I’ve tried to let go…

nu am avut suficient timp sa scriu…

Nu am avut suficient timp pentru mine… Aproape am uitat de mine sau am facut in asa fel incat sa uit…

Am incercat sa… dar nu am reusit… e parte din mine… parte din ceea ce sunt si, probabil, din ce voi fi in continuare…

Update: merg inainte, cu orice riscuri, incercand sa ma bucur de fiecare moment impreuna si, mai ales, fara regrete…

un moment

exista un moment pentru orice: exista un moment pentru a trai, pentru a muri; exista un moment pentru a iubi si a te desparti; exista un moment pentru fiecare lucru…

acesta este momentul meu…

sa trecem peste… (2)

Continuare…

Adica, sa incerc sa ma impac cu trecutul si sa realizez ca niciodata nu ar fi putut fi altfel decat asa cum a fost, ca a fost mai bine decat daca ar fi fost altfel.

Poti sa afirmi ca ai trecut peste sau, cu spunea briza, ca te-ai impacat cu trecutul doar atunci cand te-ai intalnit cu acele persoane care au trecut o data prin viata ta, care au lasat urme adanci, amintiri frumoase si mai putin frumoase si… nimic.  Adica, in afara de faptul ca radeti impreuna de amintirile respective, realizezi ca nu mai ai nimic cu acel om. Cararile vietii au fost atat de diferite incat nimic nu pare sa va mai apropie. Realizezi ca nu ai pierdut nimic daca v-ati despartit si, chiar ai avut de castigat.

Cat timp trebuie sa treaca peste tine sa te poti intalni cu acei oameni? Cand stii ca o poti face fara sa doara atat de mult ca atunci?

Ce m-a surpins… e ca nu s-a schimbat deloc. Poate ca ma asteptam la altceva, vroiam altceva sa vad, dar… nici o schimbare. Aceleasi probleme, aceleasi ganduri, acelasi om… iar, la despartire, am vazut aceeasi expresie in privire la el care am vazut-o la mine, in alte conditii, care spunea ca nu ne vom mai revedea niciodata…

Dupa o relatie, care a insemnat mult in viata, incercam oare sa gasim si sa ne atasam de acelasi tip de oameni? Umblam cu sablonul dupa noi si, daca ni se pare ca cineva s-ar potrivi in el, incercam sa schimbam acel om in asa fel incat sa se potriveasca perfect in el, iar daca asta nu se intampla inseamna ca respectiva relatie nu merge?

Ce cautam oare? Cand afirmi ca stii cum ai vrea sa fie omul de langa tine, inseamna ca ti-ai perfectionat sablonul?

despre trecut…

N-am prevăzut că, într-o zi, aș putea suferi de un exces de memorie, cum suferă alţii de un exces de suc gastric. Pe urmă, nu bănuiam, ceea ce știu azi, că trecutul nu e o arhivă, o magazie unde găsești și azi, și mâine, şi poimâine aceleași lucruri, mai uzate, mai pline de praf, dar în fapt aceleași. Trecutul trăiește, e viu, ia parte la prezent, îl influențează şi se schimbă în funcție de ceea ce ni se întâmplă. Unele amintiri scad în importanță, pălesc, altele, dimpotrivă, capătă înțelesuri noi la care nu ne-am gândit înainte. Devin, din fleacuri, momente esențiale. De aceea, azi, înțeleg că destinul se ascunde, deseori, în cea mai cenușie și insesizabilă banalitate.

Cred că dragostea ne ridică în propriii noștri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii așa cum te vede celălalt! Ai dori, și chiar încerci, să micșorezi distanța dintre ceea ce știi că ești în realitate și ceea ce intuiești că vede în tine cel pe care-l iubești.

Octavian Paler – Autoportret într-o oglindă spartă

Se intoarce roata

Nu-mi pare bine când aud că se ajunge la vorba mea ”Ți-am zis eu!”.

Le-am spus să nu aibă încredere în cea cu care m-au înlocuit. Mi-au zis că nu au avut de ales și să rămân, să îi fiu ei subordonată. Nu am fost niciodată subordonată cuiva, pe care l-am crezut inferior mie. Le-am spus să nu îi ia apărarea nici celeilalte și mi s-a întors ”don’t mix business with pleasure”. Și am plecat. Au rămas în urmă oameni dragi, unii mi-au rămas prieteni, unii doar își mai amintesc de momentele vesele petrecute împreună. A fost frumos.

Au trecut fix 11 luni de atunci. În prima nu mai au încredere. O verifică la tot pasul. S-au făcut greșeli destul de mari, încât să se mai poată trece cu vederea peste. A doua… azi au trecut-o pe liber. No comment anymore!