intalniri

6 05 2010

Din capitolul „ce-mi mai aud urechile”, azi a fost una din zilele care am ascultat multe. Aveam de pierdut ceva timp, vreo 3 ore, asa ca am acceptat sa beau o cafea in compania unei vechi cunostinte. Ce m-a mirat cel mai tare a fost sms-ul primit sambata noaptea la 1, dupa vreun an in care nu am mai schimbat nici o impresie. Fata politicoasa cum sunt, „am raspuns la sms” 😀 si mare i-a fost mirarea ca sunt la mare si ma distrez. Completarea mea, catre prietenii cu care eram a fost ca „iar s-a despartit unul si si-a amintit ca tot ce zboara se mananca„. Trecand peste, a sunat din nou, destul de insistent, sa ne vedem si sa mai povestim un pic…

Conversatia a inceput cu intrebarea „ce ai facut in ultimii (5) ani” de cand nu ne-am mai vazut… raspuns sec „munca”, ca doar nu se astepta sa povestesc detalii picante, nu? Si, de aici a inceput turuiala… daca m-as fi vazut cu o femeie as fi inteles, dar un barbat care sa vorbeasca atat de mult, mai rar mi-a fost dat sa vad.

Cica „femeile, cum trec de 31 ani, vor sa se marite si sa faca copii. Pana la 31 vor sa se distreze, iar cum sar anul, gandesc altfel”. Stii cat e de greu sa traiesti cu o femeie trecuta de 31 care vrea in continuare sa se distreze?

„Nu inteleg regulile societatii, dar trebuie sa ma insor si trebuie sa fac copii. Ce ar zice lumea?” (De parca traim pentru altii si nu pentru noi, traim sa fie bine altora, nu sa ne fie bine noua…)

„Am adunat destula experienta si incerc sa trec peste probleme”. Dar, din toata experienta asta, nu ai invatat ca timpul le rezolva pe toate asa cum e mai potrivit pentru tine, fara a da gres? „Mda… ai dreptate.”

„As putea sa ma intorc la fosta, dar asta inseamna ca ar trebui sa ma insor in maxim 2 saptamani” (… interesante conditii pun vietii unele…bleahhhh…) Si dupa cativa ani, dupa ce trece faza de inceput de casatorie, cresc un pic copiii, cel mai bun lucru care ar putea sa ti se intample ar fi sa devii alcoolic, nu? Uita-te in jurul tau…

„Caut un motiv pentru care merita sa traiesc viata… sa cresc oi (fara nici o aluzie), sa lucrez cu X, sa fac Y…” 🙂 Singurul motiv adevarat care merita in viata este sa traiesti.

„Nu-mi place ceea ce fac, dar nu ies din sfera politica, ca nu merge viata fara ea.”… (no comment… multimea vida… nu ma bag).

„Sa luam un exemplu: tu si eu incercam sa construim o relatie, caramida peste caramida, cu comunicare multa (mai mult monolog, decat discutii), in care sa nu conteze sexul…” si bine ca a sunat telefonul si a trebuit sa-mi iau ramas bun. Pot sa pariez ca se va gandi bine inainte de a suna data viitoare ;).

Dar i-as recomanda eu, asa usor, sa incerce sa-si caute punctul de sprijin in el, nu in altii; sa incerce sa faca ceea ce ii place si sa lase „munca facuta in folosul comunitatii” numai pentru a da bine in CV cu functiile pe care le-a ocupat. Ma mir totusi ca pana la varsta lui nu a invatat ca o inima franta de o relatie esuata nu se repara cu o alta relatie gasita la repezeala. Si cred ca mai pot continua cu „vorbe din carti”… dar, nu mai are rost, cel putin, nu acum.

P.S. Nu prea fac eu dintr-astea, dar cateodata poate ajuta si pe altii sa-si deschida ochii si sa vada ceea ce au de vazut…





Iubirea neconditionata a unei femei

28 10 2009

Iubirea neconditionata a unei femei eliberarea de povara asteptarii (joi, Septembrie 17, 2009 de Camelia Patrascanu)

O femeie invata greu sa iubeasca fara sa sufoce si fara sa-si faca sperante. Daca ar fi dupa ea s-ar coase de barbatul iubit pentru a fi sigura ca ia parte la viata lui, ca devine viata lui. Dar nu e dupa ea. Si intelege repede ca intrebarile ei, supozitiile, tristetile, pretentiile, rugamintile ei nu fac decat sa indeparteze persoana adorata. Intelege ca daca vrea sa il inspire sa ramana langa ea trebuie sa invete sa iubeasca neconditionat. Fara asteptari, fara pretentii, fara ultimatumuri, fara reprosuri, fara impuneri. Greu! Dar invata.

In primul rand invata sa nu-l mai schimbe pe omul de langa ea. Sa-l accepte asa cum este. Sa-l inteleaga, sa constate neutru diferentele de gusturi si comportamente dintre ea si el, dar sa nu incerce sa-l schimbe. Cel mult sa-i sugereze, daca e intrebata, anumite variante, mai constructive pentru cuplu, dar, doar daca vrea el.

In al doilea rand invata sa-i accepte obiceiurile de viata, programul, ocupatiile, prietenii, habitudinile, aspiratiile. Si cum prima axioma spune ca nimeni nu trebuie schimbat, va trebui sa accepte partenerul cu intregul sau univers, asa cum e. Cu prietenii (parca pre amulti), familia, sotia (uneori „inca”) si copiii lui.

Apoi, invata sa se bucure, de dragul lui, de realizarile lui. Sa-i sustina sperantele si viziunile, sa-i aline esecurile, sa-i inteleaga amanarile, ezitarile si retractarile. Sa-i ierte lasitatile si lipsa de coerenta, sa-i sustina expansivitatile, sa-i creada promisiunile.

Apoi va trebui sa invete sa nu se gandeasca la viitor, stiut fiind ca femeile, prevazatoare, vor sa se asigure certificand relatia de iubire. Va trebui sa renunte la a mai conditiona iubirea printr-o declaratie – angajament luata barbatului ei. Si ridicand aceasta obligatie de pe umerii lui sa scuteasca iubirea de inca o limitare si pe el de inca o responsabilitate impunatoare de conditii.

Apoi va trebui sa isi traiasca viata in asa fel incat aceste de-conditionari sa faca parte armonios din viata ei, iubind firesc, spontan, din toata inima, barbatul cu care:

  • nu vrea sa se marite, nici sa-i faca copii, nici sa locuiasca cu el impreuna;
  • nu vrea sa se afiseze tot timpul;
  • nu stie daca va petrece weekendul pentru ca e posibil ca el sa fie cu prietenii;
  • nu stie daca va merge la nunta prietenului lui sau va prefera sa fie insotit de verisoara sa;
  • nu vrea sa petreaca concediul decat daca el doreste sa fie cu ea.

Si abia dupa aceea femeia poate spune ca a invatat sa iubeasca in deplina libertate un barbat caruia nu-i cere nimic. Nici macar sa fie cu ea. Il poate iubi chiar si fara sa fie cu ea. Pentru ca acesta este marele dar pe care il face iubirea neconditioanta: te invata sa iubesti atat de mult persoana draga incat ii vrei tot binele, nedorind sa o posezi, sa o iei in proprietate. O poti iubi eliberand-o de tine, de relatie, de orice obligatie. Si, acest gen de iubire, desi iti ocupa inima, ti-o lasa in acelasi timp libera pentru propria viata, pentru alte iubiri. Pentru ca neavand un angajament limitativ nu tradezi nimic, nu inseli nici o pretentie sau asteptare. Iubirea neconditioanta poate supravietui in paralel cu alte afectiuni si sentimente. Pentru ca iubirea neconditioanta este total libera si omnipotenta – ca iubirea fata de Dumnezeu care ne lasa loc (ba chiar ne antreneaza) pentru alte iubiri. Dragostea generoasa, total deschisa spre persoana iubita, te face sa-l accepti pe celalalt exact asa cum este, dorindu-i tot binele din lume, respectand binele pe care si-l doreste pentru el. Fara sa judeci acest bine. Iubirea neconditioanta supravietuieste cataclismului altor iubiri si dezamagiri, devine un status-quo al inimii tale.

******

Cand cerem cuiva sa ne iubeasca neconditioanat trebuie sa stim ce ii cerem – sa poata trai, daca este necesar sau ii impunem, fara noi. Sa ne iubeasca fara sa fie legata de noi prin asteptari, pretentii, aspiratii, cereri, planuri. Si persoana draga invata asta, in timp ce este in relatie cu noi. Iar inima sa, pe masura ce se dechide tot mai mult, devine tot mai calda, cuprinzatoare, intelegatoare si inteleapta. O inima care iubeste neconditionat iese din limitarile cultural-religioase, rasiale, geografice, temporal-spatiale. Inima aceea se poate darui intregii omenirii, intelegand ca la nivelul miezului inimii toti suntem o singura fiinta. In acest spatiu al libertatii absolute si a tuturor posibilitatilor create nu iti apartine nimic, nu apartii nimanui, aici nu exista infidelitate sau pacat, juraminte de credinta, amanari sau pasuiri. Aici este pur si simplu IUBIRE. Pentru tot si pentru toate.

Cand o femeie este condusa in acest punct al constiintei sale, invata sa iubeasca fara sa fie cu persoana iubita, invata sa se detaseze fizic de ea, chiar daca in inima o poarta in continuare. Invata sa inteleaga si alte iubiri ale persoanei dragi, sa nu pretinda o alegere finala, o asumare a relatiei, o promisiune pentru viitor, o viziune a relatiei in viitor. Cel ce iubeste neconditionat a uitat toate astea. Si accepta persoana draga asa cum este.

Dar aceasta acceptare, posibila doar prin conectarea inimii la spirit, desi te apropie sufleteste de omul iubit te si elibereaza de el. Iti reda demnitatea si libertatea. Eliberandu-te de posesivitate, de scenariile culturale create in jurul conjugalitatii, lasi iubirea sa te cuprinda. Si ea te va insufleti si inspira sa vezi oamenii prin lentila iubirii neconditionate. Sa-ti trezesti puterea de a iubi sufleteste toti oamenii. Chiar daca sesizezi foarte clar diferentele dintre tine si ei (de forma si nu de fond), iubirea spirituala face sa te conectezi la elementul cel mai profund si subtil din fiinta lor – spiritul, a carui sursa fiind divinul, face ca toti oamenii sa se simta in adancul lor, una si aceeasi fiinta.

Femeia care se obisnuieste sa iubeasca dincolo de asteptari si sperante, dincolo de scenariile culturale privind relatia parteneriala, capata un fel de detasare inteleapta, o liniste profunda (ce poate parea resemnare necunoscatorilor) . Aceasta predare in fata iubirii conecteaza fiinta la divinitate si permite schimbarea destinului – schimbarea contextului dramatic intr-unul plin de satisfactii, schimbarea rolului ei in relatie si al felului in care este perceputa de partener. Cand iubesti astfel esti liber de orice (nu sa faci ce vrei, ci liber de prejudecati, de frici, de conditionari, de limitari si nemultumiri sau rusini). Esti eliberat inclusiv de credinta ca iubirea neconditionata abroga angajamentul. Dimpotriva! Iubirea neconditionata, spirituala, iti da toata libertatea de a alege cum vrei sa iubesti (cu acte sau fara, cu coabitare sau cu locuire sparata, carnal sau doar sufleteste etc.). Si asigura conditii ca alegerea cadrului iubirii sa fie cu adevarat eliberata de prejudecati si false proiectii. De aceea o astfel persoana, eliberata de disperarea pasiunii si a fricii de a pierde omul drag, dobandeste capacitatea de a vedea si alti oameni, de a se atasa si de alte persoane, de a se conecta la sufletul semenilor. O astfel de persoana radiaza si atrage prin rezonanta oamenii capabili s-o iubeasca total. Atat de total incat nimic nu este interzis sau vinovat, nici macar a-ti dori un angajament (liber consimtit si matur acceptat) de amor legiferat. Pentru ca si persoana iubita doreste acelasi lucru: fara ambiguitati sau lasitati, fara pretentii si asteptari. Femeia a carei inima a invatat iubirea neconditionata se va bucura de aceasta derogare si se va elibera de vinovatia de a fi dorit candva o relatie limitatoare. Stie acum ca dragostea poate alege liber conditiile in care vrea sa se manifeste, sa se traiasca. Si daca altora li se par constrangeri, ei, IUBIRII, i se par jocuri si contexte perfecte in care isi poate experimenta pasiunea si generozitata. Fidelitatea, prezenta, programul comun cu fiinta iubita, fac absolut normale zecile de telefoane cand intarzii, vigilentele interogari cu privire la petrecerea de la firma, dorinta permanenta de a-ti fi in preajma. Tratand toate aceste excese cu iubire spirituala, le vei alina si vindeca, inspirand omul de langa tine sa se conecteze la sufletul tau, deschizandu- se astfel si el spre iubirea neconditionata.

Femeia care invata sa iubeasca neconditionat poate spune: Te iubesc, adio! Esti liber sa-ti traiesti inima asa cum vrei. Sunt libera sa-mi traiesc inima asa cum vreau. A iubi neconditioant nu inseamana a aproba/incuraja totate excesele sau viciile celuilalt, ci a intelege sufletul omului de langa tine, dandu-i libertatea de a fi el insusi. Te poti retrage oricand ti se pare prezenta sa daunatoare, dar asta nu insemana suspendarea iubirii tale. Ci, doar o logica desprindere fizica de omul care iti face rau.

Barbatii trebuie sa stie ca eliminand asteptarile, nazuintele, visele, pretentiile si sperantele femeilor, le invata sa traiasca desprinse de ei, capabile sa isi asume puterea si independenta propriilor lor inimi.

Femeile trebuie sa stie ca obligand barbatii sa le accepte mofturile, prejudecatile si constrangerile ii forteaza sa faca un salt de constiinta care duce la iubirea dincolo de conditii, iubirea care poate trai si fara persoana draga alaturi.

Pentru ca iubirea neconditioanta nu te leaga si mai mult de partener, dimpotriva. Te leaga de intreaga umanitate. Si cand ai perspectiva umanitatii de care devii legat afectiv, pierderea iubirii omului de langa tine nu mai pare o tragedie.

Pentru ca iubirea neconditioanta este atat de puternica incat se poate exprima liber chiar si intr-un cadru dramatic sau limitat de conventii si traditii, de prejudecatii si conformism cultural – daca ea doreste acest lucru.

Dar cati dintre noi suntem gata sa ne lasam iubiti asa, simtind ca o astfel de relatie elibereaza partenerul de indeciziile, ambiguitatile, lasitatile si neasumarile noastre? Cati dintre noi acceptam sa ne scada puterea de influenta si control asupra partenerului? Cati ne-am bucura sa vedem persoana draga, pana acum obsedata de noi si total la cheremul nostru, eliberata de dorinta devoratoare de a ne avea in preajma si capabila sa se deschida spre viata si tot ce poate oferi viata mai bun? Cati dintre noi vrem, de fapt, sa fim iubiti neconditionat?

sursa: http://www.horoscop tv.ro/ (asa e frumos si corect!!!)

Tot ce-a fost, ori ce-o sa fie, in PREZENT le-avem pe toate!





posesivitate

19 10 2009

Sâmbătă am învățat ceva. Că oamenii cu care sunt în diverse tipuri de relații nu-mi aparțin. Până acum, am încercat să controlez viața celor din jurul meu într-un fel sau altul, fără să vreau și fără să realizez că, poate, ei vroiau altceva. Până acum, am încercat să-mi impun voința proprie asupra lor.

Am realizat unde am greșit. De acum, am să încerc să mă schimb!

Trebuie să renunț și la exprimarea ”violentă” a simțului proprietății.

Nu știu cât va dura… dar sigur se va întâmpla!





biografia cronologic ‘02

12 07 2009

„Cu gândurile mele, cu lacrimile mele mă descurc. Le închid cu 1000 de lacăte și le las acolo. Dar cu zâmbetul meu? De fiecare dată când am nevoie de el mă gândesc la tine. Şi, pentru moment, el apare, dar o dată cu el apar și gândurile și lacrimile. Oftez mult. Se spune că, cu fiecare oftat pierzi un an din viață. Oare câți mai am de trăit? Sunt mulți, sunt puțini? Mă rog la Dumnezeu, oricâți ar fi ei, să fie fericiți.” 2.04.2002

„Cum poți iubi pe cineva pe care niciodată nu l-ai văzut?

Cu un sentiment așa de pasional că face inima să sară o bătaie la auzul vocii lui?

Cum poți să-i simți mâinile pe tine când el nu te-a atins niciodată?

Cum poți să-i simți buzele sărutându-le pe ale tale când el nu ți-a șoptit niciodată nimic în noapte?

… Am cunoscut o viață plină de despărțiri și despărțirea însăși este o natură provizorie dacă îi permitem.” mai.2002

„Prin tine am simțit cum mă ridic. Tu mi-ai dat puterea să fiu din nou EU. … Întotdeauna ai avut puterea să mă faci să cred în mine, dar nu ai putut să mă ții la distanță de tine. Mi-ai dat aripi să zbor, dar m-ai legat de tine cu lanțuri. … De fiecare dată când m-am avântat, ți-a părut rău că m-ai învățat să am încredere în mine. … M-ai făcut să cred în mine, dar tu ești puterea mea. … Dușmanul tău nu pot fi, dar al meu da.” 1.07.2002

„Am rămas SINGURUL meu DUȘMAN! Când voi înceta să-mi mai fiu dușman oare?” 11.09.2002

„Ai vrea să te las să te simți liber. Te las. Am și eu nevoie de aceeași libertate ca şi tine. Vrei să nu te grăbesc. Nu e nici o problemă. Nici mie nu-mi place să fiu grăbită, mai ales că nu știu eu ce vreau și în ce direcție aș vrea să mă îndrept. Să lupt pentru tine? Cu cine? Cu ce? Aș putea să o fac. Am puterea să lupt cu oricine și cu orice, mai puțin cu ex. E singura persoană cu care nu vreau să lupt. … Aș putea să lupt (din nou împotriva mea) pentru fericirea ta cu ea. Asta pot să o fac. … E un amestec ciudat în sufletul meu. Nu mi-a venit bine, dar nici nu mă pot înfuria.” 23.09.2002

„Sunt din nou la un pas de a-mi lua viața de la capăt. Simt că tot ce am făcut până acum nu contează pentru nimeni. Mă simt nefolositoare. Nu mai am încredere în nimeni și nimic. Când iei viața de la capăt afirmi că pierzi totul sau lași totul în urmă. Nu e adevărat. De pierdut nu ai cum să pierzi totul – rămâi tu cu tine. De lăsat totul în urmă nu e posibil. Trecutul întotdeauna va încerca să te întoarcă. Întrebarea e dacă ai puterea sau nu să îl lași să te întoarcă. Sunt la un pas de a-mi schimba din nou viața. Aşa e mai bine spus. Aș vrea să pot ierta tot răul care mi s-a făcut. (Aș vrea să-mi pot ierta tot răul pe care mi l-am făcut.).” 26.09.2002

„Mi-am dat seama că din nou am iubit Iubirea. … Sper ca altădată să nu mai iubesc Iubirea și ideea de a încerca unirea a două singurătăți. … Dar, acum totul e ca și trecut. Nu se poate șterge cu buretele, dar nu mai e nimic. Am terminat acest sau și, mai bine zis, acest capitol al vieții mele. Învățămintele care le-am tras sunt destule. Cel mai important e să nu-ți încalci principiile, oricât ți-ar cere-o viața. Cel mai mult am suferit din cauza aceasta. Am crezut că sufăr din cauză că iubesc sau că mi-e dor. NU! A iubi Iubirea nu înseamnă neapărat a iubi pe cineva. Am greșit! Acum realizez că nu l-am (i-am) iubit și nu l-aș (i-aș) fi putut iubi vreodată… Cred în minuni, totuși, și sper, ca într-o zi, să nu mai iubesc numai ideea de iubire.” noiembrie.2002





biografia cronologic ‘99

11 07 2009

„Îmi lipsește copilăria. Unde e copilăria mea? M-am maturizat prea repede. De ce? Îmi vreau copilăria înapoi! … Vreau să-mi trăiesc copilăria și adolescența, dar nu se mai poate. E prea târziu. … Aș da 10 ani din viață să am din nou 18 ani!!! … Mi-am făcut o lume a mea și nu las pe nimeni să intre în ea. Universul meu e mic, dar e plin de gânduri și de fantezii care nu-și au locul în lumea reală. Parcă trăiesc pe altă planetă.” 28.02.1999

„Ce e așa rău în a vrea să fii iubit? E un delict? Se spune că de la dragoste la ură e un pas mic care poți să-l faci fără să-ți dai seama. Nu e adevărat! Eu nu pot urî pe cineva. … Oare cum pot eu oare să zâmbesc când sufletul meu plânge?” 10.03.1999

„Viața mea e un mare rahat. Am devenit „mama tuturor”, dar eu nu am „mamă”. Eu nu am pe cineva să mă asculte, să mă mângâie, să mă încurajeze. Mi-a zis B.: „Te cred că ești cea mai supărată și cu cele mai multe probleme dintre toți.” Ei măcar au o „mamă”.” 9.11.1999

„Mi-e sufletul gol și învălmășit. Mă agăț cu disperare de orice zâmbet, de orice privire şi cred într-un miracol… De ce? … E rău că visez? Mulți îmi spun că sunt copil și chiar mă cred copil uneori. Îmi plac jocurile, jucăriile și plăcerile mici pe care nimeni altfel nu le-ar aprecia. Vreau să fiu copil să pot face numai ce-mi trece prin cap fără să-mi spună nimeni nimic. Dar, e greu… „Nu renunța când încă ai o șansă!” Unii, în care aveam încredere, zic că-i boală și trebuie să mă caut, dar eu, pur și simplu, am nevoie de dragoste…” 13.11.1999

„Am fost nesăbuită. Am fost copil fără cap pe umeri. Dar, acel copil iubea. Iubea o iubire imposibilă, o iubire care n-o va găsi nicăieri. … Dar speră. Speră la infinit că imposibilul se va întâmpla. Visează la o dragoste împărtășita, la o viață mai bună, … visează. Dar copilul se maturizează și observă că realitatea e foarte tristă pentru el. … în acel moment, copilul moare și se naște din el un matur dur, care nu va putea iubi niciodată. La moartea copilului nu va plânge nimeni, dar maturul născut din el va face pe foarte mulți să plângă. Dragostea de copil va dispărea, dar va renaște din când în când, numai pentru a-i crea suferință. Copilul, care e pe ducă acum, nu cere decât dragoste, mângâiere și … 28.11.1999

„Te-am așteptat tot timpul. De când m-am născut te aștept. Eram copil și mă uitam în spate și speram să te văd și să te chem să ne jucăm. Eram școlărită și priveam colegii mei sau colegii mai mari cu speranța că te voi observa și te voi ruga să mă ajuți. Mai târziu m-am apropiat și mai mult de tine, dar nu te-am văzut. Eram prin aceleași locuri, ne plimbam prin aceleași parcuri, chiuleam și beam în aceleași baruri, dar nu ne-am întâlnit. Am ajuns și la liceu, dar tot nu te-am văzut. Te așteptam primăvara când înfloreau florile, când înverzeau copacii şi visam cum mă plimb cu tine, noaptea, pe sub teii înmiresmați. Te așteptam vara, când soarele dogorea, să jucăm un tenis sau să mergem la o bere și visam că înotăm în mare noaptea și ne iubeam. Te așteptam toamna cu copacii care se scuturau de frunzele arămii, cu cerul tot mai înnegurat și visam să mă stângi în brațe când era frig și ploua. Te așteptam și iarna, când ningea prima dată cu fulgii mari care mi se așezau în păr ca fundiţele și până când înflorea primul ghiocel și visam să ne dăm cu sania sau să stăm lângă brad, ascultând o muzică liniștită și să ne sărutăm.

Iar, în momentul în care te-am văzut prima dată, era un anotimp nedefinit. Nu era nici primăvară, nici vară, nici toamnă și nici iarnă. Era cald, dar soarele apunea devreme. Ploua ușor, cu picuri mici, dar nu bătea vântul rece. Atunci te-am cunoscut și încercai să-ți ascunzi slăbiciunile, să-ți maschezi tristețea și să-ți ascunzi singurătatea. Dar, la prima zăpadă, ai venit la mine. … De atunci lucrurile au devenit roz. Iarna nu a mai fost grea, primăvara a trecut repede și a venit vara, când ai încercat să te apropii mai mult de mine, dar fără să reușești să-ți dezvălui gândurile. … Am fost fericită… până la întoarcerea anotimpului nedefinit, când eu am plecat și tu te-ai supărat. … N-ai vrut să mă mai cunoști, n-ai vrut să-mi mai vorbești. Mă simțeam goală și fără gânduri. … De atunci a trecut mult timp, nedefinit pe care nu mi-l mai amintesc. Oriunde mergeam speram să te întâlnesc. Oriunde priveam, speram să te văd. Orice făceam, speram să-mi fii alături. Dar, n-a fost așa. A trecut timpul pe lângă amândoi ca și cum eram doi necunoscuți, care nu trebuiau să se vadă niciodată. S-a schimbat ceva în viața mea și, atunci, ca prin minune, ai început din nou să zâmbești… Anotimpurile au început să capete sens, zilele au început să aibă răsărit, iar nopțile lună și stele.”  8.12.1999

„Te simt lângă mine, dar ești atât de departe. Ești un fior rece, ești o răsuflare, ești un gând. … sufletul meu a înghețat… Poate că într-o zi, într-un anotimp nedefinit, când lumea va fi în pragul dezbinării, când nu se va mai putea face ceva pentru ca ea să fie salvată, noi, cu sufletele descoperite și calde, … să o putem salva. Se va spune, apoi, că erau două suflete rătăcitoare, care se găseau, se iubeau, dar le era frică de dragostea lor și nu puteau continua și, astfel, iar se despărțeau, umblând rătăcitoare prin toată lumea, încercând să găsească alt suflet care să li se potrivească. Dar nu va putea să fie așa. Ele erau destinate să fie împreună în această viață, și în celelalte vieți. Şi dacă nu vor avea curajul să înfrunte dragostea, vor muri din nou și iarăși se vor naște pentru a se căuta.”  10.12.1999

„M-am întâlnit o dată cu ea. Era veselă, râdea, toată lumea în jurul ei se distra, dar ochii ei ascundeau o tristețe nesfârșită. Am întrebat-o ce are pe suflet. Dar mi-a zis că nu a pățit nimic. Probabil din cauza oboselii, ochii ei erau așa, mi-a răspuns ea. Dar, n-am crezut-o. M-am mai întâlnit altădată cu ea, la scurt timp după aceea. Totul era neschimbat, în afară de ochii ei. Erau mai triști, dar căutau pe cineva. Cineva care putea să-i scoată din tristețea lor.

Am întrebat-o de povestea ei. … Avuse o aventură. O aventură trecătoare, care i-a marcat viața. Nu putuse să-l uite pe acel care o făcuse fericită pentru un moment în viața ei. Trăise o poveste, cum nici în basme nu găsești. Se iubeau, se doreau, se simțeau. Între ei fusese ceva magic. Se întâlniseră într-un anotimp nedefinit, dar, primele momente împreună au fost când a nins prima dată în acea iarnă. Acea noapte a fost ceva special pentru amândoi, chiar dacă mie mi s-a părut banal. După aceea, au urmat și altele la fel. … Când îmi povestea, era veselă. Zâmbea. Pasiunea ei era mistuitoare. Nu o puteam opri. Gândurile lor erau aceleași. Se plimbau prin ploaie, ca și cum ploaia ar fi fost cea care așternea o perdea între ei și ceilalți. Erau zile cu furtuni. Ei stăteau îmbrățișați. El o ținea în brațe, o ocrotea, spulbera temerile ei legate de tunete și fulgere. Iar, toamna, când totul se usca în jurul lor, și pasiunea lor s-a stins. Ea nu vroia să fie o povară pentru el, așa că a plecat. A rupt relația lor. Nimeni nu știa de ea. Nu spuseseră nimănui și nu au putut vorbi de ea, nu și-au putut descărca sufletele. N-a avut cine să le aline durerea din sufletele lor. Şi, chiar dacă pasiunea s-a sfârșit, între ei rămăsese ceva. Se simțea. Cei din jurul lor și-au dat seama, se citea în ochii lor că tânjesc unul după celălalt.

Ea a încercat să-și aline suferința în brațele altui bărbat, dar nimic nu se putea compara. Între ei s-a lăsat o tăcere apăsătoare, pe care nimeni și nimic n-a putut-o distruge. Aşa a trecut an după an, anotimp după anotimp. În mintea ei retrăia orice clipă trăită cu el. Amintirile erau vii şi o distrugeau. O măcinau. Ajunsese la un pas de distrugerea finală, când el a rupt tăcerea. S-a bucurat. Era fericită, dar și-a amintit că el, acum, era bărbatul altei femei. S-au întâlnit, dar privirile lor refuzau să se întâlnească. Se evitau. Între ei era o tensiune care creștea. Ochii ei erau din nou triști. … Au început să iasă cu același grup de prieteni. Privirile lor se întâlneau, își spuneau din nou visele, dorințele, dar nu puteau vorbi. Gurile lor erau pecetluite. Sufereau amândoi și se observa asta.

Atunci am cunoscut-o. După ce mi-a povestit. Am încercat să-i dau un sfat, dar ea n-a vrut să-l asculte. Îl iubea prea mult pentru a-i strica relația cu cealaltă. Îl credea fericit. Iar, într-o seară, mi-a spus că nu putem merge în oraș. Vocea ei tremura. În acea seară, el a venit la ea. Era singur. Au petrecut o noapte asemănătoare cu prima lor noapte împreună. Au vorbit despre nimicuri. Pe ei, parcă, se uitaseră. Trecuseră 4 ani de la prima lor noapte. El şi-a amintit. A doua zi, era fericită. Aș fi vrut să înțeleg, dar nu am putut. Era ciudată. Îl iubea, dar nu făcea nimic să-l aibă. Știa că e al ei, chiar dacă el era cu alta. Dar, după acea noapte, el a devenit trist. Știa că ea îl iubește, dar nu putea să facă nimic pentru a fi cu ea. A devenit același om rece care era când l-am cunoscut eu. Îmi dau seama că unul pentru celălalt sunt speranța zilei de mâine. Sunt lumina zilei și puterea nopții. Se iubesc. El crede că ea e cu altul, ea știe că el are pe alta. Niciunul nu vrea să-i strice fericirea celuilalt. În prezența lor, dragostea nu pare dragoste, cuvintele nu sunt cuvinte. Totul se distruge în aer. În prezența lor oamenii se schimbă. Devin veseli și își recapătă speranțele.

Dar, mă întreb eu. Oare ei ce vor face? Ceea ce e între ei nu se poate destrăma. … Dar nimeni nu-i poate ajuta. Nimeni nu le poate vorbi. Sunt ca două entități ce nu aparțin de lumea asta. … Sunt diferiți, sunt reci pe dinafară, dar între ei focul mistuitor te omoară dacă pui mâna. Sunt unul, dar sunt în direcții diferite. Le e frică. Le e frică de ei înșiși. Le e frică să nu se distrugă singuri.

Povestea ei e ciudată. Nu o pot înțelege. Într-o zi își vor răni sufletele atât de tare, încât nu vor mai putea face nimic pentru a se salva. Dar ceva va rămâne. Se va simți în vânt, se va vedea în flori şi se va putea visa. Luna și stelele îi vor face loc pe cerul întunecat, iar soarele se va eclipsa. Atunci, ei vor fi reci, nu vor mai putea vorbi, nu vor mai putea simți nimic sau … vor fi morți. E trist, dar asta e povestea ei şi nu-i poți scoate ochii din starea în care sunt.” 12.12.1999

„Sunt doi necunoscuți, dar care se cunosc de ani. Orice atingere e cunoscută, dar e nouă. Când nu sunt singuri, se evită. Își feresc privirile, nu-și arată unul altuia durerea din ochi. Se iubesc, dar între ei nu va mai fi niciodată nimic. Încearcă să-și împartă iubirea cu alții, dar nu reușesc. Oricât ar dărui, în ei rămâne sufletul celuilalt. Suflet care nu-l pot da înapoi. Speră amândoi. se țin cu dinții de viata lor, să nu se complice. Se depărtează de toți. Se feresc. Încearcă să pară veseli și fără probleme, dar când vine noaptea, sufletele lor suferă. Suferă atât de mult, încât nici ziua nu-și mai pot ascunde suferința unul de altul. Vor să fie împreună, dar regulile societății îi împiedică. Nici unul nu poate trece de ele. Sunt singuri amândoi, chiar dacă au pe cineva lângă ei.” 14.12.1999





despre singuratate

11 06 2009

Omul nu a învățat încă să guste frumusețea singurătății. El caută mereu să se angajeze într-o relație, să fie cu cineva – cu un prieten, cu un părinte, cu o soție sau un soț, cu un copil… cu cineva. El a creat societăți, cluburi. El a creat partide politice, ideologice. El a creat religii, biserici. Însă toate acestea sunt necesare pentru a-l face să-și uite singurătatea.  Fiind în mijlocul acestor mulțimi încerci să uiți ceva, ceva de care iți amintești uneori în întuneric: că te-ai născut singur, că vei muri singur, că indiferent ce ai face, trăiești singur.

nori

Orice efort de evitare a singurătății eșuează și va eșua, deoarece este împotriva legilor fundamentale ale vieții. În fond, nu ai nevoie de un surogat care să te facă să-ți uiți singurătatea; trebuie doar să devii conștient de singurătatea ta, care este o realitate. Iar faptul de a o experimenta, de a o simți, este atât de frumos tocmai pentru că reprezintă eliberarea de mulțime, de turmă, de celalalt. Este eliberarea de teama de a fi singur. E de ajuns să auzi cuvântul „singur”, că iți și amintești de o rană; ai nevoie de ceva pentru a umple acest gol care te rănește. Ai nevoie de cineva pentru a-l umple. Cuvântul „singurătate” nu are același sens – de rană, de gol care trebuie umplut. Singurătate înseamnă pur și simplu împlinire. Ești un întreg; nu este nevoie de nimeni altcineva pentru a te completa. Încearcă deci să găsești centrul tău lăuntric în care ești totdeauna singur, în care singurătatea a fost întotdeauna perfectă. În viață, în moarte sau oriunde ai fi, ești mereu singur. Însă această singurătate este atât de plină – nu este nici un gol -, atât de completă, atât de încărcată cu toate darurile vieții, cu toate frumusețile și binecuvântările existenței, încât imediat ce ai gustat din propria ta singurătate, durerea va dispărea. În locul ei se va naște un ritm nou, de o extraordinară blândețe, pace, fericire și binecuvântare. Aceasta nu înseamnă că un om care este centrat în singurătate nu își poate face prieteni; în realitate, numai o asemenea ființă poate avea prieteni, deoarece pentru el prietenia nu mai reprezinta o nevoie, ci o împărtășire. Ființa umană are atât de mult, încât poate împărți cu alții.

Încercăm, prin orice mijloace, să trecem peste senzația că suntem străini unul față de altul. De aceea am și inventat tot felul de ritualuri. Un bărbat se căsătorește cu o femeie. Şi ce este în fond căsătoria? Este doar un ritual. De ce este nevoie de el? Deoarece soții doresc să treacă peste faptul că sunt străini, doresc să comunice cumva, să intre în relație. Însă această relație nu este creată niciodată; ei își imaginează că unul joacă rolul soțului, celalalt rolul soției, însă rămân străini unul față de altul. Şi vor trăi astfel împreună toata viața, însă nu vor fi nimic mai mult decât niște străini, deoarece nimeni nu poate pătrunde în singurătatea celuilalt.

Senzația de ciudățenie dispare numai dacă puteți pătrunde în singurătatea mea, sau dacă pot intra în singurătatea voastră – însă acest lucru nu este posibil, acest lucru nu se poate realiza din punct de vedere practic. Putem să ne apropiem foarte mult, însă cu cât ne apropiem mai mult, cu atât devenim mai conștienți de faptul că suntem străini; apropiindu-ne, observăm mai bine acest lucru. Celălalt îmi este total necunoscut; s-ar putea chiar să nu fiu în stare să îl cunosc.

Timpul a trecut, și ați devenit din ce în ce mai străini; deși v-ați apropiat tot mai mult unul de altul, nu înțelegeți totuși felul de a fi al celeilalte persoane. Cu cât o cunoașteți mai bine, cu atât o cunoașteți mai puțin. Se pare că, cu cât vă obișnuiți mai mult cu celalalt, cu atât deveniți mai conștienți de faptul că ignoranta voastră în ceea ce îl privește este absolută; această ignoranță nu poate fi distrusă. Copiii care ați crezut că sunt ai voștri, nu vă aparțin. Ați fost numai un vehicul pe care l-au folosit pentru a veni pe lume. Ei își au propria lor viață; vă sunt absolut străini. Ei nu vă aparțin. Ei își vor croi propria lor cale, propriul destin. Cine este deci alături de voi? Nimeni nu se află alături de celalalt.  Întotdeauna vă aflați într-o mulțime, însă și aici sunteți tot singuri. Fie că sunteți singuri, fie că vă aflați în mulțime, fie că aveți un cămin, fie că rătăciți de colo-colo, nu are nici o importanță. Pentru ego, singurătatea nu reprezintă niciodată o bucurie. Ego-ul se bucură numai atunci când poate să supună o altă ființă, atunci când poate să spună: „Mă aflu deasupra ta, sunt mai mare ca tine”. Ego-ul nu se bucură niciodată de singurătate. În singurătate, ce sens mai are să ai un ego?

Prietenia este de două feluri. Una este prietenia în care ești ca un cerșetor; ai nevoie de ceva de la celălalt pentru a-ți acoperi singurătatea. Şi celălalt este tot un cersetor; el dorește de la tine același lucru. Este normal ca doi cerșetori să nu își fie unul altuia de vreun ajutor. Ei vor observă după un timp că faptul de a cere de la un cerșetor a dublat sau a multiplicat nevoia fiecăruia. În loc sa fie un singur cerșetor, acum sunt doi. Şi dacă din păcate mai au și copii, atunci rezultă o întreagă trupă de cerșetori care cer, şi nimeni nu are nimic să le dea. Fiecare este așadar frustrat și furios, fiecare se simte păcalit. În realitate, nimeni nu este înșelat și nimeni nu vă păcălește, căci ce aţi putea, în fond, să dăruiți? Celălalt fel de prietenie, celălalt fel de iubire are o cu totul altă calitate. Ea nu provine din nevoie; ea provine din faptul că aveți prea mult şi trebuie să daruiţi celorlalți. În voi apare o nouă bucurie, aceea provenită din faptul de a împărtăși cu ceilalți; este o bucurie pe care nu aţi mai trăit-o niciodată, deoarece până atunci ați cerșit. Atunci când dăruiți, nu se mai pune problema nici unui atașament. Începeți să vă lăsați în voia existenței, curgeți odată cu schimbările vieții, deoarece nu are importanță cine ați acceptă darul. S-ar putea ca mâine să fie aceeași persoană, s-ar putea să rămână aceeași persoană toată viaţa, sau este posibil să fie persoane diferite. Nu se pune problema nici unui contract, nu este vorba de vreo căsătorie; este pur și simplu o plenitudine pe care vrei să o dăruiești. Indiferent cine este în apropierea ta, dăruiești. Iar faptul de a darui este o bucurie atât de mare…





Barbatul tau este imaginea creeata de tine

10 06 2009

Draga mea iubită, speranța mea este că nu vei renunța. Știu că bărbații din trecutul tău te-au rănit și că, uneori, nici eu nu mă ridic la înălțimea așteptărilor tale. Dar, te rog, nu te mulțumi niciodată cu mai puțin decât își dorește cel mai profund inima ta.

Am văzut atât de multe femei renunțând și mulțumindu-se cu o relație mediocră, incapabilă să le conducă spre Dumnezeu…

Am văzut de asemenea și femei care au încercat să evite practica dificilă a devoțiunii prin ambele trupuri încercând să se iubească singure. Aceste femei învață să se amăgească iubindu-se pe ele însele așa cum sunt și acceptând manifestările bărbatului cu toate limitările sale, crezând că mai bine de atât nu le poate fi.

Poate mai bine nu va fi, dar mai rău ajung să-l traiască datorită compromisului și fricii din viața lor. Ele se mulțumesc oftând cu foarte puțin și nu mai aspiră către perfecțiunea și adevărul iubirii, căci, în felul acesta, cred ele că acceptă realitatea așa cum este.

În ceea ce te privește, aș fi dezamăgit dacă te-ai mulțumi cu atât. Este adevărat ca totul începe cu iubirea de sine și cu iubirea partenerului așa cum este acesta, cu tot cu zidurile sale de autoapărare și cu tot cu imperfecțiunile sale. Pasul următor constă însa în a-i permite expresiei profunde a inimii tale să îmi ilumineze viața, astfel încât să pot vedea dincolo de limitările mele.

Dacă mă vei alege pe mine, sau orice alt bărbat în care poți avea o încredere deplina pentru a-ți deschide inima mai profund în fata lui decât dacă te-ai limita să iți iubești propriile ziduri de autoapărare și propriile limite, atunci inima ta ar inflori într-o măsura mult mai mare decât dacă te-ai mulțumi cu realitatea așa cum este ea acum.

Primul pas consta în a te iubi pe tine însăți, în a mă iubi pe mine și în a-i iubi pe toți ceilalți așa cum suntem, cu tot cu imperfecțiunile noastre. Cu toții suntem creaturi divine, așa că este natural să fim iubiți.

Pasul următor constă în a ne deschide în fața iluminării mai plenare a încrederii și devoțiunii manifestate prin ambele trupuri. Numai în acest fel vom putea înțelege mai mult și ne vom putea oferi într-o mai mare măsura iubirea decât dacă nu ne-am reflecta unul în celalalt.

Mai există și un al treilea pas care conduce către înflorirea și mai plenară a iubirii. Acesta constă în a avea o încredere deplină și în a te deschide în fața iubirii care aspiră să strălucească în inimile tuturor ființelor vii chiar și dacă nu ești alături de un iubit.”

În pat, poate că iți place să preiei uneori controlul, să iți înveți și să iți conduci iubitul, dar dacă acesta nu este suficient de priceput – dacă ghidarea ta spirituală și sexuală este necesară din cauza că nu ai încredere în capacitatea lui de a deține controlul – atunci nu te vei abandona în fata lui, iar trupul tău va acumula aceste nemulțumiri sub forma tensiunilor, stresului, epuizării și depresiei. Tu iți dorești ca bărbatul tău să te cunoască și să știe sa ajungă în profunzimile tale. Îți dorești ca el să iți cunoască trupul și să știe cum să te deschidă.

Dacă profunzimea bărbatului tău nu este suficient de mare pentru a te putea simți și deschide, corpul tău va deveni rigid, vocea ți se va aspri, iar mișcările tale vor deveni lipsite de gratie. Pântecul tău nu se va umple de plăcere.

De ce? Pentru că oricât de mult ți-ar plăcea să iți conduci singură viața din punct de vedere profesional, artistic sau politic, esența ta feminină va tânji întotdeauna după abandonarea în fata iubirii, și nu după păstrarea controlului și luarea tuturor deciziilor existențiale, spirituale și sexuale.

Te-ai lăsat vreodată în seama ghidării pline de iubire a unui bărbat? Ai renunțat vreodată la control, permițându-i inimii tale complet dăruite să se deschidă la fel ca un ocean, pasională și profundă, în loc să se canalizeze în direcția îngustă a funcționalității?

Din punct de vedere spiritual și sexual, inima ta își dorește să fie penetrată și cuprinsă de o iubire profundă și de o integritate impecabilă. Tu iți dorești să înflorești ca ofrandă supremă a iubirii, fără a fi nevoită să preiei întotdeauna frâiele controlului și să iți conduci iubitul.

Poate că nu te deranjează să îi conduci pe cei 100 de angajați ai companiei tale, dar inima ta nu-și va găsi nici o plăcere în a-ți conduce propriul bărbat. Din punct de vedere profesional și uman – ca femeie de afaceri, artistă, mamă sau politician – poate că iți place să deții controlul, dar dacă ești înzestrată cu o esență autentic feminină, când vine timpul să te deschizi în fața intimității sexuale și spirituale alături de iubitul tău, ți-ai dori să nu fii nevoită să preiei întotdeauna inițiativa, spunându-i ce trebuie să facă, direcționându-l către o mai mare profunzime și învățându-l cum să se deschidă. Ţi-ai dori să te deschizi pur și simplu, fără a fi nevoită să inițiezi și să conduci.

Inima ta aspiră să fie simțită, cunoscută, penetrată, iubită și orientată, astfel încât să se poată deschide, ceea ce nu înseamnă că nu te poți teme să-ți acorzi încrederea. Orice bărbat are limitările sale. De aceea, s-ar putea să te temi să accepți orientările sale, știind că ar putea greși, cu atât mai mult cu cât chiar greșește uneori.

Poate că bărbatului tău îi lipsește o capacitate intelectuală profundă, sau poate că este insensibil din punct de vedere energetic. Poate că este stângaci, ezitant, sau dimpotrivă, prea sigur pe sine și prea aventuros. Poate că ii lipsește forța, profunzimea și acea insistentă blândă absolut necesară pentru a-ți binemerita abandonarea.

Dacă nu ai o încredere deplină în capacitatea de conducere sexuală și spirituală a bărbatului tău, înseamnă că l-ai ales intenționat, astfel încât să nu fii nevoită să te abandonezi în fața lui, oferindu-i aspirația cea mai profundă a inimii tale.

Dacă formezi un cuplu cu un bărbat în care nu ai încredere, acest lucru se datorează faptului că preferi mai degrabă să nu te abandonezi în fata iubirii decât să te dăruiești cu o încredere deplină. În acest fel te simți mai sigură pe tine.

Dacă te temi să renunți la control, înseamnă că unei părți din tine nu-i place să fie controlată nici măcar de iubire; de aceea, ți-ai ales un bărbat care nu iți impune abandonarea totală de sine prin profunzimea integrității lui. Dacă ai avea o încredere reală în comanda iubirii, nu te-ai mulțumi niciodată decât cu un bărbat capabil să te deschidă mai profund decât ai reuși singură.

Bărbații sunt ca un tren. Ei se îndreaptă într-o direcție precisă. Alegerea unui bărbat pentru a rămâne cu el este ca și cum te-ai urca într-un tren. Vrei nu vrei, vei sfârși prin a te îndrepta în direcția în care se îndreaptă el, din punct de vedere spiritual și sexual. Singura alternativă care iți rămâne este să te dai jos din tren. Nu-i poți schimba direcția bărbatului fără a-ți pierde încrederea în capacitatea lui de a te conduce.

Tu nu-ți dorești un bărbat rigid, ci unul cu inima curajoasă și orientată către un adevăr autentic și profund. Îți dorești un bărbat care să te cunoască, care să te asculte, care să țină cont de ce i-ai spus, iar apoi să te cuprindă și să te conducă într-un loc pe care nu îl cunoști și către care nu ai fi reușit niciodată să îl direcționezi, chiar dacă ai fi vrut acest lucru. Îți dorești un bărbat care să iți conducă inima către noi profunzimi ale aventurii și deschiderii, și care să-ți prezinte noi aspecte ale vieții, pe care nu le bănuiai.

Tu poți – și chiar ar trebui să o faci – să îi oferi bărbatului tău expresia cea mai profundă a sentimentelor tale, reacția ta, iubirea ta și expresia spontană de plăcere sau de durere a inimii tale receptive. Un bărbat adevărat va accepta aceste sentimente și acest răspuns, ținând cont de tot ce i-ai arătat, după care iți va cuceri inima și va decide singur încotro se îndreaptă trenul, cu sau fără tine la bord.

Şi chiar acesta este lucrul pe care ți-l dorești. Tu nu îți dorești un bărbat care să își adapteze direcția în funcție de intențiile tale. În fond, de ce ai mai avea nevoie de el? Poți foarte bine să te îndrepți singura în direcția respectivă. De fapt, tu iți dorești să ai încredere în ce este el cu adevărat, în înțelepciunea lui și să îl respecți.

O femeie dependentă preferă să renunțe la simțul direcției pentru a păstra afecțiunea bărbatului ei și pentru a rămâne în trenul acestuia, chiar dacă nu are o încredere deplină în înțelepciunea lui spirituală și sexuală.

O femeie independenta insistă asupra egalității în drepturi în ceea ce privește conducerea trenului comun, sau preferă să își conducă propriul tren, lucru corect dacă nu are o încredere deplină în capacitatea bărbatului ei de a o deschide din punct de vedere spiritual și sexual mai mult decât ar reuși singură.

În schimb, o femeie pregătită pentru o deschidere mai profundă, specifică iubirii în cuplu, nu se va mulțumi niciodată cu atât. Ea s-a maturizat suficient de mult pentru a cunoaște plăcerea sublimă a abandonării în fața forței neîmblânzite a iubirii și intuiția o determină să aleagă un bărbat a cărui capacitate de a prelua frâiele o poate conduce mai presus și mai profund decât și-ar fi putut imagina vreodată că poate ajunge.

O relație profundă de comuniune reciproc împărtășită te poate conduce mai departe decât ai reuși vreodată să ajungi singură. Dacă bărbatul tău nu este capabil să te conducă spre o abandonare beatifică și profundă, de ce l-ai mai ales?

Nu cumva exista în tine un aspect – poate unul subconștient – care l-a ales tocmai pentru a nu fi nevoită să te abandonezi și să ai o încredere deplină în el? Nu cumva acestui aspect al ființei tale îi este frică să își deschidă inima fără a și-o proteja, astfel încât ai atras către tine un bărbat incapabil să iți comande din cauza propriilor sale temeri, justificându-ți astfel neîncrederea și închiderea sufletească?

Ai încredere în aspirația profundă a inimii tale? Dacă te simți cu adevărat pregătită să te deschizi necondiționat în fața iubirii nemărginite, iar bărbatul tău se dovedește incapabil să crească, s-ar putea să fii nevoită să îl părăsești.

Dacă angajamentul lui față de creșterea spirituală și sexuală este instabil, iar inima ta nu poate avea încredere în el, poate că ar fi timpul să iți continui drumul fără el. Păstrează-ți inima deschisa în toată perioada în care simți golul singurătății, astfel încât iubirea ta să se maturizeze suficient de mult pentru a atrage către tine un bărbat cu adevărat demn de încrederea ta.

Dacă iți dorești cu adevărat să te abandonezi în fața iubirii manifestate prin ambele trupuri, alege un bărbat al cărui tren se îndreaptă deja către o direcție mai profundă decât cea care ți-ar permite să te deschizi singură.

Alege un bărbat care te poate deschide mai mult decât ai reușit tu vreodată până acum. Ai de asemenea grijă să iți alegi un bărbat care te poate conduce mai departe decât ai reuși dacă ai prelua parțial frâiele vieții tale, un bărbat care să se aştepte ca și tu să conduci jocul jumătate din timp.

Un bărbat profund și integru se va lăsa ghidat de inima lui, care o va îngloba însă în ea și pe a ta, acordându-și acțiunile în funcție de reacțiile inimii tale și prețuindu-ți întotdeauna reacția. Pe de altă parte, capacitatea lui de a conduce nu va slabi niciodată datorita răspunsului tău și cu atât mai puțin se va lăsa deturnata de acesta.

Inima lui este deschisă către toți. De aceea, ținând cont de inimile acestora, acțiunile lui se nasc spontan, dintr-o plenitudine a iubirii, fără ezitări. Atunci când acționează, el se pune continuu la unison cu inimile celorlalți (sau cu inima ta), acordându-și fiecare acțiune în beneficiul tuturor.

Îi poți intui cu ușurință angajamentul constant față de iubire și faptul că iți oferă necondiționat darurile sale cele mai profunde, astfel încât te poți deschide liniștită, oferindu-i la rândul tău darurile cu care te-a înzestrat Dumnezeu.

Cererile lui se nasc din iubire, permițându-ți să te abandonezi plenar în fața lui și să ii oferi răspunsul tău. El iți oferă cele mai profunde daruri ale sale, ducându-te de fiecare dată dincolo de hotarele inimii tale, în regatul abandonării de sine și al expresiei plenare a iubirii.

El rămâne deschis în fata lui Dumnezeu, chiar acum, cu sau fără tine, dar recunoaște că această deschidere poate fi mai plenară dacă este practicată în doi decât de unul singur. Îți îmbrățișează inima și iți intuiește imediat răspunsurile, corectându-și din mers erorile, fără sa ezite, simțul orientării sale și respectul față de înțelepciunea ta emoțională conducându-vă pe amândoi către o mai mare plenitudine a iubirii.

Dacă nu iți dorești un astfel de bărbat, atunci continuă să te descurci singură. Arată-ți neîncrederea prin contracția stresată a abdomenului tău și prin vocea ta gâtuită. Dacă iți dorești însă un astfel de bărbat, continuă să practici abandonarea în fața poruncilor iubirii și manifestarea plenară a aspirației inimii tale.

Dacă ești singură, practică trezirea inimii și a corpului prin intermediul respirației și al emoțiilor, astfel încât iubirea să se poată manifesta deschis prin tine, fără să fie împiedicată de zidurile tale de autoapărare și de autocontrolul tău masculin, la baza căruia stă frica.

Astfel, te poți închide în camera ta, îți poți scoate hainele și poți dansa pe muzica ta favorita. Chiar dacă ai obosit și te oprești din dans, continuă sa te deschizi sufletește și trupește. Lasă iubirea să îți pună în mișcare mâinile, picioarele și șoldurile.

Lasă energia să se trezească și să se exprime prin intermediul pelvisului tău și al întregului corp, mai ales dacă nu iți dorești să dansezi. Chiar dacă mintea începe să-ți rătăcească și trupul tău se închide, continuă să dansezi în interior, lăsând energia muzicii să te deschidă și mai mult. Abandonează-te în fața forței divine care curge prin tine și exprimă-ți plenar inima prin intermediul întregului corp.

Conștientizează aspirația profundă a inimii tale, lasă-ți mușchii să se relaxeze și lasă-te condusă în pași de dans ca și cum ai fi cuprinsă și deschisa de fluxul plenar al iubirii. Inspiră și expiră iubirea direct la nivelul inimii. Simte inimile prietenilor, ale copiilor tai, ale tuturor oamenilor; inspiră-le și expiră-le iubirea la nivelul inimii tale, continuând să dansezi cu viața însăși.

Respira la unison cu toate ființele și transformă această practică într-un dans. Simultan, îngăduie sentimentelor tale să se manifeste deschis prin fiecare celulă a trupului tău, să plângă, să țipe, să ofteze, să respire și să danseze cu iubirea pe care o simți.

Iubirea nu este ceva ce poate apărea sau nu. Ea reprezintă o constantă în a fi, o practică neîntreruptă și un angajament de a-ți simți și de a-ți iubi propriile ziduri de apărare, de a te relaxa cu umor și de a te abandona complet, dărâmându-ți zidurile de apărare înmuiate de iubire, care în caz contrar ți-ar reprima energia și ar deveni o închisoare în jurul inimii tale.

Dacă simți ca te cuprinde frica, iubește-ți zidurile de protecție și manifestă deschis aspirația cea mai profundă a inimii tale în fața bărbatului tău. Dacă iți dorești un bărbat al cărui tren să te duca acolo unde dorești să ajungi – și chiar mai departe – inspiră-i direcția prin profunzimea iubirii tale și ajută-l să și-o acordeze ținând cont de intuițiile inimii tale și de manifestarea plenară a energiei spontane a iubirii tale.

Dacă trenul lui se îndreaptă către o direcție greșită, nu lăsa mania să te cuprindă, ghearele să-ți crească și furia ta spontană și necontrolabilă să danseze liber prin inima ta deschisă și prin trupul tău.

Nu uita că tu atragi întotdeauna acel gen de bărbat care își poate menține integritatea direct proporțional cu dansul tău liber, care nu ține cont de zidurile tale de autoapărare și de frustrările tale. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru nici unul din voi.

Pentru tine, este mai ușor să renunți la încercarea de a-ți schimba bărbatul, să înveți să te iubești singură, așa cum ești, și să accepți să tolerezi în casa ta un mitocan. Pentru bărbatul tău, este mai ușor să se masturbeze în baie sau să își găsească o amantă decât să te iubească cu gingășie și perseverență, conștient că devoțiunea și abandonarea ta îl atrag mai mult decât sânii și fesele tale.

Dacă nu vă dăruiți reciproc, în totalitate, el prezența inimii sale și tu iubirea inimii tale, chiar dacă uneori o faceți mai aprig și alteori cu mai multa blândețe, – fie trenul lui va deraia, căci nu va mai fi susținut de energia ta, fie tu te vei mulțumi să te iubești singură, lăsându-l pe el să se descurce cum va putea. În final, el va eșua în superficialitate, iar inima ta neîmplinită va cădea în capcana depresiei. Amândoi vă îndepărtați de iubire și vă rătăciți.

Dacă iți dorești o relație care să reflecte principiul sacru al iubirii, atunci conștientizează-ți în fiecare clipă aspirația cea mai profundă a inimii tale. Nu te lăsa deviată de dorințele tale inferioare, dacă nu dorești să atragi către tine un bărbat la fel de deviat.

Un bărbat pe care l-ai ales ținând cont de dorințele tale inferioare iți poate asigura securitatea, o familie și câteva vacante de vis, dar nu va ști niciodată cum să traiască alături de tine o viata la unison cu iubirea divină.

Dacă te vei limita să iți conștientizezi și să manifeşti numai dorințele tale inferioare, vei atrage către tine un bărbat care nu-ți va putea oferi niciodată ceea ce inima ta își dorește mai presus de orice.

Dacă iți dorești un bărbat care să iți poată oferi întreaga lui conștiință, creând împreună cu tine o relație sacră – eventual oferindu-ți chiar și securitatea, familia și vacantele de vis pe care ți le dorești –, atunci conștientizează-ți, ai încredere și manifestă dorința cea mai profundă a inimii tale.

În acest fel, rezonanța divina a iubirii tale și înțelepciunea ta profundă vor avea grijă să atragă către tine un bărbat pe care să îl prețuiești cu adevărat și pe care să îl inspiri. În final, relația voastră va reflecta lumina și înțelepciunea sacră a inimii tale.

Extras din lucrarea „Draga mea iubită” de David Deida.
Articol preluat de pe www.damaideparte.ro








%d blogeri au apreciat asta: