Adica, sa incerc sa ma impac cu trecutul si sa realizez ca niciodata nu ar fi putut fi altfel decat asa cum a fost, ca a fost mai bine decat daca ar fi fost altfel.
Poti sa afirmi ca ai trecut peste sau, cu spunea briza, ca te-ai impacat cu trecutul doar atunci cand te-ai intalnit cu acele persoane care au trecut o data prin viata ta, care au lasat urme adanci, amintiri frumoase si mai putin frumoase si… nimic. Adica, in afara de faptul ca radeti impreuna de amintirile respective, realizezi ca nu mai ai nimic cu acel om. Cararile vietii au fost atat de diferite incat nimic nu pare sa va mai apropie. Realizezi ca nu ai pierdut nimic daca v-ati despartit si, chiar ai avut de castigat.
Cat timp trebuie sa treaca peste tine sa te poti intalni cu acei oameni? Cand stii ca o poti face fara sa doara atat de mult ca atunci?
Ce m-a surpins… e ca nu s-a schimbat deloc. Poate ca ma asteptam la altceva, vroiam altceva sa vad, dar… nici o schimbare. Aceleasi probleme, aceleasi ganduri, acelasi om… iar, la despartire, am vazut aceeasi expresie in privire la el care am vazut-o la mine, in alte conditii, care spunea ca nu ne vom mai revedea niciodata…
Dupa o relatie, care a insemnat mult in viata, incercam oare sa gasim si sa ne atasam de acelasi tip de oameni? Umblam cu sablonul dupa noi si, daca ni se pare ca cineva s-ar potrivi in el, incercam sa schimbam acel om in asa fel incat sa se potriveasca perfect in el, iar daca asta nu se intampla inseamna ca respectiva relatie nu merge?
Ce cautam oare? Cand afirmi ca stii cum ai vrea sa fie omul de langa tine, inseamna ca ti-ai perfectionat sablonul?
jurnalul unei pasari phoenix 