biografia cronologic ‘99

11 07 2009

„Îmi lipsește copilăria. Unde e copilăria mea? M-am maturizat prea repede. De ce? Îmi vreau copilăria înapoi! … Vreau să-mi trăiesc copilăria și adolescența, dar nu se mai poate. E prea târziu. … Aș da 10 ani din viață să am din nou 18 ani!!! … Mi-am făcut o lume a mea și nu las pe nimeni să intre în ea. Universul meu e mic, dar e plin de gânduri și de fantezii care nu-și au locul în lumea reală. Parcă trăiesc pe altă planetă.” 28.02.1999

„Ce e așa rău în a vrea să fii iubit? E un delict? Se spune că de la dragoste la ură e un pas mic care poți să-l faci fără să-ți dai seama. Nu e adevărat! Eu nu pot urî pe cineva. … Oare cum pot eu oare să zâmbesc când sufletul meu plânge?” 10.03.1999

„Viața mea e un mare rahat. Am devenit „mama tuturor”, dar eu nu am „mamă”. Eu nu am pe cineva să mă asculte, să mă mângâie, să mă încurajeze. Mi-a zis B.: „Te cred că ești cea mai supărată și cu cele mai multe probleme dintre toți.” Ei măcar au o „mamă”.” 9.11.1999

„Mi-e sufletul gol și învălmășit. Mă agăț cu disperare de orice zâmbet, de orice privire şi cred într-un miracol… De ce? … E rău că visez? Mulți îmi spun că sunt copil și chiar mă cred copil uneori. Îmi plac jocurile, jucăriile și plăcerile mici pe care nimeni altfel nu le-ar aprecia. Vreau să fiu copil să pot face numai ce-mi trece prin cap fără să-mi spună nimeni nimic. Dar, e greu… „Nu renunța când încă ai o șansă!” Unii, în care aveam încredere, zic că-i boală și trebuie să mă caut, dar eu, pur și simplu, am nevoie de dragoste…” 13.11.1999

„Am fost nesăbuită. Am fost copil fără cap pe umeri. Dar, acel copil iubea. Iubea o iubire imposibilă, o iubire care n-o va găsi nicăieri. … Dar speră. Speră la infinit că imposibilul se va întâmpla. Visează la o dragoste împărtășita, la o viață mai bună, … visează. Dar copilul se maturizează și observă că realitatea e foarte tristă pentru el. … în acel moment, copilul moare și se naște din el un matur dur, care nu va putea iubi niciodată. La moartea copilului nu va plânge nimeni, dar maturul născut din el va face pe foarte mulți să plângă. Dragostea de copil va dispărea, dar va renaște din când în când, numai pentru a-i crea suferință. Copilul, care e pe ducă acum, nu cere decât dragoste, mângâiere și … 28.11.1999

„Te-am așteptat tot timpul. De când m-am născut te aștept. Eram copil și mă uitam în spate și speram să te văd și să te chem să ne jucăm. Eram școlărită și priveam colegii mei sau colegii mai mari cu speranța că te voi observa și te voi ruga să mă ajuți. Mai târziu m-am apropiat și mai mult de tine, dar nu te-am văzut. Eram prin aceleași locuri, ne plimbam prin aceleași parcuri, chiuleam și beam în aceleași baruri, dar nu ne-am întâlnit. Am ajuns și la liceu, dar tot nu te-am văzut. Te așteptam primăvara când înfloreau florile, când înverzeau copacii şi visam cum mă plimb cu tine, noaptea, pe sub teii înmiresmați. Te așteptam vara, când soarele dogorea, să jucăm un tenis sau să mergem la o bere și visam că înotăm în mare noaptea și ne iubeam. Te așteptam toamna cu copacii care se scuturau de frunzele arămii, cu cerul tot mai înnegurat și visam să mă stângi în brațe când era frig și ploua. Te așteptam și iarna, când ningea prima dată cu fulgii mari care mi se așezau în păr ca fundiţele și până când înflorea primul ghiocel și visam să ne dăm cu sania sau să stăm lângă brad, ascultând o muzică liniștită și să ne sărutăm.

Iar, în momentul în care te-am văzut prima dată, era un anotimp nedefinit. Nu era nici primăvară, nici vară, nici toamnă și nici iarnă. Era cald, dar soarele apunea devreme. Ploua ușor, cu picuri mici, dar nu bătea vântul rece. Atunci te-am cunoscut și încercai să-ți ascunzi slăbiciunile, să-ți maschezi tristețea și să-ți ascunzi singurătatea. Dar, la prima zăpadă, ai venit la mine. … De atunci lucrurile au devenit roz. Iarna nu a mai fost grea, primăvara a trecut repede și a venit vara, când ai încercat să te apropii mai mult de mine, dar fără să reușești să-ți dezvălui gândurile. … Am fost fericită… până la întoarcerea anotimpului nedefinit, când eu am plecat și tu te-ai supărat. … N-ai vrut să mă mai cunoști, n-ai vrut să-mi mai vorbești. Mă simțeam goală și fără gânduri. … De atunci a trecut mult timp, nedefinit pe care nu mi-l mai amintesc. Oriunde mergeam speram să te întâlnesc. Oriunde priveam, speram să te văd. Orice făceam, speram să-mi fii alături. Dar, n-a fost așa. A trecut timpul pe lângă amândoi ca și cum eram doi necunoscuți, care nu trebuiau să se vadă niciodată. S-a schimbat ceva în viața mea și, atunci, ca prin minune, ai început din nou să zâmbești… Anotimpurile au început să capete sens, zilele au început să aibă răsărit, iar nopțile lună și stele.”  8.12.1999

„Te simt lângă mine, dar ești atât de departe. Ești un fior rece, ești o răsuflare, ești un gând. … sufletul meu a înghețat… Poate că într-o zi, într-un anotimp nedefinit, când lumea va fi în pragul dezbinării, când nu se va mai putea face ceva pentru ca ea să fie salvată, noi, cu sufletele descoperite și calde, … să o putem salva. Se va spune, apoi, că erau două suflete rătăcitoare, care se găseau, se iubeau, dar le era frică de dragostea lor și nu puteau continua și, astfel, iar se despărțeau, umblând rătăcitoare prin toată lumea, încercând să găsească alt suflet care să li se potrivească. Dar nu va putea să fie așa. Ele erau destinate să fie împreună în această viață, și în celelalte vieți. Şi dacă nu vor avea curajul să înfrunte dragostea, vor muri din nou și iarăși se vor naște pentru a se căuta.”  10.12.1999

„M-am întâlnit o dată cu ea. Era veselă, râdea, toată lumea în jurul ei se distra, dar ochii ei ascundeau o tristețe nesfârșită. Am întrebat-o ce are pe suflet. Dar mi-a zis că nu a pățit nimic. Probabil din cauza oboselii, ochii ei erau așa, mi-a răspuns ea. Dar, n-am crezut-o. M-am mai întâlnit altădată cu ea, la scurt timp după aceea. Totul era neschimbat, în afară de ochii ei. Erau mai triști, dar căutau pe cineva. Cineva care putea să-i scoată din tristețea lor.

Am întrebat-o de povestea ei. … Avuse o aventură. O aventură trecătoare, care i-a marcat viața. Nu putuse să-l uite pe acel care o făcuse fericită pentru un moment în viața ei. Trăise o poveste, cum nici în basme nu găsești. Se iubeau, se doreau, se simțeau. Între ei fusese ceva magic. Se întâlniseră într-un anotimp nedefinit, dar, primele momente împreună au fost când a nins prima dată în acea iarnă. Acea noapte a fost ceva special pentru amândoi, chiar dacă mie mi s-a părut banal. După aceea, au urmat și altele la fel. … Când îmi povestea, era veselă. Zâmbea. Pasiunea ei era mistuitoare. Nu o puteam opri. Gândurile lor erau aceleași. Se plimbau prin ploaie, ca și cum ploaia ar fi fost cea care așternea o perdea între ei și ceilalți. Erau zile cu furtuni. Ei stăteau îmbrățișați. El o ținea în brațe, o ocrotea, spulbera temerile ei legate de tunete și fulgere. Iar, toamna, când totul se usca în jurul lor, și pasiunea lor s-a stins. Ea nu vroia să fie o povară pentru el, așa că a plecat. A rupt relația lor. Nimeni nu știa de ea. Nu spuseseră nimănui și nu au putut vorbi de ea, nu și-au putut descărca sufletele. N-a avut cine să le aline durerea din sufletele lor. Şi, chiar dacă pasiunea s-a sfârșit, între ei rămăsese ceva. Se simțea. Cei din jurul lor și-au dat seama, se citea în ochii lor că tânjesc unul după celălalt.

Ea a încercat să-și aline suferința în brațele altui bărbat, dar nimic nu se putea compara. Între ei s-a lăsat o tăcere apăsătoare, pe care nimeni și nimic n-a putut-o distruge. Aşa a trecut an după an, anotimp după anotimp. În mintea ei retrăia orice clipă trăită cu el. Amintirile erau vii şi o distrugeau. O măcinau. Ajunsese la un pas de distrugerea finală, când el a rupt tăcerea. S-a bucurat. Era fericită, dar și-a amintit că el, acum, era bărbatul altei femei. S-au întâlnit, dar privirile lor refuzau să se întâlnească. Se evitau. Între ei era o tensiune care creștea. Ochii ei erau din nou triști. … Au început să iasă cu același grup de prieteni. Privirile lor se întâlneau, își spuneau din nou visele, dorințele, dar nu puteau vorbi. Gurile lor erau pecetluite. Sufereau amândoi și se observa asta.

Atunci am cunoscut-o. După ce mi-a povestit. Am încercat să-i dau un sfat, dar ea n-a vrut să-l asculte. Îl iubea prea mult pentru a-i strica relația cu cealaltă. Îl credea fericit. Iar, într-o seară, mi-a spus că nu putem merge în oraș. Vocea ei tremura. În acea seară, el a venit la ea. Era singur. Au petrecut o noapte asemănătoare cu prima lor noapte împreună. Au vorbit despre nimicuri. Pe ei, parcă, se uitaseră. Trecuseră 4 ani de la prima lor noapte. El şi-a amintit. A doua zi, era fericită. Aș fi vrut să înțeleg, dar nu am putut. Era ciudată. Îl iubea, dar nu făcea nimic să-l aibă. Știa că e al ei, chiar dacă el era cu alta. Dar, după acea noapte, el a devenit trist. Știa că ea îl iubește, dar nu putea să facă nimic pentru a fi cu ea. A devenit același om rece care era când l-am cunoscut eu. Îmi dau seama că unul pentru celălalt sunt speranța zilei de mâine. Sunt lumina zilei și puterea nopții. Se iubesc. El crede că ea e cu altul, ea știe că el are pe alta. Niciunul nu vrea să-i strice fericirea celuilalt. În prezența lor, dragostea nu pare dragoste, cuvintele nu sunt cuvinte. Totul se distruge în aer. În prezența lor oamenii se schimbă. Devin veseli și își recapătă speranțele.

Dar, mă întreb eu. Oare ei ce vor face? Ceea ce e între ei nu se poate destrăma. … Dar nimeni nu-i poate ajuta. Nimeni nu le poate vorbi. Sunt ca două entități ce nu aparțin de lumea asta. … Sunt diferiți, sunt reci pe dinafară, dar între ei focul mistuitor te omoară dacă pui mâna. Sunt unul, dar sunt în direcții diferite. Le e frică. Le e frică de ei înșiși. Le e frică să nu se distrugă singuri.

Povestea ei e ciudată. Nu o pot înțelege. Într-o zi își vor răni sufletele atât de tare, încât nu vor mai putea face nimic pentru a se salva. Dar ceva va rămâne. Se va simți în vânt, se va vedea în flori şi se va putea visa. Luna și stelele îi vor face loc pe cerul întunecat, iar soarele se va eclipsa. Atunci, ei vor fi reci, nu vor mai putea vorbi, nu vor mai putea simți nimic sau … vor fi morți. E trist, dar asta e povestea ei şi nu-i poți scoate ochii din starea în care sunt.” 12.12.1999

„Sunt doi necunoscuți, dar care se cunosc de ani. Orice atingere e cunoscută, dar e nouă. Când nu sunt singuri, se evită. Își feresc privirile, nu-și arată unul altuia durerea din ochi. Se iubesc, dar între ei nu va mai fi niciodată nimic. Încearcă să-și împartă iubirea cu alții, dar nu reușesc. Oricât ar dărui, în ei rămâne sufletul celuilalt. Suflet care nu-l pot da înapoi. Speră amândoi. se țin cu dinții de viata lor, să nu se complice. Se depărtează de toți. Se feresc. Încearcă să pară veseli și fără probleme, dar când vine noaptea, sufletele lor suferă. Suferă atât de mult, încât nici ziua nu-și mai pot ascunde suferința unul de altul. Vor să fie împreună, dar regulile societății îi împiedică. Nici unul nu poate trece de ele. Sunt singuri amândoi, chiar dacă au pe cineva lângă ei.” 14.12.1999

Anunțuri




Barbatul tau este imaginea creeata de tine

10 06 2009

Draga mea iubită, speranța mea este că nu vei renunța. Știu că bărbații din trecutul tău te-au rănit și că, uneori, nici eu nu mă ridic la înălțimea așteptărilor tale. Dar, te rog, nu te mulțumi niciodată cu mai puțin decât își dorește cel mai profund inima ta.

Am văzut atât de multe femei renunțând și mulțumindu-se cu o relație mediocră, incapabilă să le conducă spre Dumnezeu…

Am văzut de asemenea și femei care au încercat să evite practica dificilă a devoțiunii prin ambele trupuri încercând să se iubească singure. Aceste femei învață să se amăgească iubindu-se pe ele însele așa cum sunt și acceptând manifestările bărbatului cu toate limitările sale, crezând că mai bine de atât nu le poate fi.

Poate mai bine nu va fi, dar mai rău ajung să-l traiască datorită compromisului și fricii din viața lor. Ele se mulțumesc oftând cu foarte puțin și nu mai aspiră către perfecțiunea și adevărul iubirii, căci, în felul acesta, cred ele că acceptă realitatea așa cum este.

În ceea ce te privește, aș fi dezamăgit dacă te-ai mulțumi cu atât. Este adevărat ca totul începe cu iubirea de sine și cu iubirea partenerului așa cum este acesta, cu tot cu zidurile sale de autoapărare și cu tot cu imperfecțiunile sale. Pasul următor constă însa în a-i permite expresiei profunde a inimii tale să îmi ilumineze viața, astfel încât să pot vedea dincolo de limitările mele.

Dacă mă vei alege pe mine, sau orice alt bărbat în care poți avea o încredere deplina pentru a-ți deschide inima mai profund în fata lui decât dacă te-ai limita să iți iubești propriile ziduri de autoapărare și propriile limite, atunci inima ta ar inflori într-o măsura mult mai mare decât dacă te-ai mulțumi cu realitatea așa cum este ea acum.

Primul pas consta în a te iubi pe tine însăți, în a mă iubi pe mine și în a-i iubi pe toți ceilalți așa cum suntem, cu tot cu imperfecțiunile noastre. Cu toții suntem creaturi divine, așa că este natural să fim iubiți.

Pasul următor constă în a ne deschide în fața iluminării mai plenare a încrederii și devoțiunii manifestate prin ambele trupuri. Numai în acest fel vom putea înțelege mai mult și ne vom putea oferi într-o mai mare măsura iubirea decât dacă nu ne-am reflecta unul în celalalt.

Mai există și un al treilea pas care conduce către înflorirea și mai plenară a iubirii. Acesta constă în a avea o încredere deplină și în a te deschide în fața iubirii care aspiră să strălucească în inimile tuturor ființelor vii chiar și dacă nu ești alături de un iubit.”

În pat, poate că iți place să preiei uneori controlul, să iți înveți și să iți conduci iubitul, dar dacă acesta nu este suficient de priceput – dacă ghidarea ta spirituală și sexuală este necesară din cauza că nu ai încredere în capacitatea lui de a deține controlul – atunci nu te vei abandona în fata lui, iar trupul tău va acumula aceste nemulțumiri sub forma tensiunilor, stresului, epuizării și depresiei. Tu iți dorești ca bărbatul tău să te cunoască și să știe sa ajungă în profunzimile tale. Îți dorești ca el să iți cunoască trupul și să știe cum să te deschidă.

Dacă profunzimea bărbatului tău nu este suficient de mare pentru a te putea simți și deschide, corpul tău va deveni rigid, vocea ți se va aspri, iar mișcările tale vor deveni lipsite de gratie. Pântecul tău nu se va umple de plăcere.

De ce? Pentru că oricât de mult ți-ar plăcea să iți conduci singură viața din punct de vedere profesional, artistic sau politic, esența ta feminină va tânji întotdeauna după abandonarea în fata iubirii, și nu după păstrarea controlului și luarea tuturor deciziilor existențiale, spirituale și sexuale.

Te-ai lăsat vreodată în seama ghidării pline de iubire a unui bărbat? Ai renunțat vreodată la control, permițându-i inimii tale complet dăruite să se deschidă la fel ca un ocean, pasională și profundă, în loc să se canalizeze în direcția îngustă a funcționalității?

Din punct de vedere spiritual și sexual, inima ta își dorește să fie penetrată și cuprinsă de o iubire profundă și de o integritate impecabilă. Tu iți dorești să înflorești ca ofrandă supremă a iubirii, fără a fi nevoită să preiei întotdeauna frâiele controlului și să iți conduci iubitul.

Poate că nu te deranjează să îi conduci pe cei 100 de angajați ai companiei tale, dar inima ta nu-și va găsi nici o plăcere în a-ți conduce propriul bărbat. Din punct de vedere profesional și uman – ca femeie de afaceri, artistă, mamă sau politician – poate că iți place să deții controlul, dar dacă ești înzestrată cu o esență autentic feminină, când vine timpul să te deschizi în fața intimității sexuale și spirituale alături de iubitul tău, ți-ai dori să nu fii nevoită să preiei întotdeauna inițiativa, spunându-i ce trebuie să facă, direcționându-l către o mai mare profunzime și învățându-l cum să se deschidă. Ţi-ai dori să te deschizi pur și simplu, fără a fi nevoită să inițiezi și să conduci.

Inima ta aspiră să fie simțită, cunoscută, penetrată, iubită și orientată, astfel încât să se poată deschide, ceea ce nu înseamnă că nu te poți teme să-ți acorzi încrederea. Orice bărbat are limitările sale. De aceea, s-ar putea să te temi să accepți orientările sale, știind că ar putea greși, cu atât mai mult cu cât chiar greșește uneori.

Poate că bărbatului tău îi lipsește o capacitate intelectuală profundă, sau poate că este insensibil din punct de vedere energetic. Poate că este stângaci, ezitant, sau dimpotrivă, prea sigur pe sine și prea aventuros. Poate că ii lipsește forța, profunzimea și acea insistentă blândă absolut necesară pentru a-ți binemerita abandonarea.

Dacă nu ai o încredere deplină în capacitatea de conducere sexuală și spirituală a bărbatului tău, înseamnă că l-ai ales intenționat, astfel încât să nu fii nevoită să te abandonezi în fața lui, oferindu-i aspirația cea mai profundă a inimii tale.

Dacă formezi un cuplu cu un bărbat în care nu ai încredere, acest lucru se datorează faptului că preferi mai degrabă să nu te abandonezi în fata iubirii decât să te dăruiești cu o încredere deplină. În acest fel te simți mai sigură pe tine.

Dacă te temi să renunți la control, înseamnă că unei părți din tine nu-i place să fie controlată nici măcar de iubire; de aceea, ți-ai ales un bărbat care nu iți impune abandonarea totală de sine prin profunzimea integrității lui. Dacă ai avea o încredere reală în comanda iubirii, nu te-ai mulțumi niciodată decât cu un bărbat capabil să te deschidă mai profund decât ai reuși singură.

Bărbații sunt ca un tren. Ei se îndreaptă într-o direcție precisă. Alegerea unui bărbat pentru a rămâne cu el este ca și cum te-ai urca într-un tren. Vrei nu vrei, vei sfârși prin a te îndrepta în direcția în care se îndreaptă el, din punct de vedere spiritual și sexual. Singura alternativă care iți rămâne este să te dai jos din tren. Nu-i poți schimba direcția bărbatului fără a-ți pierde încrederea în capacitatea lui de a te conduce.

Tu nu-ți dorești un bărbat rigid, ci unul cu inima curajoasă și orientată către un adevăr autentic și profund. Îți dorești un bărbat care să te cunoască, care să te asculte, care să țină cont de ce i-ai spus, iar apoi să te cuprindă și să te conducă într-un loc pe care nu îl cunoști și către care nu ai fi reușit niciodată să îl direcționezi, chiar dacă ai fi vrut acest lucru. Îți dorești un bărbat care să iți conducă inima către noi profunzimi ale aventurii și deschiderii, și care să-ți prezinte noi aspecte ale vieții, pe care nu le bănuiai.

Tu poți – și chiar ar trebui să o faci – să îi oferi bărbatului tău expresia cea mai profundă a sentimentelor tale, reacția ta, iubirea ta și expresia spontană de plăcere sau de durere a inimii tale receptive. Un bărbat adevărat va accepta aceste sentimente și acest răspuns, ținând cont de tot ce i-ai arătat, după care iți va cuceri inima și va decide singur încotro se îndreaptă trenul, cu sau fără tine la bord.

Şi chiar acesta este lucrul pe care ți-l dorești. Tu nu îți dorești un bărbat care să își adapteze direcția în funcție de intențiile tale. În fond, de ce ai mai avea nevoie de el? Poți foarte bine să te îndrepți singura în direcția respectivă. De fapt, tu iți dorești să ai încredere în ce este el cu adevărat, în înțelepciunea lui și să îl respecți.

O femeie dependentă preferă să renunțe la simțul direcției pentru a păstra afecțiunea bărbatului ei și pentru a rămâne în trenul acestuia, chiar dacă nu are o încredere deplină în înțelepciunea lui spirituală și sexuală.

O femeie independenta insistă asupra egalității în drepturi în ceea ce privește conducerea trenului comun, sau preferă să își conducă propriul tren, lucru corect dacă nu are o încredere deplină în capacitatea bărbatului ei de a o deschide din punct de vedere spiritual și sexual mai mult decât ar reuși singură.

În schimb, o femeie pregătită pentru o deschidere mai profundă, specifică iubirii în cuplu, nu se va mulțumi niciodată cu atât. Ea s-a maturizat suficient de mult pentru a cunoaște plăcerea sublimă a abandonării în fața forței neîmblânzite a iubirii și intuiția o determină să aleagă un bărbat a cărui capacitate de a prelua frâiele o poate conduce mai presus și mai profund decât și-ar fi putut imagina vreodată că poate ajunge.

O relație profundă de comuniune reciproc împărtășită te poate conduce mai departe decât ai reuși vreodată să ajungi singură. Dacă bărbatul tău nu este capabil să te conducă spre o abandonare beatifică și profundă, de ce l-ai mai ales?

Nu cumva exista în tine un aspect – poate unul subconștient – care l-a ales tocmai pentru a nu fi nevoită să te abandonezi și să ai o încredere deplină în el? Nu cumva acestui aspect al ființei tale îi este frică să își deschidă inima fără a și-o proteja, astfel încât ai atras către tine un bărbat incapabil să iți comande din cauza propriilor sale temeri, justificându-ți astfel neîncrederea și închiderea sufletească?

Ai încredere în aspirația profundă a inimii tale? Dacă te simți cu adevărat pregătită să te deschizi necondiționat în fața iubirii nemărginite, iar bărbatul tău se dovedește incapabil să crească, s-ar putea să fii nevoită să îl părăsești.

Dacă angajamentul lui față de creșterea spirituală și sexuală este instabil, iar inima ta nu poate avea încredere în el, poate că ar fi timpul să iți continui drumul fără el. Păstrează-ți inima deschisa în toată perioada în care simți golul singurătății, astfel încât iubirea ta să se maturizeze suficient de mult pentru a atrage către tine un bărbat cu adevărat demn de încrederea ta.

Dacă iți dorești cu adevărat să te abandonezi în fața iubirii manifestate prin ambele trupuri, alege un bărbat al cărui tren se îndreaptă deja către o direcție mai profundă decât cea care ți-ar permite să te deschizi singură.

Alege un bărbat care te poate deschide mai mult decât ai reușit tu vreodată până acum. Ai de asemenea grijă să iți alegi un bărbat care te poate conduce mai departe decât ai reuși dacă ai prelua parțial frâiele vieții tale, un bărbat care să se aştepte ca și tu să conduci jocul jumătate din timp.

Un bărbat profund și integru se va lăsa ghidat de inima lui, care o va îngloba însă în ea și pe a ta, acordându-și acțiunile în funcție de reacțiile inimii tale și prețuindu-ți întotdeauna reacția. Pe de altă parte, capacitatea lui de a conduce nu va slabi niciodată datorita răspunsului tău și cu atât mai puțin se va lăsa deturnata de acesta.

Inima lui este deschisă către toți. De aceea, ținând cont de inimile acestora, acțiunile lui se nasc spontan, dintr-o plenitudine a iubirii, fără ezitări. Atunci când acționează, el se pune continuu la unison cu inimile celorlalți (sau cu inima ta), acordându-și fiecare acțiune în beneficiul tuturor.

Îi poți intui cu ușurință angajamentul constant față de iubire și faptul că iți oferă necondiționat darurile sale cele mai profunde, astfel încât te poți deschide liniștită, oferindu-i la rândul tău darurile cu care te-a înzestrat Dumnezeu.

Cererile lui se nasc din iubire, permițându-ți să te abandonezi plenar în fața lui și să ii oferi răspunsul tău. El iți oferă cele mai profunde daruri ale sale, ducându-te de fiecare dată dincolo de hotarele inimii tale, în regatul abandonării de sine și al expresiei plenare a iubirii.

El rămâne deschis în fata lui Dumnezeu, chiar acum, cu sau fără tine, dar recunoaște că această deschidere poate fi mai plenară dacă este practicată în doi decât de unul singur. Îți îmbrățișează inima și iți intuiește imediat răspunsurile, corectându-și din mers erorile, fără sa ezite, simțul orientării sale și respectul față de înțelepciunea ta emoțională conducându-vă pe amândoi către o mai mare plenitudine a iubirii.

Dacă nu iți dorești un astfel de bărbat, atunci continuă să te descurci singură. Arată-ți neîncrederea prin contracția stresată a abdomenului tău și prin vocea ta gâtuită. Dacă iți dorești însă un astfel de bărbat, continuă să practici abandonarea în fața poruncilor iubirii și manifestarea plenară a aspirației inimii tale.

Dacă ești singură, practică trezirea inimii și a corpului prin intermediul respirației și al emoțiilor, astfel încât iubirea să se poată manifesta deschis prin tine, fără să fie împiedicată de zidurile tale de autoapărare și de autocontrolul tău masculin, la baza căruia stă frica.

Astfel, te poți închide în camera ta, îți poți scoate hainele și poți dansa pe muzica ta favorita. Chiar dacă ai obosit și te oprești din dans, continuă sa te deschizi sufletește și trupește. Lasă iubirea să îți pună în mișcare mâinile, picioarele și șoldurile.

Lasă energia să se trezească și să se exprime prin intermediul pelvisului tău și al întregului corp, mai ales dacă nu iți dorești să dansezi. Chiar dacă mintea începe să-ți rătăcească și trupul tău se închide, continuă să dansezi în interior, lăsând energia muzicii să te deschidă și mai mult. Abandonează-te în fața forței divine care curge prin tine și exprimă-ți plenar inima prin intermediul întregului corp.

Conștientizează aspirația profundă a inimii tale, lasă-ți mușchii să se relaxeze și lasă-te condusă în pași de dans ca și cum ai fi cuprinsă și deschisa de fluxul plenar al iubirii. Inspiră și expiră iubirea direct la nivelul inimii. Simte inimile prietenilor, ale copiilor tai, ale tuturor oamenilor; inspiră-le și expiră-le iubirea la nivelul inimii tale, continuând să dansezi cu viața însăși.

Respira la unison cu toate ființele și transformă această practică într-un dans. Simultan, îngăduie sentimentelor tale să se manifeste deschis prin fiecare celulă a trupului tău, să plângă, să țipe, să ofteze, să respire și să danseze cu iubirea pe care o simți.

Iubirea nu este ceva ce poate apărea sau nu. Ea reprezintă o constantă în a fi, o practică neîntreruptă și un angajament de a-ți simți și de a-ți iubi propriile ziduri de apărare, de a te relaxa cu umor și de a te abandona complet, dărâmându-ți zidurile de apărare înmuiate de iubire, care în caz contrar ți-ar reprima energia și ar deveni o închisoare în jurul inimii tale.

Dacă simți ca te cuprinde frica, iubește-ți zidurile de protecție și manifestă deschis aspirația cea mai profundă a inimii tale în fața bărbatului tău. Dacă iți dorești un bărbat al cărui tren să te duca acolo unde dorești să ajungi – și chiar mai departe – inspiră-i direcția prin profunzimea iubirii tale și ajută-l să și-o acordeze ținând cont de intuițiile inimii tale și de manifestarea plenară a energiei spontane a iubirii tale.

Dacă trenul lui se îndreaptă către o direcție greșită, nu lăsa mania să te cuprindă, ghearele să-ți crească și furia ta spontană și necontrolabilă să danseze liber prin inima ta deschisă și prin trupul tău.

Nu uita că tu atragi întotdeauna acel gen de bărbat care își poate menține integritatea direct proporțional cu dansul tău liber, care nu ține cont de zidurile tale de autoapărare și de frustrările tale. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru nici unul din voi.

Pentru tine, este mai ușor să renunți la încercarea de a-ți schimba bărbatul, să înveți să te iubești singură, așa cum ești, și să accepți să tolerezi în casa ta un mitocan. Pentru bărbatul tău, este mai ușor să se masturbeze în baie sau să își găsească o amantă decât să te iubească cu gingășie și perseverență, conștient că devoțiunea și abandonarea ta îl atrag mai mult decât sânii și fesele tale.

Dacă nu vă dăruiți reciproc, în totalitate, el prezența inimii sale și tu iubirea inimii tale, chiar dacă uneori o faceți mai aprig și alteori cu mai multa blândețe, – fie trenul lui va deraia, căci nu va mai fi susținut de energia ta, fie tu te vei mulțumi să te iubești singură, lăsându-l pe el să se descurce cum va putea. În final, el va eșua în superficialitate, iar inima ta neîmplinită va cădea în capcana depresiei. Amândoi vă îndepărtați de iubire și vă rătăciți.

Dacă iți dorești o relație care să reflecte principiul sacru al iubirii, atunci conștientizează-ți în fiecare clipă aspirația cea mai profundă a inimii tale. Nu te lăsa deviată de dorințele tale inferioare, dacă nu dorești să atragi către tine un bărbat la fel de deviat.

Un bărbat pe care l-ai ales ținând cont de dorințele tale inferioare iți poate asigura securitatea, o familie și câteva vacante de vis, dar nu va ști niciodată cum să traiască alături de tine o viata la unison cu iubirea divină.

Dacă te vei limita să iți conștientizezi și să manifeşti numai dorințele tale inferioare, vei atrage către tine un bărbat care nu-ți va putea oferi niciodată ceea ce inima ta își dorește mai presus de orice.

Dacă iți dorești un bărbat care să iți poată oferi întreaga lui conștiință, creând împreună cu tine o relație sacră – eventual oferindu-ți chiar și securitatea, familia și vacantele de vis pe care ți le dorești –, atunci conștientizează-ți, ai încredere și manifestă dorința cea mai profundă a inimii tale.

În acest fel, rezonanța divina a iubirii tale și înțelepciunea ta profundă vor avea grijă să atragă către tine un bărbat pe care să îl prețuiești cu adevărat și pe care să îl inspiri. În final, relația voastră va reflecta lumina și înțelepciunea sacră a inimii tale.

Extras din lucrarea „Draga mea iubită” de David Deida.
Articol preluat de pe www.damaideparte.ro





o scrisoare veche

10 06 2009

13.01.2008
tot ceea ce am făcut am făcut ca așa mi-a dictat inima, fără sa cer vreodată ceva în schimb. nu au contat dorințele mele niciodată și nici nu mi-a plăcut când ceva e făcut din obligație (!). nici nu știu dacă ți-am zis vreodată care e cea mai mare dorință a mea: să am pe cineva lângă mine, cu care să-mi petrec toata viața și doi copii :). asta e. nu vreau case, mașini, bani sau mai știu eu ce, atât vreau, restul e umplutură, să nu fie viață monotonă.

am urât minciuna, în schimb, sau omisiunea adevărului pentru „a avea o viață mai frumoasă„.

întotdeauna am iertat, dar niciodată nu am uitat.

am trecut și pot sa trec peste multe, dar când vad că se întâmpla iar și iar… nu știu ce să zic.

mi-au trebuit 9 zile să conștientizez ce s-a întâmplat… și că ai plecat.
când am primit mesajul acela am simțit că nu e adevărat. poate m-am mințit singură, dar chiar nu a contat și nu contează ce faci, ci ceea ce simți, iar tu nu ai simțit ceea ce ai scris.

oricum viața merge înainte.

vreau doar să fii fericit.

nu vreau să te stresez, cu atât mai puțin să te încurc, dar îmi face plăcere să știu ce faci și cum faci, cu toate că îmi fac singură rău. nu vreau să-ți mai trimit sms-uri sau să-ți dau telefoane și nici nu am vrut să te simți obligat să-mi răspunzi la sms-uri. nu vreau să sune nici asta a ceva definitiv. poate doar pentru o vreme, până mă adun și eu și conștientizez că suntem (poate) doar prieteni sau „poate altă dată”.

pe mine știi unde mă găsești sau cum să ma găsești, eu nu fug nicăieri.

și încă ceva… chiar am fost fericită și m-ai făcut fericită cât ai stat cu mine… dar trebuie să revin cu picioarele pe pământ. orice minune durează 3 zile. pentru mine a durat ceva mai mult. și vreau să-ți mulțumesc pentru asta.

nici nu știu de ce scriu… poate că nu am putut vorbi când ai plecat. de câte ori am încercat să spun ceva îmi dădeau lacrimile. și am preferat să tac. dar era atât bine în brațele tale, m-am simțit protejată și ocrotită de orice ai fi făcut. parcă ai șters totul cu buretele. poate sună aiurea, dar aș da orice, dacă e cazul, pentru fericirea ta, pentru simplul fapt că m-ai făcut fericită și de câte ori îmi amintesc zâmbesc 🙂 se întâmpla oricum ceva ciudat (ori am luat-o eu razna). mi s-au întâmplat aceleași lucruri de când ai plecat acum față de când ai plecat prima dată. cu punct și virgulă, adică la aceleași ore, aceleași chestii, aceeași oameni. și m-a cam pus pe gânduri. probabil trebuie să schimb eu ceva la mine sau în gândirea mea. nu știu. gândesc la ceea ce am de făcut.
_________________________________________________________________
21.02.2008
știu ca am vorbit una alta, poate m-am repetat în mail, dar a fost scris înainte de a vorbi noi și am zis ca e mai bine să rămână intact. din nou, nu știu dacă iți voi trimite vreodată acest mail. dar îl mai completez de câte ori simt nevoia.

să revin. apropo de „rewind”-urile astea din viața mea și a ta. am greșit cu siguranță amândoi, dar nu știu unde. poate nu ar fi trebuit să mă îndrăgostesc, dar cu te poți împotrivi? cum spune și melodia „ajunge o secunda sa te îndrăgostești, nu ajunge o viata să spui cât de mult iubești”.

și cum ne-am cunoscut e ciudat… de ce nu te-am cunoscut mai devreme? din 1995, am avut ocazia, și ne-am cunoscut abia în 2005? și am trecut cu siguranță de „n”ori unul pe lângă altul și mai aveam și „prieteni” comuni. răspunsul simplu e că nu era momentul, dar când a fost momentul de ce este așa?

una din greșelile mele poate fi faptul că nu am comunicat și știu că mi-ai și reproșat chestia asta, dar ce să fac eu dacă ne-am găsit 2 muți…. acum încerc să comunic, dar nici asta nu e o variantă prea bună, eu să scriu și să nu ajungă niciodată sau prea târziu vorbele mele la tine.

bine am spus, după revelion, cred că ar fi interesant să-ți povestesc ce s-a întâmplat cu mine de la bun început: ne-am cunoscut în vara când ai venit cu prietenul tău în orașul meu. pentru mine a fost „love at first sight”. am întrebat eu una alta despre tine, dar l-a deranjat pe prietenul tău și nu am mai insistat. în seara în care ați sărbătorit 30 ani, am aflat ce m-a atras la tine…:) privirea ta și faptul că știi sa vorbești cu ochii, fără a spune de fapt nimic. am plecat spre orașul meu, cu prietenul tău (mort de beat) în mașină, nici eu nu eram foarte odihnită. m-a ținut trează „privirea ta”.

următoarea dată când te-am văzut deja erai cuplat cu iubirea vieții tale și m-am retras ușurel, evident să nu deranjez. mi-am văzut de viața mea… de treburile mele. am început sa vorbim în februarie, când erai distrus din cauza ei… în momentul acela am vrut doar să te ajut. nu știu cât am reușit, (dar oricum îmi luasem gândul… și chiar îmi vedeam de viața mea – cred ca aici încep eu să greșesc – adică mă mint și pe mine și pe tine). poate că am făcut și tot ce mi-a stat în puteri să-ți arat cât de bună sunt eu în comparație cu alte femei. nu am făcut-o la gândul de a-ți face rău, dar am reușit să-mi fac mie rău prin faptul că te-am cunoscut mai bine și mi-a plăcut ce am descoperit la tine.

și ai venit și în iulie… când cu viza (super draguț ai fost 😉 și super fățuca aveai atunci la ambasadă). ai rămas cu prietenul tău în weekend, eu am plecat din oraș. aveam de gând să am o relație cu cineva atunci, dar… după, ai mers cu mine la plimbare prin țară, la concert… super fericită și foarte greu de ascuns ceea ce simțeam (aici m-am lăsat dusa eu rău de val). și te-am dus înapoi la tine acasă, eu am plecat din țară și de aici mi se rupe mie filmul. am început să nu mai înțeleg „de ce?„.

dar te-ai întors în septembrie, să mă ajuți cu casa. iar iți mulțumesc, că nu mă descurcam singură. (dar și aici cred ca EU am avut și alt interes mai mult decât casa) și cu mașina în octombrie 😀 (asta a fost plata mea – să văd eu cum e cu tine non-stop, dacă tot te-am vrut așa de mult). și ai fugit în decembrie… ce-i drept eram amândoi prea nervoși pentru a putea vorbi atunci… obișnuiți cu libertate, să nu depinzi de nimeni… a fost capacul capacelor. dar, m-ai ajutat și atunci. o singura chestie „m-a omorât„: „ăsta e cadou de ziua mea sau salariul?„. nu știu dacă iți imaginezi cum am înghițit întrebarea asta… și când ai fugit la tine acasă, a trebuit să bei bine să ai curaj și din nou „de ce?„.

m-am mutat în ianuarie :D. și ca și acum, fiecare colț din casă, fiecare placă de gresie sau faianță, vopseaua de pe pereți… îmi aducea și îmi aduce în continuare aminte de tine. ai pus mult suflet în casa asta și se simte, și acum, o părticică din sufletul tău :). am încercat să-mi vad din nou de viața mea, sărind peste toate și neluând în considerație nimic. și din nou am cunoscut pe cineva, chiar neimportant, dar trebuia într-un fel sau altul să trec peste.

și începe distracția: fix în seara când ai apărut tu din nou în oraș (cu un alt prieten), relația mea „minunată” s-a terminat la ora 22.30 pe net, și asta fără să o „ajut” eu, și tu ai intrat în casă la 00.15 cu punga de la mâncare de la McD, super zâmbăreț.

după aceea ai vrut să te ajut sa-ți găsesc servici. ai avut 2 variante (asta am mai discutat-o). una lângă casa ta și una în orașul meu. ai ales să vii lângă mine (aici a fost alegerea ta – influența mea ar fi putut fi aici doar la nivel de manipulare telepatică (adică eu să-mi fi dorit foarte mult să vii în orașul meu, încât tu ai făcut alegerea simțind ceea ce vreau eu și nu ceea ce vrei tu) – ce drăguță sunt, mai am un pic și dau în diabet). am avut o discuție noi doi atunci. foarte educativă, aș putea spune. am zis că „până când nu știi ce vrei, lasă-mă pe mine să-mi vad ale mele„. cred că a fost prima dată când ai înțeles ce se întâmplase de fapt cu mine. ai vrut să dormi cu mine, să mă ții în brate, doar atât. am plecat la o nuntă la o prietenă comună, foarte frumos a fost și foarte bine m-am simțit. tu erai între 2 atunci. ai avut semne că nu e ok cu ele, dar nu le-ai băgat în seamă. ai trecut peste.

și ai venit la muncă… și de aici povestea o știi foarte bine. rost nu știu dacă mai are să povestesc. a fost și bine a fost și rău (rău – după ce am venit din cealaltă excursie), dar și astea sunt povestite… (dacă e cazul mai povestim și vedem despre ce e și pe acolo).

am scris toate astea la gândul că îmi voi da seama unde am greșit… un indiciu ar fi: nu mi-am ascultat vorbele mele „până când nu știi ce vrei, lasă-ma pe mine sa-mi vad ale mele” și am zis … și ce dacă … adică „m-a luat valul”. nu-mi pare rău pentru nimic din toate care s-au întâmplat. poate că am fost prea înțelegătoare, poate că nu reacționez cum reacționează majoritatea femeilor, nu știu… oricât de rea sau bună am fost, că nici eu nu mai știu de ce parte a baricadei mă aflu, sentimentele sunt aceleași necondiționat. poate că fac prea multe câteodată, poate că sunt exagerată, poate că vreau prea multe, dar nu le vreau pentru mine. le vreau doar ca sa fie bine. sunt razna…

ideea rămâne aceeași: m-am alimentat cu iluzii… frumoase și partea proastă e că mă alimentez în continuare cu alte iluzii la fel de frumoase… dar privirea aceea (octombrie 2005 și pozele din 2007) nu-mi iese din cap.

mă intrigă „rewind”-urile și trebuie să vedem împreună cum le dam de capăt. și la asta trebuie să muncim să ne dăm seama. oricum greșeala e undeva până a pleca tu prima dată din țară sau de când ai revenit până ai plecat, iar, în același fel…

Am trimis scrisoarea până la urmă… Nu a schimbat între noi decât faptul că am început să comunicăm. Pozele nu le mai am. Am descoperit amândoi unde și cu ce am greșit. Trăim la distanță unul de celalalt, dar nu putem trăi unul fără celalalt. Suntem ca „frate și soră„.

De iubit, iubesc în continuare, fără să vreau ceva în schimb…








%d blogeri au apreciat asta: