Iubirea neconditionata a unei femei

Iubirea neconditionata a unei femei eliberarea de povara asteptarii (joi, Septembrie 17, 2009 de Camelia Patrascanu)

O femeie invata greu sa iubeasca fara sa sufoce si fara sa-si faca sperante. Daca ar fi dupa ea s-ar coase de barbatul iubit pentru a fi sigura ca ia parte la viata lui, ca devine viata lui. Dar nu e dupa ea. Si intelege repede ca intrebarile ei, supozitiile, tristetile, pretentiile, rugamintile ei nu fac decat sa indeparteze persoana adorata. Intelege ca daca vrea sa il inspire sa ramana langa ea trebuie sa invete sa iubeasca neconditionat. Fara asteptari, fara pretentii, fara ultimatumuri, fara reprosuri, fara impuneri. Greu! Dar invata.

In primul rand invata sa nu-l mai schimbe pe omul de langa ea. Sa-l accepte asa cum este. Sa-l inteleaga, sa constate neutru diferentele de gusturi si comportamente dintre ea si el, dar sa nu incerce sa-l schimbe. Cel mult sa-i sugereze, daca e intrebata, anumite variante, mai constructive pentru cuplu, dar, doar daca vrea el.

In al doilea rand invata sa-i accepte obiceiurile de viata, programul, ocupatiile, prietenii, habitudinile, aspiratiile. Si cum prima axioma spune ca nimeni nu trebuie schimbat, va trebui sa accepte partenerul cu intregul sau univers, asa cum e. Cu prietenii (parca pre amulti), familia, sotia (uneori „inca”) si copiii lui.

Apoi, invata sa se bucure, de dragul lui, de realizarile lui. Sa-i sustina sperantele si viziunile, sa-i aline esecurile, sa-i inteleaga amanarile, ezitarile si retractarile. Sa-i ierte lasitatile si lipsa de coerenta, sa-i sustina expansivitatile, sa-i creada promisiunile.

Apoi va trebui sa invete sa nu se gandeasca la viitor, stiut fiind ca femeile, prevazatoare, vor sa se asigure certificand relatia de iubire. Va trebui sa renunte la a mai conditiona iubirea printr-o declaratie – angajament luata barbatului ei. Si ridicand aceasta obligatie de pe umerii lui sa scuteasca iubirea de inca o limitare si pe el de inca o responsabilitate impunatoare de conditii.

Apoi va trebui sa isi traiasca viata in asa fel incat aceste de-conditionari sa faca parte armonios din viata ei, iubind firesc, spontan, din toata inima, barbatul cu care:

• nu vrea sa se marite, nici sa-i faca copii, nici sa locuiasca cu el impreuna;
• nu vrea sa se afiseze tot timpul;
• nu stie daca va petrece weekendul pentru ca e posibil ca el sa fie cu prietenii;
• nu stie daca va merge la nunta prietenului lui sau va prefera sa fie insotit de verisoara sa;
• nu vrea sa petreaca concediul decat daca el doreste sa fie cu ea.

Si abia dupa aceea femeia poate spune ca a invatat sa iubeasca in deplina libertate un barbat caruia nu-i cere nimic. Nici macar sa fie cu ea. Il poate iubi chiar si fara sa fie cu ea. Pentru ca acesta este marele dar pe care il face iubirea neconditioanta: te invata sa iubesti atat de mult persoana draga incat ii vrei tot binele, nedorind sa o posezi, sa o iei in proprietate. O poti iubi eliberand-o de tine, de relatie, de orice obligatie. Si, acest gen de iubire, desi iti ocupa inima, ti-o lasa in acelasi timp libera pentru propria viata, pentru alte iubiri. Pentru ca neavand un angajament limitativ nu tradezi nimic, nu inseli nici o pretentie sau asteptare. Iubirea neconditioanta poate supravietui in paralel cu alte afectiuni si sentimente. Pentru ca iubirea neconditioanta este total libera si omnipotenta – ca iubirea fata de Dumnezeu care ne lasa loc (ba chiar ne antreneaza) pentru alte iubiri. Dragostea generoasa, total deschisa spre persoana iubita, te face sa-l accepti pe celalalt exact asa cum este, dorindu-i tot binele din lume, respectand binele pe care si-l doreste pentru el. Fara sa judeci acest bine. Iubirea neconditioanta supravietuieste cataclismului altor iubiri si dezamagiri, devine un status-quo al inimii tale.

******

Cand cerem cuiva sa ne iubeasca neconditioanat trebuie sa stim ce ii cerem – sa poata trai, daca este necesar sau ii impunem, fara noi. Sa ne iubeasca fara sa fie legata de noi prin asteptari, pretentii, aspiratii, cereri, planuri. Si persoana draga invata asta, in timp ce este in relatie cu noi. Iar inima sa, pe masura ce se dechide tot mai mult, devine tot mai calda, cuprinzatoare, intelegatoare si inteleapta. O inima care iubeste neconditionat iese din limitarile cultural-religioase, rasiale, geografice, temporal-spatiale. Inima aceea se poate darui intregii omenirii, intelegand ca la nivelul miezului inimii toti suntem o singura fiinta. In acest spatiu al libertatii absolute si a tuturor posibilitatilor create nu iti apartine nimic, nu apartii nimanui, aici nu exista infidelitate sau pacat, juraminte de credinta, amanari sau pasuiri. Aici este pur si simplu IUBIRE. Pentru tot si pentru toate.

Cand o femeie este condusa in acest punct al constiintei sale, invata sa iubeasca fara sa fie cu persoana iubita, invata sa se detaseze fizic de ea, chiar daca in inima o poarta in continuare. Invata sa inteleaga si alte iubiri ale persoanei dragi, sa nu pretinda o alegere finala, o asumare a relatiei, o promisiune pentru viitor, o viziune a relatiei in viitor. Cel ce iubeste neconditionat a uitat toate astea. Si accepta persoana draga asa cum este.

Dar aceasta acceptare, posibila doar prin conectarea inimii la spirit, desi te apropie sufleteste de omul iubit te si elibereaza de el. Iti reda demnitatea si libertatea. Eliberandu-te de posesivitate, de scenariile culturale create in jurul conjugalitatii, lasi iubirea sa te cuprinda. Si ea te va insufleti si inspira sa vezi oamenii prin lentila iubirii neconditionate. Sa-ti trezesti puterea de a iubi sufleteste toti oamenii. Chiar daca sesizezi foarte clar diferentele dintre tine si ei (de forma si nu de fond), iubirea spirituala face sa te conectezi la elementul cel mai profund si subtil din fiinta lor – spiritul, a carui sursa fiind divinul, face ca toti oamenii sa se simta in adancul lor, una si aceeasi fiinta.

Femeia care se obisnuieste sa iubeasca dincolo de asteptari si sperante, dincolo de scenariile culturale privind relatia parteneriala, capata un fel de detasare inteleapta, o liniste profunda (ce poate parea resemnare necunoscatorilor) . Aceasta predare in fata iubirii conecteaza fiinta la divinitate si permite schimbarea destinului – schimbarea contextului dramatic intr-unul plin de satisfactii, schimbarea rolului ei in relatie si al felului in care este perceputa de partener. Cand iubesti astfel esti liber de orice (nu sa faci ce vrei, ci liber de prejudecati, de frici, de conditionari, de limitari si nemultumiri sau rusini). Esti eliberat inclusiv de credinta ca iubirea neconditionata abroga angajamentul. Dimpotriva! Iubirea neconditionata, spirituala, iti da toata libertatea de a alege cum vrei sa iubesti (cu acte sau fara, cu coabitare sau cu locuire sparata, carnal sau doar sufleteste etc.). Si asigura conditii ca alegerea cadrului iubirii sa fie cu adevarat eliberata de prejudecati si false proiectii. De aceea o astfel persoana, eliberata de disperarea pasiunii si a fricii de a pierde omul drag, dobandeste capacitatea de a vedea si alti oameni, de a se atasa si de alte persoane, de a se conecta la sufletul semenilor. O astfel de persoana radiaza si atrage prin rezonanta oamenii capabili s-o iubeasca total. Atat de total incat nimic nu este interzis sau vinovat, nici macar a-ti dori un angajament (liber consimtit si matur acceptat) de amor legiferat. Pentru ca si persoana iubita doreste acelasi lucru: fara ambiguitati sau lasitati, fara pretentii si asteptari. Femeia a carei inima a invatat iubirea neconditionata se va bucura de aceasta derogare si se va elibera de vinovatia de a fi dorit candva o relatie limitatoare. Stie acum ca dragostea poate alege liber conditiile in care vrea sa se manifeste, sa se traiasca. Si daca altora li se par constrangeri, ei, IUBIRII, i se par jocuri si contexte perfecte in care isi poate experimenta pasiunea si generozitata. Fidelitatea, prezenta, programul comun cu fiinta iubita, fac absolut normale zecile de telefoane cand intarzii, vigilentele interogari cu privire la petrecerea de la firma, dorinta permanenta de a-ti fi in preajma. Tratand toate aceste excese cu iubire spirituala, le vei alina si vindeca, inspirand omul de langa tine sa se conecteze la sufletul tau, deschizandu- se astfel si el spre iubirea neconditionata.

Femeia care invata sa iubeasca neconditionat poate spune: Te iubesc, adio! Esti liber sa-ti traiesti inima asa cum vrei. Sunt libera sa-mi traiesc inima asa cum vreau. A iubi neconditioant nu inseamana a aproba/incuraja totate excesele sau viciile celuilalt, ci a intelege sufletul omului de langa tine, dandu-i libertatea de a fi el insusi. Te poti retrage oricand ti se pare prezenta sa daunatoare, dar asta nu insemana suspendarea iubirii tale. Ci, doar o logica desprindere fizica de omul care iti face rau.

Barbatii trebuie sa stie ca eliminand asteptarile, nazuintele, visele, pretentiile si sperantele femeilor, le invata sa traiasca desprinse de ei, capabile sa isi asume puterea si independenta propriilor lor inimi.

Femeile trebuie sa stie ca obligand barbatii sa le accepte mofturile, prejudecatile si constrangerile ii forteaza sa faca un salt de constiinta care duce la iubirea dincolo de conditii, iubirea care poate trai si fara persoana draga alaturi.

Pentru ca iubirea neconditioanta nu te leaga si mai mult de partener, dimpotriva. Te leaga de intreaga umanitate. Si cand ai perspectiva umanitatii de care devii legat afectiv, pierderea iubirii omului de langa tine nu mai pare o tragedie.

Pentru ca iubirea neconditioanta este atat de puternica incat se poate exprima liber chiar si intr-un cadru dramatic sau limitat de conventii si traditii, de prejudecatii si conformism cultural – daca ea doreste acest lucru.

Dar cati dintre noi suntem gata sa ne lasam iubiti asa, simtind ca o astfel de relatie elibereaza partenerul de indeciziile, ambiguitatile, lasitatile si neasumarile noastre? Cati dintre noi acceptam sa ne scada puterea de influenta si control asupra partenerului? Cati ne-am bucura sa vedem persoana draga, pana acum obsedata de noi si total la cheremul nostru, eliberata de dorinta devoratoare de a ne avea in preajma si capabila sa se deschida spre viata si tot ce poate oferi viata mai bun? Cati dintre noi vrem, de fapt, sa fim iubiti neconditionat?

sursa: http://www.horoscop tv.ro/ (asa e frumos si corect!!!)

Tot ce-a fost, ori ce-o sa fie, in PREZENT le-avem pe toate!

despre trecut…

N-am prevăzut că, într-o zi, aș putea suferi de un exces de memorie, cum suferă alţii de un exces de suc gastric. Pe urmă, nu bănuiam, ceea ce știu azi, că trecutul nu e o arhivă, o magazie unde găsești și azi, și mâine, şi poimâine aceleași lucruri, mai uzate, mai pline de praf, dar în fapt aceleași. Trecutul trăiește, e viu, ia parte la prezent, îl influențează şi se schimbă în funcție de ceea ce ni se întâmplă. Unele amintiri scad în importanță, pălesc, altele, dimpotrivă, capătă înțelesuri noi la care nu ne-am gândit înainte. Devin, din fleacuri, momente esențiale. De aceea, azi, înțeleg că destinul se ascunde, deseori, în cea mai cenușie și insesizabilă banalitate.

Cred că dragostea ne ridică în propriii noștri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii așa cum te vede celălalt! Ai dori, și chiar încerci, să micșorezi distanța dintre ceea ce știi că ești în realitate și ceea ce intuiești că vede în tine cel pe care-l iubești.

Octavian Paler – Autoportret într-o oglindă spartă

multumiri

„Nu vreau să crezi vreodată că nu am apreciat ajutorul tău. Am apreciat foarte mult. Dar trecutul m-a dus în prezent, și mă va duce în viitor. Un viitor pe care eu mi-l doresc foarte mult.”

Sincer ma bucur pentru acest mesaj. A fost, cred, ultima „spovedanie”. S-a șters minciuna.

Să ai o viață frumoasă, așa cum ți-o dorești, lângă cine ți-o dorești.

P.S. Citește Adevăr, și nu minciună

o singura clipa: prezentul

Pentru cei ce doresc să analizeze viața, trăirea și iubirea prin intermediul gândirii, trecutul și viitorul sunt pe deplin satisfăcătoare, deoarece le ofera un câmp de acțiune nelimitat. Ei pot decora trecutul, îl pot înfrumuseța așa cum doresc, chiar dacă nu l-au trăit niciodată; atunci când lucrurile se petreceau, ei nu trăiau în prezent. Toate acestea sunt numai umbre, reflecții. În goana lor neîntreruptă au zărit câteva lucruri și au impresia că au trăit. Singura realitate a trecutului este moartea, nu viața. Singura realitate a viitorului este tot moartea, nu viața. Cei care și-au ratat viața, cei care nu și-au trăit-o atunci când trebuia, încep să viseze la viitor pentru a umple cumva acest gol. Viitorul lor este doar o proiecție provenită din trecut. Tot ceea ce au ratat în trecut este proiectat și așteptat să se întâmple în viitor; iar între aceste două inexistente se găsește această scurtă clipă care există cu adevărat și care este plină de viață.

Se crede că timpul este format din trecut, prezent și viitor, însă acest lucru este greșit. Timpul este format numai din trecut și viitor. Prezentul este însăși esența acestei vieți. Așadar, cei ce vor să traiască nu au altă cale decât aceea de a trăi în prezent. Numai prezentul este existențial. Trecutul este doar o colecție de amintiri, iar viitorul nu este nimic altceva decât imaginația, visele voastre. Realitatea este aici și acum.

Prezentul nu are nimic de-a face cu timpul. Dacă te afli pur și simplu aici, în această clipă, timpul nu există. Există doar o imensa tăcere, liniște, nemișcare, nu se mai întâmplă nimic, totul s-a oprit deodată. Prezentul iți oferă posibilitatea să te scufunzi în adâncurile oceanului vieții, să te înalți spre seninul cerului vieții. Sunteți însă pândiți de pericole din ambele sensuri: „trecut” și „viitor” reprezintă cele mai periculoase cuvinte ale limbajului uman. Între trecut și viitor, faptul de a trăi în prezent este similar cu a face echilibristică pe o frânghie; pericolul există de ambele părți. Însă odată ce ai gustat din darurile prezentului, nu iți mai pasă de nici un pericol. Odată ce intri în armonie cu viața, nu mai contează nimic. Iar pentru mine, viața este tot ceea ce există.

Pentru cei care vor să traiască viața, și nu să se gândească la ea, pentru cei care vor să existe cu adevărat, și nu să filozofeze despre acest lucru, nu există nici o altă alternativă: ei trebuie să savureze nectarul clipei prezente. Umpleți-vă cu tot ceea ce vă oferă clipa prezentă, deoarece ea nu se va mai întoarce. Odată ce a trecut, a trecut pentru totdeauna. Viața durează șaptezeci, optzeci de ani; moartea se întâmplă într-o singură clipă. Este atât de condensată, încât dacă ai trăit o viață justă, vei putea intra în misterul morții. Misterul constă în faptul că moartea nu este decât coperta; în interiorul ei se găsește nemurirea ta, viața ta eternă.

Nu ma gândesc prea mult la viitor, deoarece acesta se naște din clipa prezentă. Dacă putem avea grijă de clipă prezentă, am avut grijă și de viitor. Viitorul nu va apărea din neant, el va crește din clipa prezentă. Următorul moment crește din acesta. Dacă acest moment este plin de frumusețe, pace, beatitudine, următorul va fi și mai pașnic, și mai beatific.

Iubirea nu știe nimic despre trecut, nimic despre viitor; ea cunoaște numai prezentul. Inima nu are nici o noțiune a timpului.

Încearcă sa înțelegi faptul că atât trecutul cât și viitorul sunt inexistente, ireale. Tot ce posezi este clipa prezentă – chiar această clipă. În mâinile tale se găsește întotdeauna o singură clipă; ea este atât de mică și de trecătoare, încât dacă te gândești la trecut și la viitor, o vei rata. Şi ea este singura realitate și singura viață care poate exista.

A trai fără perspectiva viitorului reprezinta cel mai mare act de curaj. Numai lașii trăiesc în viitor. Trecutul omenirii este plin de asemenea acte de lașitate. Omenirea nu a trăit în prezent, ci în viitor: „Toate acestea vor avea loc mâine”. Cu aceasta speranță au trăit și au murit oamenii. Ceea ce așteptau ei nu s-a întâmplat niciodată; l-au așteptat, de fapt, pe Godot. Prezentul a rămas neexplorat, netrăit – și el este singura realitate care există.

Mintea nu cunoaște cele trei aspecte ale timpului. Ea cunoaște numai două: trecutul și viitorul. Prezentul este, pentru ea, inexistent. Ceea ce există i se pare a fi inexistent, în timp ce inexistentul i se pare că există. Întregul efort este așadar îndreptat asupra faptului de a ieși din minte, de a părăsi ceea ce nu există și a rămâne în miezul existenţei. Cum poți rămâne în prezent? În clipa în care rămâi în prezent, iluminarea nu mai reprezintă decât o consecinţă.