cu intregul sau univers, asa cum e. Cu prietenii (parca pre amulti), familia, sotia (uneori „inca”) si copiii lui.

Apoi, invata sa se bucure, de dragul lui, de realizarile lui. Sa-i sustina sperantele si viziunile, sa-i aline esecurile, sa-i inteleaga amanarile, ezitarile si retractarile. Sa-i ierte lasitatile si lipsa de coerenta, sa-i sustina expansivitatile, sa-i creada promisiunile.

Apoi va trebui sa invete sa nu se gandeasca la viitor, stiut fiind ca femeile, prevazatoare, vor sa se asigure certificand relatia de iubire. Va trebui sa renunte la a mai conditiona iubirea printr-o declaratie – angajament luata barbatului ei. Si ridicand aceasta obligatie de pe umerii lui sa scuteasca iubirea de inca o limitare si pe el de inca o responsabilitate impunatoare de conditii.

Apoi va trebui sa isi traiasca viata in asa fel incat aceste de-conditionari sa faca parte armonios din viata ei, iubind firesc, spontan, din toata inima, barbatul cu care:

• nu vrea sa se marite, nici sa-i faca copii, nici sa locuiasca cu el impreuna;
• nu vrea sa se afiseze tot timpul;
• nu stie daca va petrece weekendul pentru ca e posibil ca el sa fie cu prietenii;
• nu stie daca va merge la nunta prietenului lui sau va prefera sa fie insotit de verisoara sa;
• nu vrea sa petreaca concediul decat daca el doreste sa fie cu ea.

Si abia dupa aceea femeia poate spune ca a invatat sa iubeasca in deplina libertate un barbat caruia nu-i cere nimic. Nici macar sa fie cu ea. Il poate iubi chiar si fara sa fie cu ea. Pentru ca acesta este marele dar pe care il face iubirea neconditioanta: te invata sa iubesti atat de mult persoana draga incat ii vrei tot binele, nedorind sa o posezi, sa o iei in proprietate. O poti iubi eliberand-o de tine, de relatie, de orice obligatie. Si, acest gen de iubire, desi iti ocupa inima, ti-o lasa in acelasi timp libera pentru propria viata, pentru alte iubiri. Pentru ca neavand un angajament limitativ nu tradezi nimic, nu inseli nici o pretentie sau asteptare. Iubirea neconditioanta poate supravietui in paralel cu alte afectiuni si sentimente. Pentru ca iubirea neconditioanta este total libera si omnipotenta – ca iubirea fata de Dumnezeu care ne lasa loc (ba chiar ne antreneaza) pentru alte iubiri. Dragostea generoasa, total deschisa spre persoana iubita, te face sa-l accepti pe celalalt exact asa cum este, dorindu-i tot binele din lume, respectand binele pe care si-l doreste pentru el. Fara sa judeci acest bine. Iubirea neconditioanta supravietuieste cataclismului altor iubiri si dezamagiri, devine un status-quo al inimii tale.

******

Cand cerem cuiva sa ne iubeasca neconditioanat trebuie sa stim ce ii cerem – sa poata trai, daca este necesar sau ii impunem, fara noi. Sa ne iubeasca fara sa fie legata de noi prin asteptari, pretentii, aspiratii, cereri, planuri. Si persoana draga invata asta, in timp ce este in relatie cu noi. Iar inima sa, pe masura ce se dechide tot mai mult, devine tot mai calda, cuprinzatoare, intelegatoare si inteleapta. O inima care iubeste neconditionat iese din limitarile cultural-religioase, rasiale, geografice, temporal-spatiale. Inima aceea se poate darui intregii omenirii, intelegand ca la nivelul miezului inimii toti suntem o singura fiinta. In acest spatiu al libertatii absolute si a tuturor posibilitatilor create nu iti apartine nimic, nu apartii nimanui, aici nu exista infidelitate sau pacat, juraminte de credinta, amanari sau pasuiri. Aici este pur si simplu IUBIRE. Pentru tot si pentru toate.

Cand o femeie este condusa in acest punct al constiintei sale, invata sa iubeasca fara sa fie cu persoana iubita, invata sa se detaseze fizic de ea, chiar daca in inima o poarta in continuare. Invata sa inteleaga si alte iubiri ale persoanei dragi, sa nu pretinda o alegere finala, o asumare a relatiei, o promisiune pentru viitor, o viziune a relatiei in viitor. Cel ce iubeste neconditionat a uitat toate astea. Si accepta persoana draga asa cum este.

Dar aceasta acceptare, posibila doar prin conectarea inimii la spirit, desi te apropie sufleteste de omul iubit te si elibereaza de el. Iti reda demnitatea si libertatea. Eliberandu-te de posesivitate, de scenariile culturale create in jurul conjugalitatii, lasi iubirea sa te cuprinda. Si ea te va insufleti si inspira sa vezi oamenii prin lentila iubirii neconditionate. Sa-ti trezesti puterea de a iubi sufleteste toti oamenii. Chiar daca sesizezi foarte clar diferentele dintre tine si ei (de forma si nu de fond), iubirea spirituala face sa te conectezi la elementul cel mai profund si subtil din fiinta lor – spiritul, a carui sursa fiind divinul, face ca toti oamenii sa se simta in adancul lor, una si aceeasi fiinta.

Femeia care se obisnuieste sa iubeasca dincolo de asteptari si sperante, dincolo de scenariile culturale privind relatia parteneriala, capata un fel de detasare inteleapta, o liniste profunda (ce poate parea resemnare necunoscatorilor) . Aceasta predare in fata iubirii conecteaza fiinta la divinitate si permite schimbarea destinului – schimbarea contextului dramatic intr-unul plin de satisfactii, schimbarea rolului ei in relatie si al felului in care este perceputa de partener. Cand iubesti astfel esti liber de orice (nu sa faci ce vrei, ci liber de prejudecati, de frici, de conditionari, de limitari si nemultumiri sau rusini). Esti eliberat inclusiv de credinta ca iubirea neconditionata abroga angajamentul. Dimpotriva! Iubirea neconditionata, spirituala, iti da toata libertatea de a alege cum vrei sa iubesti (cu acte sau fara, cu coabitare sau cu locuire sparata, carnal sau doar sufleteste etc.). Si asigura conditii ca alegerea cadrului iubirii sa fie cu adevarat eliberata de prejudecati si false proiectii. De aceea o astfel persoana, eliberata de disperarea pasiunii si a fricii de a pierde omul drag, dobandeste capacitatea de a vedea si alti oameni, de a se atasa si de alte persoane, de a se conecta la sufletul semenilor. O astfel de persoana radiaza si atrage prin rezonanta oamenii capabili s-o iubeasca total. Atat de total incat nimic nu este interzis sau vinovat, nici macar a-ti dori un angajament (liber consimtit si matur acceptat) de amor legiferat. Pentru ca si persoana iubita doreste acelasi lucru: fara ambiguitati sau lasitati, fara pretentii si asteptari. Femeia a carei inima a invatat iubirea neconditionata se va bucura de aceasta derogare si se va elibera de vinovatia de a fi dorit candva o relatie limitatoare. Stie acum ca dragostea poate alege liber conditiile in care vrea sa se manifeste, sa se traiasca. Si daca altora li se par constrangeri, ei, IUBIRII, i se par jocuri si contexte perfecte in care isi poate experimenta pasiunea si generozitata. Fidelitatea, prezenta, programul comun cu fiinta iubita, fac absolut normale zecile de telefoane cand intarzii, vigilentele interogari cu privire la petrecerea de la firma, dorinta permanenta de a-ti fi in preajma. Tratand toate aceste excese cu iubire spirituala, le vei alina si vindeca, inspirand omul de langa tine sa se conecteze la sufletul tau, deschizandu- se astfel si el spre iubirea neconditionata.

Femeia care invata sa iubeasca neconditionat poate spune: Te iubesc, adio! Esti liber sa-ti traiesti inima asa cum vrei. Sunt libera sa-mi traiesc inima asa cum vreau. A iubi neconditioant nu inseamana a aproba/incuraja totate excesele sau viciile celuilalt, ci a intelege sufletul omului de langa tine, dandu-i libertatea de a fi el insusi. Te poti retrage oricand ti se pare prezenta sa daunatoare, dar asta nu insemana suspendarea iubirii tale. Ci, doar o logica desprindere fizica de omul care iti face rau.

Barbatii trebuie sa stie ca eliminand asteptarile, nazuintele, visele, pretentiile si sperantele femeilor, le invata sa traiasca desprinse de ei, capabile sa isi asume puterea si independenta propriilor lor inimi.

Femeile trebuie sa stie ca obligand barbatii sa le accepte mofturile, prejudecatile si constrangerile ii forteaza sa faca un salt de constiinta care duce la iubirea dincolo de conditii, iubirea care poate trai si fara persoana draga alaturi.

Pentru ca iubirea neconditioanta nu te leaga si mai mult de partener, dimpotriva. Te leaga de intreaga umanitate. Si cand ai perspectiva umanitatii de care devii legat afectiv, pierderea iubirii omului de langa tine nu mai pare o tragedie.

Pentru ca iubirea neconditioanta este atat de puternica incat se poate exprima liber chiar si intr-un cadru dramatic sau limitat de conventii si traditii, de prejudecatii si conformism cultural – daca ea doreste acest lucru.

Dar cati dintre noi suntem gata sa ne lasam iubiti asa, simtind ca o astfel de relatie elibereaza partenerul de indeciziile, ambiguitatile, lasitatile si neasumarile noastre? Cati dintre noi acceptam sa ne scada puterea de influenta si control asupra partenerului? Cati ne-am bucura sa vedem persoana draga, pana acum obsedata de noi si total la cheremul nostru, eliberata de dorinta devoratoare de a ne avea in preajma si capabila sa se deschida spre viata si tot ce poate oferi viata mai bun? Cati dintre noi vrem, de fapt, sa fim iubiti neconditionat?

sursa: http://www.horoscop tv.ro/ (asa e frumos si corect!!!)

Tot ce-a fost, ori ce-o sa fie, in PREZENT le-avem pe toate!

Manipura

Chakra 3 Manipura reprezintă puterea personală în relație cu lumea exterioară și ne sprijină în procesul individualizării, al formării sinelui.

Plexul solar guvernează: voința, egoul, individualitatea, starea de libertate, expansivitatea, puterea, voluntarismul, curajul, pasionalitatea, optimismul, stăpânirea de sine (autocontrolul), inteligența necesară unei integrări eficiente în societate.

Energiile care se manifestă la acest nivel sunt orientate către a ne ajuta să înțelegem cât mai bine propria noastră individualitate și modul nostru specific de manifestare. Aici se află miezul magnetic al personalității.

Calități pe care le dobândește ființa prin echilibrarea energetică la acest nivel: încredere în fortele proprii (în sine), afirmarea propriei personalități, capacitatea de a respecta voința, sentimentele și caracterul altor oameni, capacitatea naturala de a însuși experiențe, sentimente, dorințe, recunoscându-le rolul în dezvoltarea personală și integrându-le în propria personalitate, hotărâre, spontaneitate, dinamism lăuntric, dar și manifest, independența în acțiune, buna dispoziție, umor, voioșie, spirit de aventură, voința mărită, asimilare corectă a hranei, un înalt nivel energetic, puterea de a lucra mult, fără a obosi repede, capacitatea de a fi un bun lider.

Perturbările energetice la acest nivel se manifestă prin: lipsa de încredere în propriile forte, lipsa de autocontrol, lipsa de respect pentru alte persoane sau față de propria persoana, emotivitate, timiditate, scăderea memoriei, supunere excesivă, lașitate, dependență, nervozitate neputincioasă, incapacitatea de a lua decizii, irascibilitate, impulsivitate, iritabilitate nervoasă, preocuparea exacerbată de a controla și de a exercita puterea de dominație asupra altor persoane, tendința de a controla lumea lăuntrică și exterioară recurgând la forță și la presiuni, tendința de a controla situațiile prin hiperactivitate.

Părțile corpului pe care le influențează: coordonează și susține funcția sistemului digestiv, stomacul, splina, fierea, sistemul nervos vegetativ și, totodată, secreția endocrină a pancreasului.

Probleme de sănătate care pot apare datorita persistentei și accentuării acestor dezechilibre: digerarea cu dificultate a alimentelor, gastrita, gastro-enterita, ulcer gastric și duodenal, diabet, hipoglicemie, afecțiuni ale splinei, afecțiuni hepato-biliare.

√ Adevăr sacru: CINSTEȘTE-TE/ ONOREAZĂ-TE PE TINE ÎNSUȚI !

Lupta interioara (cu sine)

Într-o seara, un bătrân indian îi explică nepotului său ce lupta teribilă se dă în interiorul fiecărei persoane. Şi îi spune așa: Exista în fiecare dintre noi doi lupi: Lupul Răului – el este furia, gelozia, invidia, tristețea, regretele, aroganța, stupiditatea, vinovăția, inferioritatea, minciuna, orgoliul, superioritatea și egocentrismul; și Lupul Binelui – el este bucuria, pacea, iubirea, speranța, liniștea, modestia, bunătatea, bunăvoința, generozitatea, adevărul și compasiunea.

După o clipă de gândire nepoțelul îl întreabă: ”Bunicule și care lup câștigă?”

La care bătrânul îi răspunde simplu: „Cel pe care îl hrănești.”

Cuprul

Cel mai bun protector este cuprul. Putem purta în permanență o brățară din cupru. Trebuie avut grijă ca ea să fie rotundă sau ovală. În nici un caz pătrată. Pătratul nu este conform cu câmpul energetic al omului. La noi toate sunt cumva rotunde. Este simbolul infinitului. Pătratul afectează chakrele, încep să se micșoreze, să își schimbe viteza de rotație…

Cuprul ajută foarte mult. Ideal ar fi sa putem face o protecție camerei în care dormim. Să înconjurăm camera cu o sârmă de cupru, sau măcar patul. Capetele însă trebuie să fie unite. În acest vom fi apărați. Nimic nu poate penetra acest câmp, mai ales dacă în momentul în care facem legătura dintre capete, lansam în Univers ideea de protecție. Cuprul este sfânt, el generează un câmp de forță foarte asemănător energetic cu vibrația iubirii. Cuprul influențează benefic creșterea plantelor, are acțiune terapeutica asupra plămânilor și în viitor se va descoperi că influențează pozitiv ADN-ul uman. Purtarea acestui metal face ca întregul corp să intre într-un proces de rezonanță, proces ce are ca scop deschiderea chakrei iubirii. Odată cu deschiderea acestei chakre organismul își poate declanșa sistemul de autoapărare împotriva oricăror agresiuni energetice.

Sufletul ajuns în acest punct are același puls cu cel al Creatorului. El vibrează la unison cu acesta și de aceea beneficiază de sprijinul și protecția lui. Asta înseamnă că omul se află pe calea Adevărului și a ascensiunii, iar acest acces nu îi mai poate fi blocat și în nici un caz nu mai poate fi întors din drum.Motivul pentru care ne aflăm aici este să ajutăm Terra, să contribuim la ascensiunea ei, la schimbarea ei, iar ea la rândul ei ne va răsplăti făcându-ne locuitorii ei în noua lume. Va fi magnific. Va fi altceva. De aceea trebuie să înțelegem că noi o putem ajuta gândind pozitiv, dorindu-ne ca această veche orânduială să ia sfârșit, spre a intra într-o noua eră. Nu trebuie să ne mai lăsam influențați de alții, de explicațiile lor, de fricile lor. Trebuie să ne ascultam inima. Dacă noi simțim că vrem ca ceva să se schimbe, atunci trebuie să ne dorim această schimbare cu toata ființa, cu tot sufletul. În fiecare clipă trebuie să ne gândim la libertate, la schimbare, la iubire. Trebuie să ne cream mental o lume ideală și să trăim în ea, să o hrănim cu speranțele și dorințele noastre pentru ca ea să devină realitate. Acum este momentul în care trebuie să înțelegem că nimeni nu are dreptul să ne fure viața, soarta, să hotărască pentru noi. De aceea vă rog să fiți alături de noi cei ce am venit spre a vă aduce aceste informații. Vă rog ajutați-ne să vă putem ajuta.

Trebuie doar să vreți. Nu este greu. Este necesară doar lansarea ideii de schimbare către Creator. El va prelua această forma-gând-energie, o va amplifica și o va  manifesta. Asta este tot. Restul va veni de la sine.

Citate din Havah Aryana – Inuaki, reptilianul din mine

despre singuratate

Omul nu a învățat încă să guste frumusețea singurătății. El caută mereu să se angajeze într-o relație, să fie cu cineva – cu un prieten, cu un părinte, cu o soție sau un soț, cu un copil… cu cineva. El a creat societăți, cluburi. El a creat partide politice, ideologice. El a creat religii, biserici. Însă toate acestea sunt necesare pentru a-l face să-și uite singurătatea.  Fiind în mijlocul acestor mulțimi încerci să uiți ceva, ceva de care iți amintești uneori în întuneric: că te-ai născut singur, că vei muri singur, că indiferent ce ai face, trăiești singur.

Orice efort de evitare a singurătății eșuează și va eșua, deoarece este împotriva legilor fundamentale ale vieții. În fond, nu ai nevoie de un surogat care să te facă să-ți uiți singurătatea; trebuie doar să devii conștient de singurătatea ta, care este o realitate. Iar faptul de a o experimenta, de a o simți, este atât de frumos tocmai pentru că reprezintă eliberarea de mulțime, de turmă, de celalalt. Este eliberarea de teama de a fi singur. E de ajuns să auzi cuvântul „singur”, că iți și amintești de o rană; ai nevoie de ceva pentru a umple acest gol care te rănește. Ai nevoie de cineva pentru a-l umple. Cuvântul „singurătate” nu are același sens – de rană, de gol care trebuie umplut. Singurătate înseamnă pur și simplu împlinire. Ești un întreg; nu este nevoie de nimeni altcineva pentru a te completa. Încearcă deci să găsești centrul tău lăuntric în care ești totdeauna singur, în care singurătatea a fost întotdeauna perfectă. În viață, în moarte sau oriunde ai fi, ești mereu singur. Însă această singurătate este atât de plină – nu este nici un gol -, atât de completă, atât de încărcată cu toate darurile vieții, cu toate frumusețile și binecuvântările existenței, încât imediat ce ai gustat din propria ta singurătate, durerea va dispărea. În locul ei se va naște un ritm nou, de o extraordinară blândețe, pace, fericire și binecuvântare. Aceasta nu înseamnă că un om care este centrat în singurătate nu își poate face prieteni; în realitate, numai o asemenea ființă poate avea prieteni, deoarece pentru el prietenia nu mai reprezinta o nevoie, ci o împărtășire. Ființa umană are atât de mult, încât poate împărți cu alții.

Încercăm, prin orice mijloace, să trecem peste senzația că suntem străini unul față de altul. De aceea am și inventat tot felul de ritualuri. Un bărbat se căsătorește cu o femeie. Şi ce este în fond căsătoria? Este doar un ritual. De ce este nevoie de el? Deoarece soții doresc să treacă peste faptul că sunt străini, doresc să comunice cumva, să intre în relație. Însă această relație nu este creată niciodată; ei își imaginează că unul joacă rolul soțului, celalalt rolul soției, însă rămân străini unul față de altul. Şi vor trăi astfel împreună toata viața, însă nu vor fi nimic mai mult decât niște străini, deoarece nimeni nu poate pătrunde în singurătatea celuilalt.

Senzația de ciudățenie dispare numai dacă puteți pătrunde în singurătatea mea, sau dacă pot intra în singurătatea voastră – însă acest lucru nu este posibil, acest lucru nu se poate realiza din punct de vedere practic. Putem să ne apropiem foarte mult, însă cu cât ne apropiem mai mult, cu atât devenim mai conștienți de faptul că suntem străini; apropiindu-ne, observăm mai bine acest lucru. Celălalt îmi este total necunoscut; s-ar putea chiar să nu fiu în stare să îl cunosc.

Timpul a trecut, și ați devenit din ce în ce mai străini; deși v-ați apropiat tot mai mult unul de altul, nu înțelegeți totuși felul de a fi al celeilalte persoane. Cu cât o cunoașteți mai bine, cu atât o cunoașteți mai puțin. Se pare că, cu cât vă obișnuiți mai mult cu celalalt, cu atât deveniți mai conștienți de faptul că ignoranta voastră în ceea ce îl privește este absolută; această ignoranță nu poate fi distrusă. Copiii care ați crezut că sunt ai voștri, nu vă aparțin. Ați fost numai un vehicul pe care l-au folosit pentru a veni pe lume. Ei își au propria lor viață; vă sunt absolut străini. Ei nu vă aparțin. Ei își vor croi propria lor cale, propriul destin. Cine este deci alături de voi? Nimeni nu se află alături de celalalt.  Întotdeauna vă aflați într-o mulțime, însă și aici sunteți tot singuri. Fie că sunteți singuri, fie că vă aflați în mulțime, fie că aveți un cămin, fie că rătăciți de colo-colo, nu are nici o importanță. Pentru ego, singurătatea nu reprezintă niciodată o bucurie. Ego-ul se bucură numai atunci când poate să supună o altă ființă, atunci când poate să spună: „Mă aflu deasupra ta, sunt mai mare ca tine”. Ego-ul nu se bucură niciodată de singurătate. În singurătate, ce sens mai are să ai un ego?

Prietenia este de două feluri. Una este prietenia în care ești ca un cerșetor; ai nevoie de ceva de la celălalt pentru a-ți acoperi singurătatea. Şi celălalt este tot un cersetor; el dorește de la tine același lucru. Este normal ca doi cerșetori să nu își fie unul altuia de vreun ajutor. Ei vor observă după un timp că faptul de a cere de la un cerșetor a dublat sau a multiplicat nevoia fiecăruia. În loc sa fie un singur cerșetor, acum sunt doi. Şi dacă din păcate mai au și copii, atunci rezultă o întreagă trupă de cerșetori care cer, şi nimeni nu are nimic să le dea. Fiecare este așadar frustrat și furios, fiecare se simte păcalit. În realitate, nimeni nu este înșelat și nimeni nu vă păcălește, căci ce aţi putea, în fond, să dăruiți? Celălalt fel de prietenie, celălalt fel de iubire are o cu totul altă calitate. Ea nu provine din nevoie; ea provine din faptul că aveți prea mult şi trebuie să daruiţi celorlalți. În voi apare o nouă bucurie, aceea provenită din faptul de a împărtăși cu ceilalți; este o bucurie pe care nu aţi mai trăit-o niciodată, deoarece până atunci ați cerșit. Atunci când dăruiți, nu se mai pune problema nici unui atașament. Începeți să vă lăsați în voia existenței, curgeți odată cu schimbările vieții, deoarece nu are importanță cine ați acceptă darul. S-ar putea ca mâine să fie aceeași persoană, s-ar putea să rămână aceeași persoană toată viaţa, sau este posibil să fie persoane diferite. Nu se pune problema nici unui contract, nu este vorba de vreo căsătorie; este pur și simplu o plenitudine pe care vrei să o dăruiești. Indiferent cine este în apropierea ta, dăruiești. Iar faptul de a darui este o bucurie atât de mare…

Ourianopolis

5.06.2009

E un orășel mic, pe malul mării, pe ultimul din cele 3 brate Chalkidiki. E la capăt de drum. Aici se încheie și viața obișnuită și începe spiritualitatea – Muntele Sfânt (Athos).

E liniște, păsările ciripesc, marea e liniștită, vântul adie ușor, de abia se vede mișcarea frunzelor din copaci.

Soarele a apus, dar încă i se mai văd razele reflectate în norișorii de pe cer, semn că mâine va fi iar cald.

E „departe de lumea dezlănțuită„. Poți să te regăsești pe tine aici. Îți cauți un locușor pe malul mării, și stai. Şi să nu faci nimic, să nu te gândești la nimic, doar să fii…

Unii bărbați ajunși aici, își lasă familiile să se bucure de mare și de soare și se duc în pelerinaj pe munte, câteva zile. Marea majoritate a celor care se întorc spun că sunt mai liniștiți. Alții, ca cei cu care am vorbit astăzi, au afirmat că s-au simțit mai aproape de Dumnezeu. Nu e bine să judec… dar când povesteau erau cu berea și țigara în mână, pe plajă, în slipi, cu speranța că vor agăța și ei ceva. Alții, care făceau parte din același grup cu cei despre care am povestit înainte, după ce „s-au recules și s-au împăcat cu ei înșiși„, acolo sus pe munte, au considerat că e frumos să stea pe faleză şi să comenteze fetele care făceau plajă. Nu pot reproduce aici exact ceea ce au spus. Tot ceea ce pot spune este că au vorbit mai urât decât pe șantierele de construcții.

Şi, ca de obicei, drumul până aici a fost interesant și plin de învățăminte. Nu e ușor să ajungi într-un loc, „departe de lumea dezlanțuită„, plin de atâtea energii pozitive, ca și Muntele Sfânt.

Chiar, dacă se spune că femeile nu au voie să urce, pot să afirm că influența a tot ceea ce pe munte se simte și de aici, de la poalele acestuia. Dumnezeu e în noi, în tot ceea ce ne înconjoară și acolo sus pe munte și aici jos și acasă și pe drum, oriunde. Toți suntem Una și Una suntem Toți.

Dar de ce femeile nu au voie pe munte? Ce se întâmplă cu ele dacă urcă? Sau ce se întâmplă cu bărbații, dacă o femeie ajunge acolo? A te împăca tu cu tine, a te regăsi tu pe tine, nu înseamnă să te închizi, pe munte, departe de toate cele care te pot ispiti. E doar o chestie temporară și ireală. Înseamnă să te gândești, în tot acest timp, la cele „lumești”, fără să ai parte de ele. Şi, când scapi, ai putut citi mai sus ce se întâmplă. Știu că nu e general valabil, dar e o experiență pe care am trăit-o. Sau, poate, tuturor bărbaților care ajung aici li se oferă șansa Divină de a se regăsi și de a se împăca cu Divinitatea. Unii știu să aprecieze aceasta și fac alegerea să ducă la capăt motivul ajungerii până în acest punct, alții fac alte alegeri…

Sunt doar părerile mele, expuse mai sus. Sunt ceea ce am simțit eu acum și aici…

Şi e linişte… sunt atâtea stele pe cer… e senin… şi mă rog ca Dumnezeu să mă ajute să fac alegerile potrivite mie şi să îmi dea numai atât cât pot duce. AMIN!

Meditaţie

Stați așezați, liniștiți, cu corpul destins, cu coloana vertebrală dreaptă. Nu vă mișcați deloc. Respirați calm, fără nici cea mai mică crispare. Observați-vă în liniște răsuflarea și ascultați cu atenție liniștită sunetele care vin din exterior, fără a reacționa, fără vorbărie mentală, fără să vă opriți la absolut nimic. Fiți martorul, nimic mai mult. Lăsați-vă să alunecați la o stare de conştienţă lipsită de cuvinte. Țineți-vă la distanță de evenimente, captați totul, dar de la distanță. Mai ales nu vă concentrați. Orice s-ar întâmpla, nu vă implicați, rămâneți neutri, senini. Închideți ochii, ascultați în liniște, cu atenție clară și dulce, ciripitul păsărelelor, foșnetul copacilor, plânsetul unui copil, murmurul unui jet de apă. Ascultați și atâta tot. Veți percepe mai întâi forja plămânilor voștri și pulsația inimii voastre, apoi o liniște deosebită vă va invada. Veți constata că în ciuda zgomotelor înconjurătoare, liniștea va domni în voi. Veți avea acces la o pace neașteptată, apoi vă veți da seama de rarefierea gândurilor și vă veți apropia de starea de conştienţă pură. În această sferă vidă de forme, atenția voastră se va întoarce spre locul real al originii voastre, spre adevăratul vostru cămin. Veți părăsi periferia și vă veți întoarce la voi acasă, în voi înșivă. Privirea voastră părăsind suprafața, vă va revela progresiv tabernacolul în care rezidă identitatea voastră profundă. Continuați în mod simplu să vă observați gândurile, respirația, mișcările abdomenului. Nu reacționați. Veți obține un rezultat care nu va fi o invenție mentală, ceva ce nu v-ați imaginat vreodată, va fi existența voastră, ființa voastră. Ea este coeziunea care ne animă și ne susține pe toți. Ea se revelează şi esența noastră apare în sfârșit. Va fi o surpriză zguduitoare.

Iată o povestire. Un saddou, un călugăr, se afla în vârful unei coline. Soarele se înălța pe cer. Un grup de excursioniști zări omul, în picioare, sus pe colină. “Ce face oare?” – se întrebară ei. Unul dintre ei spuse: “Scrutează împrejurimile, probabil și-a pierdut o vacă”. “Nu, – obiectă altul – nu pare să caute ceva, s-ar spune mai curând că așteaptă pe cineva care urcă colina mai încet decât el”. Un al treilea spuse: “Nu caută nimic și nu așteaptă pe nimeni. E plonjat în contemplarea Divinului”. Cum nu reușeau să se pună de acord, ei se duseră lângă saddou. “Ai pierdut o vacă?” – întrebă primul. “Nu” – răspunse ascetul. “Atunci aștepți pe cineva?” – presupuse al doilea. “Nu” – replică călugărul. “Poate îl contempli pe Dumnezeu?” – făcu al treilea. Răspunsul fu de asemeni negativ. “Atunci, ce faci aici?” – strigară cei trei. “Nu fac nimic. Stau în picioare. Atât. Exist” – răspunse călugărul.

Existați şi voi cu aceeași simplitate. Nu faceți nimic special. Atunci, ceea ce scapă oricărui limbaj va apare. Chintesența tuturor experiențelor, nașterea adevărului, realizarea Eu-lui vostru real, apariția Divinului.

Osho – Meditație