despre trecut…

17 09 2009

N-am prevăzut că, într-o zi, aș putea suferi de un exces de memorie, cum suferă alţii de un exces de suc gastric. Pe urmă, nu bănuiam, ceea ce știu azi, că trecutul nu e o arhivă, o magazie unde găsești și azi, și mâine, şi poimâine aceleași lucruri, mai uzate, mai pline de praf, dar în fapt aceleași. Trecutul trăiește, e viu, ia parte la prezent, îl influențează şi se schimbă în funcție de ceea ce ni se întâmplă. Unele amintiri scad în importanță, pălesc, altele, dimpotrivă, capătă înțelesuri noi la care nu ne-am gândit înainte. Devin, din fleacuri, momente esențiale. De aceea, azi, înțeleg că destinul se ascunde, deseori, în cea mai cenușie și insesizabilă banalitate.

Cred că dragostea ne ridică în propriii noștri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii așa cum te vede celălalt! Ai dori, și chiar încerci, să micșorezi distanța dintre ceea ce știi că ești în realitate și ceea ce intuiești că vede în tine cel pe care-l iubești.

Octavian Paler – Autoportret într-o oglindă spartă

Anunțuri







%d blogeri au apreciat asta: