La multi ani!

31 12 2010

Sa ne fie anul mai bun si mai plin de impliniri decat cei de pana acum. Sa nu uitam sa ne bucuram din plin de clipele ce vin, ca si cum ar fi ultimele. Sa lasam trecutul in urma, sa nu ne mai ingrijoram atat pentru viitor si sa traim prezentul: AICI si ACUM!

sa nu renuntam la visele care le avem…

sa facem tot ceea ce ne sta in putere pentru a fi fericiti, dar fara „a calca peste cadavre”…

sa incercam sa lasam atasamentele deoparte si departe de noi…

sa ne acceptam (si iubim) pe noi asa cum suntem si pe cei din jurul nostru asa cum sunt, fara sa-i judecam si fara sa incercam sa-i schimbam…

sa incercam sa nu ne mai impunem propria vointa asupra celorlalti si sa nu acceptam cand altii incearca sa-ne impuna ceva, decat daca suntem in totalitate de acord…

sa ne ascultam din ce in ce mai mult inima si nu mintea si sa facem ceea ce simtim…

sa fim mai atenti la semnele din jurul nostru…

sa ne bucuram mai mult de ciripitul pasarilor, de fosnetul frunzelor, de susurul apelor, de adierea vantului, de picaturile de ploaie, de soare si de luna, de zi si de noapte…

si nu in ultimul rand, sa nu uitam sa iubim.

🙂 la multi ani!





sky and sand

14 12 2010

In the night time
when the world is at it’s rest
you will find me
in the place I know the best
dancin’, shoutin’
flyin’ to the moon
(you) don’t have to worry
‘cause I’ll be come back soon…

…and we build up castles
in the sky and in the sand
design our own world
ain’t nobody understand
I found myself alive
in the palm of your hand
as long as we are flyin’
All this world ain’t got no end.

In the daytime
you will find me by your side
tryin’ to do my best
and tryin’ to make things right
when it all turns wrong
there’s no fault but mine
but it won’t hit hard
‘cause you let me shine…

…and we build up castles
in the sky and in the sand
design our own world
ain’t nobody understand
I found myself alive
in the palm of your hand
as long as we are flyin’
All this world ain’t got no end.





freedom…

2 01 2010

Why not sail around the world? Only the sky is the limit.





Normalitate

1 09 2009

A reintrat totul în normal. În normalul meu bineînțeles… totul este relativ, după cum spunea Einstein. A revenit lumea din concediu, nu mai găsești loc de parcare în fața blocului la orice oră, ziua a început să se scurteze… Toți se grăbesc la muncă dimineața și toți se grăbesc acasă seara… nu mai privește nimeni cerul, nu mai miroase nimeni florile și copacii… În jurul meu lumea e mai tristă… a început să le fie frică de criză… Nu poți fi nepăsător, dar nici mare lucru nu poți face. Trece și asta cum au trecut și altele… partea proastă e că acum suntem noi, cei de 20-30-40 ani implicați direct: avem credite la bănci pentru case, mașini, de nevoi personale, băncile măresc dobânzile și comisioanele și trebuie să mai și trăim.

Și, totuși, eu aștept concediul!





biografia cronologic ’95

11 07 2009

„In liniștea târzie a serii, când stelele strălucesc una câte una pe cerul senin, doream ca cea mai mică stea să-mi șoptească cu glas dulce și blând că undeva, departe, este cineva care dorește revederea unor două suflete ce par să se întâlnească doar într-o mică adiere de vânt; dar dacă timpul care a trecut a așternut petale argintii peste tot ceea ce a fost realitate, doresc ca parfumul lor să ajungă pană la mine și să-mi șoptească cele mai frumoase amintiri… trecute, și atunci când sufletul meu va fi rănit, atunci să-mi aduc aminte de ele, căci nu va fi prea târziu; abia atunci voi reuși să mă înțeleg cu adevărat.” 11.04.1995

7.05.1995 – 16.03.1996 missing pages. Cred că am vrut să scap cu totul de perioada aceea. Poate că e mai bine că nu am ce să-mi amintesc.





Aventurile unei frunze de toamna

12 06 2009

A fost odată, tare demult un împărat bătrân care avea numeroși slujitori voinici ca ursul și tari ca piatra. Aceștia își asumau răspunderea asupra unor sute de copile care mai de care mai blânde și mai frumoase. Oamenii încă de mult, pe acest bătrân împărat l-au numit Copac, pentru că stă de veghe toată noaptea și toată ziua adăpostește pe toți trecătorii lăsându-i să stea la umbra frunzelor care erau copilele.

Slujitorii, după iscusința lor aveau nume de ramuri. Toți aceștia formau împreună un singur copac cu multe ramuri și frunze, un copac bătrân de neîntrecut la numărul anilor.

Ziua era tot mai zglobie și copacul juca diferite jocuri cu ramurile și frunzele care trăiau în liniște și pace.

Într-o zi se năpusti asupra lor un vânt tare și puternic de spărgea ferestrele oamenilor și ridică în slavă hârtiile și praful de pe drum. Atunci, copacul tată-împărat chemă toate frunzele și pe toți slujitorii și le spuse:

– Dragii mei copilași, suntem aproape în pragul despărțirii, vântul suflă aspru spre frunze fără pic de milă. Nu se știe cu care dintre voi va așterne un covor de rugină și nici nu se știe care va avea mai multe zile. Eu, ca tată, vă sfătuiesc să nu umblați hai-hui, ci țineți-vă de frunza mamă și aveți grijă să nu vă dezlipiți de ea.

Vorbele împăratului sunau tare și zgomotos: se auzea cum vântul trece prin el ca o sabie, se vedea cum tremură și cât pe ce era să se aplece la pământ cu toată împărăția.

Dar să lăsam asta pentru mai târziu și să vedem ce s-a întâmplat mai departe.

Mezina, frunză rea și neascultătoare, dar totodată grijulie pentru împărățiile din jur, se strecura pe sub ramuri și o luă din loc prin vecini să vestească de sfaturile bătrânului. Merse ce merse din loc în loc și mai vestea, pe câte un împărat care îi ieșea în cale, de primejdia și nenorocirea ce avea să urmeze. Unul dintre împărați o opri din drum și o luă de mână zicându-i:

– Draga mea copila, dulce și blajină, am aflat ce vremuri vor veni dar de asta nu-ți face griji și să nu-ți fie teamă. Să știi că va veni toamna.

Fata-frunză făcu niște ochi mari și își închipui că toamna este un monstru, o stafie, o sperietoare de ciori, ori un cântec, un leagăn, un copil …

– Ce-ar fi sa-l întreb „cum e toamna?”, își zise în gând mezina frunză.

Şi hotărâtă de acest lucru prinse curaj și spuse:

– Bătrânule unchi, ce este toamna?

– Toamna este a treia fiica a anului ce coboară din înaltul cerului să-și așterne trena ei de culoare galben-brun-arămie, trena fiind voi, frunzele, care veți așterne un covor de rugină peste întreaga natură. De cum sosește de pe dealuri, începe a stropi cu mănunchi de ciumăfai, udă natura, dând pentru ea culoarea ei simbolică de toamnă. Atunci soarele va coborî spre asfințit. Răcoarea va brăzda întinsul și deodată sămânța se va scutura, frunzele îngălbenite se vor desprinde de pe ramurile copacilor și se vor cufunda într-un somn adânc pentru totdeauna. Bruma rece și vântul şturlubatic sunt prieteni nedespărțiți ai toamnei. Împreună vor sălta frunzele în sus până în înaltul cerului, iar apoi le vor lăsa din nou pe pământ. Voi, vă veți apleca în fața toamnei părăsind copacul definitiv, tatăl care v-a susținut atâta timp în adierea vântului slab. Dar pentru oamenii vrednici, toamna este ca o pagină din cartea vieții care își aduce roadele ei cu ea. De cum o zăresc se apuca cu grijă să-i culeagă veșmintele cum sunt: perele, merele, nucile, gutuile pentru care au muncit tot anul. Dar toamna nu este mai prejos căci ea e mândră și fericită de vrednicia lor și de aceea le acordă toată încrederea și speranța ei.

După câteva secunde, din fantezia povestirii fata frunză făcu niște ochi mari și galbeni ca semn de dezmorțire, îl salută cuviincios pe bătrânul copac, ii spuse „la revedere” cu un glas stins subțire și se îndreptă iute spre casa părintească. Ajunsa acasă fu întrebată de părinți pe unde a umblat iar ea, cu lacrimi în ochi, istorisi tot ce i s-a întâmplat.

Cum termină, se uită pe dealuri și frumoasa toamnă se apropie de ea.

Fructele îi țineau trena, coronița de flori strălucea din ce în ce mai tare, în calea ei se așează frunze de miresme de flori. Dar, în sfârșit, ajunse la tatăl împărat și cu încuviințarea lui luă toată calea frunzelor, copilele și le duse cu ea, rămânând în urma dorul părinților, lacrimi amare, pustietate, iar înainte frunze ce se roteau în jurul toamnei.

Doar o urmă a mai rămas, o lacrimă de frunză și rouă ce se așeză pe copacul împărat. El urma să stea de veghe și să adăpostească în continuare toți trecătorii care făceau popasuri sub el.





Tom Oliver – Free your mind

12 06 2009

flying away on a better skies

lost in dynamites of heaven

spring is in the air tonight

and the lakes between the paradise and the earth

hard to forget

we are all humans

when we fly in this burst of laughter

when we feel what we love

and love what we do

nothing can stop us

when the weakest smile is a giant rainbow

in the own sense of heaven

when a drop of rain is nothing

but a short moment in a chance heart

when the skies around us

are just reminders of our own Good light presence

when we are truly connected with the One at the top of the ocean

..on the crest of the wave…

so much that our heart beats desire

and the truth of our own destiny

we feel what we love

and love what we do

nothing can stop us

endless sky is way down destiny

clusters of helping hands are all around us

life is pounding to our own dream

wishes us served on a silver plate

dare to dream

get carried away

by the sound of your own inner magic

we will be there the guards of your presence

when you feel what you love

and love what you do

for life is made for you to mold it

and love is life to be lived

and love is life to be lived

endless skies are running in the night

do you feel the magic?

We can alter the world

All is one

We are here to conquer whatever you want

Free your mind and we’ll have a beautiful night

Free your mind and we’ll have a beautiful night








%d blogeri au apreciat asta: