vara…

Iubesc vara cu tot ce inseamna ea…

Nail art… vreau vara!

Si daca tot s-a deschis sezonul estival… mi-e tare dor de mare… si de tot ceea ce inseamna ea pentru mine…

Ultima noapte de vara

Și… din nou am ajuns, inevitabil, tot la mare… Nu acolo unde merg eu de obicei, ci într-un loc care nu l-am iubit niciodată: Vama Veche. Întotdeauna am considerat că te poți îmbolnăvi de hepatită, doar văzând plăcuța de intrare în localitate. Și chiar dacă e sfârșit de sezon, plouase și se pregătea cerul de o nouă ploaie, toate au rămas la fel în Vamă… neschimbate de ani de zile: toată lumea aleargă după băutură, miroase a toaletă publică peste tot, să nu mai povestesc și de cei care dorm pe plajă în nevoile proprii…

Dar, trecând peste toate, a fost distractiv… chiar aveam nevoie de o ieșire în necunoscut, cu oameni total necunoscuți, cu care să râd din nimic și să vorbim despre nimicuri… mi-am revenit, sunt din nou eu… pierdută de mine acum vreo lună în gânduri și printre amintiri…

(Poza nu este făcută în Vama Veche!!! Este în 2 Mai, dacă existau cumva întrebări.)

See you later sea… maybe this year, maybe the next one… I’ll miss summer with everything she means to me…

P.S. Și să nu uit: Am urmat sfaturile primite și am ajuns din nou la concluzia că ”Iubesc Viata!” (aici).

biografia cronologic ‘98

Am să încep cu o poezie primită de la cineva pe care nu am știut să-l apreciez la adevărata valoare atunci.

Gâgs – Fantoma vieții mele

„Stând într-un parc am văzut fantoma vieții mele trecând prin fața mea.

Era superbă ca toamna ce se așează, distrugând verdeața, florile…

Fantoma vieții mele a apărut să mă anunțe că

sfârșitul e aproape

Şi că gerul inevitabil va veni

Şi-mi va îngheța

Speranțele, iubirea

Şi nu va ierta nimic.

Fantoma vieții mele a trecut

Lăsând în urma ei amar și jale

pentru că eu sunt cel ce-l moștenește pe Manole,

iar mitul lui Icar nu poate fi strivit.” notată pe 11.11.1998

„Am atâtea pe cap, dar nu mă pot exprima în nici un fel.” 12.11.1998

„Mi-e dor de malul mării de spume albită,

mi-e dor de vârful muntelui de nori acoperit,

mi-e dor de stelele nopții de mine numărate,

mi-e dor de tine…

Îmi amintesc de ochii tăi închiși,

plini în adâncuri de o lumină neagră,

de trupul tău ca o mână deschisă și…

mi-e dor…

Şi ninge în inima mea

Cu fulgi albiți de timp,

timp care fuge și nu-l interesează că

noi trăim și iubim.

Dar timpul, cu-ale lui aripi

întețește dragostea noastră.” 17.11.1998

„… te voi simți,

te voi mângâia,

te voi săruta,

te voi iubi,

fără „dar” şi „fără limite”.” 18.11.1998

Ourianopolis

5.06.2009

E un orășel mic, pe malul mării, pe ultimul din cele 3 brate Chalkidiki. E la capăt de drum. Aici se încheie și viața obișnuită și începe spiritualitatea – Muntele Sfânt (Athos).

E liniște, păsările ciripesc, marea e liniștită, vântul adie ușor, de abia se vede mișcarea frunzelor din copaci.

Soarele a apus, dar încă i se mai văd razele reflectate în norișorii de pe cer, semn că mâine va fi iar cald.

E „departe de lumea dezlănțuită„. Poți să te regăsești pe tine aici. Îți cauți un locușor pe malul mării, și stai. Şi să nu faci nimic, să nu te gândești la nimic, doar să fii…

Unii bărbați ajunși aici, își lasă familiile să se bucure de mare și de soare și se duc în pelerinaj pe munte, câteva zile. Marea majoritate a celor care se întorc spun că sunt mai liniștiți. Alții, ca cei cu care am vorbit astăzi, au afirmat că s-au simțit mai aproape de Dumnezeu. Nu e bine să judec… dar când povesteau erau cu berea și țigara în mână, pe plajă, în slipi, cu speranța că vor agăța și ei ceva. Alții, care făceau parte din același grup cu cei despre care am povestit înainte, după ce „s-au recules și s-au împăcat cu ei înșiși„, acolo sus pe munte, au considerat că e frumos să stea pe faleză şi să comenteze fetele care făceau plajă. Nu pot reproduce aici exact ceea ce au spus. Tot ceea ce pot spune este că au vorbit mai urât decât pe șantierele de construcții.

Şi, ca de obicei, drumul până aici a fost interesant și plin de învățăminte. Nu e ușor să ajungi într-un loc, „departe de lumea dezlanțuită„, plin de atâtea energii pozitive, ca și Muntele Sfânt.

Chiar, dacă se spune că femeile nu au voie să urce, pot să afirm că influența a tot ceea ce pe munte se simte și de aici, de la poalele acestuia. Dumnezeu e în noi, în tot ceea ce ne înconjoară și acolo sus pe munte și aici jos și acasă și pe drum, oriunde. Toți suntem Una și Una suntem Toți.

Dar de ce femeile nu au voie pe munte? Ce se întâmplă cu ele dacă urcă? Sau ce se întâmplă cu bărbații, dacă o femeie ajunge acolo? A te împăca tu cu tine, a te regăsi tu pe tine, nu înseamnă să te închizi, pe munte, departe de toate cele care te pot ispiti. E doar o chestie temporară și ireală. Înseamnă să te gândești, în tot acest timp, la cele „lumești”, fără să ai parte de ele. Şi, când scapi, ai putut citi mai sus ce se întâmplă. Știu că nu e general valabil, dar e o experiență pe care am trăit-o. Sau, poate, tuturor bărbaților care ajung aici li se oferă șansa Divină de a se regăsi și de a se împăca cu Divinitatea. Unii știu să aprecieze aceasta și fac alegerea să ducă la capăt motivul ajungerii până în acest punct, alții fac alte alegeri…

Sunt doar părerile mele, expuse mai sus. Sunt ceea ce am simțit eu acum și aici…

Şi e linişte… sunt atâtea stele pe cer… e senin… şi mă rog ca Dumnezeu să mă ajute să fac alegerile potrivite mie şi să îmi dea numai atât cât pot duce. AMIN!