Iubirea neconditionata a unei femei

28 10 2009

Iubirea neconditionata a unei femei eliberarea de povara asteptarii (joi, Septembrie 17, 2009 de Camelia Patrascanu)

O femeie invata greu sa iubeasca fara sa sufoce si fara sa-si faca sperante. Daca ar fi dupa ea s-ar coase de barbatul iubit pentru a fi sigura ca ia parte la viata lui, ca devine viata lui. Dar nu e dupa ea. Si intelege repede ca intrebarile ei, supozitiile, tristetile, pretentiile, rugamintile ei nu fac decat sa indeparteze persoana adorata. Intelege ca daca vrea sa il inspire sa ramana langa ea trebuie sa invete sa iubeasca neconditionat. Fara asteptari, fara pretentii, fara ultimatumuri, fara reprosuri, fara impuneri. Greu! Dar invata.

In primul rand invata sa nu-l mai schimbe pe omul de langa ea. Sa-l accepte asa cum este. Sa-l inteleaga, sa constate neutru diferentele de gusturi si comportamente dintre ea si el, dar sa nu incerce sa-l schimbe. Cel mult sa-i sugereze, daca e intrebata, anumite variante, mai constructive pentru cuplu, dar, doar daca vrea el.

In al doilea rand invata sa-i accepte obiceiurile de viata, programul, ocupatiile, prietenii, habitudinile, aspiratiile. Si cum prima axioma spune ca nimeni nu trebuie schimbat, va trebui sa accepte partenerul cu intregul sau univers, asa cum e. Cu prietenii (parca pre amulti), familia, sotia (uneori „inca”) si copiii lui.

Apoi, invata sa se bucure, de dragul lui, de realizarile lui. Sa-i sustina sperantele si viziunile, sa-i aline esecurile, sa-i inteleaga amanarile, ezitarile si retractarile. Sa-i ierte lasitatile si lipsa de coerenta, sa-i sustina expansivitatile, sa-i creada promisiunile.

Apoi va trebui sa invete sa nu se gandeasca la viitor, stiut fiind ca femeile, prevazatoare, vor sa se asigure certificand relatia de iubire. Va trebui sa renunte la a mai conditiona iubirea printr-o declaratie – angajament luata barbatului ei. Si ridicand aceasta obligatie de pe umerii lui sa scuteasca iubirea de inca o limitare si pe el de inca o responsabilitate impunatoare de conditii.

Apoi va trebui sa isi traiasca viata in asa fel incat aceste de-conditionari sa faca parte armonios din viata ei, iubind firesc, spontan, din toata inima, barbatul cu care:

  • nu vrea sa se marite, nici sa-i faca copii, nici sa locuiasca cu el impreuna;
  • nu vrea sa se afiseze tot timpul;
  • nu stie daca va petrece weekendul pentru ca e posibil ca el sa fie cu prietenii;
  • nu stie daca va merge la nunta prietenului lui sau va prefera sa fie insotit de verisoara sa;
  • nu vrea sa petreaca concediul decat daca el doreste sa fie cu ea.

Si abia dupa aceea femeia poate spune ca a invatat sa iubeasca in deplina libertate un barbat caruia nu-i cere nimic. Nici macar sa fie cu ea. Il poate iubi chiar si fara sa fie cu ea. Pentru ca acesta este marele dar pe care il face iubirea neconditioanta: te invata sa iubesti atat de mult persoana draga incat ii vrei tot binele, nedorind sa o posezi, sa o iei in proprietate. O poti iubi eliberand-o de tine, de relatie, de orice obligatie. Si, acest gen de iubire, desi iti ocupa inima, ti-o lasa in acelasi timp libera pentru propria viata, pentru alte iubiri. Pentru ca neavand un angajament limitativ nu tradezi nimic, nu inseli nici o pretentie sau asteptare. Iubirea neconditioanta poate supravietui in paralel cu alte afectiuni si sentimente. Pentru ca iubirea neconditioanta este total libera si omnipotenta – ca iubirea fata de Dumnezeu care ne lasa loc (ba chiar ne antreneaza) pentru alte iubiri. Dragostea generoasa, total deschisa spre persoana iubita, te face sa-l accepti pe celalalt exact asa cum este, dorindu-i tot binele din lume, respectand binele pe care si-l doreste pentru el. Fara sa judeci acest bine. Iubirea neconditioanta supravietuieste cataclismului altor iubiri si dezamagiri, devine un status-quo al inimii tale.

******

Cand cerem cuiva sa ne iubeasca neconditioanat trebuie sa stim ce ii cerem – sa poata trai, daca este necesar sau ii impunem, fara noi. Sa ne iubeasca fara sa fie legata de noi prin asteptari, pretentii, aspiratii, cereri, planuri. Si persoana draga invata asta, in timp ce este in relatie cu noi. Iar inima sa, pe masura ce se dechide tot mai mult, devine tot mai calda, cuprinzatoare, intelegatoare si inteleapta. O inima care iubeste neconditionat iese din limitarile cultural-religioase, rasiale, geografice, temporal-spatiale. Inima aceea se poate darui intregii omenirii, intelegand ca la nivelul miezului inimii toti suntem o singura fiinta. In acest spatiu al libertatii absolute si a tuturor posibilitatilor create nu iti apartine nimic, nu apartii nimanui, aici nu exista infidelitate sau pacat, juraminte de credinta, amanari sau pasuiri. Aici este pur si simplu IUBIRE. Pentru tot si pentru toate.

Cand o femeie este condusa in acest punct al constiintei sale, invata sa iubeasca fara sa fie cu persoana iubita, invata sa se detaseze fizic de ea, chiar daca in inima o poarta in continuare. Invata sa inteleaga si alte iubiri ale persoanei dragi, sa nu pretinda o alegere finala, o asumare a relatiei, o promisiune pentru viitor, o viziune a relatiei in viitor. Cel ce iubeste neconditionat a uitat toate astea. Si accepta persoana draga asa cum este.

Dar aceasta acceptare, posibila doar prin conectarea inimii la spirit, desi te apropie sufleteste de omul iubit te si elibereaza de el. Iti reda demnitatea si libertatea. Eliberandu-te de posesivitate, de scenariile culturale create in jurul conjugalitatii, lasi iubirea sa te cuprinda. Si ea te va insufleti si inspira sa vezi oamenii prin lentila iubirii neconditionate. Sa-ti trezesti puterea de a iubi sufleteste toti oamenii. Chiar daca sesizezi foarte clar diferentele dintre tine si ei (de forma si nu de fond), iubirea spirituala face sa te conectezi la elementul cel mai profund si subtil din fiinta lor – spiritul, a carui sursa fiind divinul, face ca toti oamenii sa se simta in adancul lor, una si aceeasi fiinta.

Femeia care se obisnuieste sa iubeasca dincolo de asteptari si sperante, dincolo de scenariile culturale privind relatia parteneriala, capata un fel de detasare inteleapta, o liniste profunda (ce poate parea resemnare necunoscatorilor) . Aceasta predare in fata iubirii conecteaza fiinta la divinitate si permite schimbarea destinului – schimbarea contextului dramatic intr-unul plin de satisfactii, schimbarea rolului ei in relatie si al felului in care este perceputa de partener. Cand iubesti astfel esti liber de orice (nu sa faci ce vrei, ci liber de prejudecati, de frici, de conditionari, de limitari si nemultumiri sau rusini). Esti eliberat inclusiv de credinta ca iubirea neconditionata abroga angajamentul. Dimpotriva! Iubirea neconditionata, spirituala, iti da toata libertatea de a alege cum vrei sa iubesti (cu acte sau fara, cu coabitare sau cu locuire sparata, carnal sau doar sufleteste etc.). Si asigura conditii ca alegerea cadrului iubirii sa fie cu adevarat eliberata de prejudecati si false proiectii. De aceea o astfel persoana, eliberata de disperarea pasiunii si a fricii de a pierde omul drag, dobandeste capacitatea de a vedea si alti oameni, de a se atasa si de alte persoane, de a se conecta la sufletul semenilor. O astfel de persoana radiaza si atrage prin rezonanta oamenii capabili s-o iubeasca total. Atat de total incat nimic nu este interzis sau vinovat, nici macar a-ti dori un angajament (liber consimtit si matur acceptat) de amor legiferat. Pentru ca si persoana iubita doreste acelasi lucru: fara ambiguitati sau lasitati, fara pretentii si asteptari. Femeia a carei inima a invatat iubirea neconditionata se va bucura de aceasta derogare si se va elibera de vinovatia de a fi dorit candva o relatie limitatoare. Stie acum ca dragostea poate alege liber conditiile in care vrea sa se manifeste, sa se traiasca. Si daca altora li se par constrangeri, ei, IUBIRII, i se par jocuri si contexte perfecte in care isi poate experimenta pasiunea si generozitata. Fidelitatea, prezenta, programul comun cu fiinta iubita, fac absolut normale zecile de telefoane cand intarzii, vigilentele interogari cu privire la petrecerea de la firma, dorinta permanenta de a-ti fi in preajma. Tratand toate aceste excese cu iubire spirituala, le vei alina si vindeca, inspirand omul de langa tine sa se conecteze la sufletul tau, deschizandu- se astfel si el spre iubirea neconditionata.

Femeia care invata sa iubeasca neconditionat poate spune: Te iubesc, adio! Esti liber sa-ti traiesti inima asa cum vrei. Sunt libera sa-mi traiesc inima asa cum vreau. A iubi neconditioant nu inseamana a aproba/incuraja totate excesele sau viciile celuilalt, ci a intelege sufletul omului de langa tine, dandu-i libertatea de a fi el insusi. Te poti retrage oricand ti se pare prezenta sa daunatoare, dar asta nu insemana suspendarea iubirii tale. Ci, doar o logica desprindere fizica de omul care iti face rau.

Barbatii trebuie sa stie ca eliminand asteptarile, nazuintele, visele, pretentiile si sperantele femeilor, le invata sa traiasca desprinse de ei, capabile sa isi asume puterea si independenta propriilor lor inimi.

Femeile trebuie sa stie ca obligand barbatii sa le accepte mofturile, prejudecatile si constrangerile ii forteaza sa faca un salt de constiinta care duce la iubirea dincolo de conditii, iubirea care poate trai si fara persoana draga alaturi.

Pentru ca iubirea neconditioanta nu te leaga si mai mult de partener, dimpotriva. Te leaga de intreaga umanitate. Si cand ai perspectiva umanitatii de care devii legat afectiv, pierderea iubirii omului de langa tine nu mai pare o tragedie.

Pentru ca iubirea neconditioanta este atat de puternica incat se poate exprima liber chiar si intr-un cadru dramatic sau limitat de conventii si traditii, de prejudecatii si conformism cultural – daca ea doreste acest lucru.

Dar cati dintre noi suntem gata sa ne lasam iubiti asa, simtind ca o astfel de relatie elibereaza partenerul de indeciziile, ambiguitatile, lasitatile si neasumarile noastre? Cati dintre noi acceptam sa ne scada puterea de influenta si control asupra partenerului? Cati ne-am bucura sa vedem persoana draga, pana acum obsedata de noi si total la cheremul nostru, eliberata de dorinta devoratoare de a ne avea in preajma si capabila sa se deschida spre viata si tot ce poate oferi viata mai bun? Cati dintre noi vrem, de fapt, sa fim iubiti neconditionat?

sursa: http://www.horoscop tv.ro/ (asa e frumos si corect!!!)

Tot ce-a fost, ori ce-o sa fie, in PREZENT le-avem pe toate!





invataturi

26 09 2009

Am învățat… că nimeni nu este perfect… până când nu te îndrăgostești.

Am învățat… că viața e dură… dar eu și mai și!!!

Am învățat… că nu trebuie niciodată să pierzi șansele care apar. Acelea pe care le pierzi tu, le prinde din zbor o altă persoană.

Am învățat că atunci când porți pică și amărăciune, fericirea se duce în altă parte.

Am învățat că ar trebui mereu folosite vorbe bune…

Am învățat că un surâs e un mod economic de a-ți îmbunătăți aspectul.

Am învățat că nu pot să aleg cum mă simt… dar pot mereu să fac câte ceva ca să mă simt bine.

Am învățat că atunci când copilul tău nou născut iți ține degetul în micul lui pumn, el s-a lipit de tine, pentru toata viata.

Am învățat că toți vor să traiască în vârful muntelui… dar toata fericirea și evoluția au loc în timpul urcușului.

Am învățat că trebuie să te bucuri de călătorie și să nu te gândești doar la scopul ei.

Am învățat că e mai bine să dai sfaturi doar în două situații… când sunt cerute și când de ele depinde viața cuiva.

Am învățat că, cu cât irosesc mai puțin timpul, cu atât reușesc să fac mai multe lucruri.





biografia cronologic ‘99

11 07 2009

„Îmi lipsește copilăria. Unde e copilăria mea? M-am maturizat prea repede. De ce? Îmi vreau copilăria înapoi! … Vreau să-mi trăiesc copilăria și adolescența, dar nu se mai poate. E prea târziu. … Aș da 10 ani din viață să am din nou 18 ani!!! … Mi-am făcut o lume a mea și nu las pe nimeni să intre în ea. Universul meu e mic, dar e plin de gânduri și de fantezii care nu-și au locul în lumea reală. Parcă trăiesc pe altă planetă.” 28.02.1999

„Ce e așa rău în a vrea să fii iubit? E un delict? Se spune că de la dragoste la ură e un pas mic care poți să-l faci fără să-ți dai seama. Nu e adevărat! Eu nu pot urî pe cineva. … Oare cum pot eu oare să zâmbesc când sufletul meu plânge?” 10.03.1999

„Viața mea e un mare rahat. Am devenit „mama tuturor”, dar eu nu am „mamă”. Eu nu am pe cineva să mă asculte, să mă mângâie, să mă încurajeze. Mi-a zis B.: „Te cred că ești cea mai supărată și cu cele mai multe probleme dintre toți.” Ei măcar au o „mamă”.” 9.11.1999

„Mi-e sufletul gol și învălmășit. Mă agăț cu disperare de orice zâmbet, de orice privire şi cred într-un miracol… De ce? … E rău că visez? Mulți îmi spun că sunt copil și chiar mă cred copil uneori. Îmi plac jocurile, jucăriile și plăcerile mici pe care nimeni altfel nu le-ar aprecia. Vreau să fiu copil să pot face numai ce-mi trece prin cap fără să-mi spună nimeni nimic. Dar, e greu… „Nu renunța când încă ai o șansă!” Unii, în care aveam încredere, zic că-i boală și trebuie să mă caut, dar eu, pur și simplu, am nevoie de dragoste…” 13.11.1999

„Am fost nesăbuită. Am fost copil fără cap pe umeri. Dar, acel copil iubea. Iubea o iubire imposibilă, o iubire care n-o va găsi nicăieri. … Dar speră. Speră la infinit că imposibilul se va întâmpla. Visează la o dragoste împărtășita, la o viață mai bună, … visează. Dar copilul se maturizează și observă că realitatea e foarte tristă pentru el. … în acel moment, copilul moare și se naște din el un matur dur, care nu va putea iubi niciodată. La moartea copilului nu va plânge nimeni, dar maturul născut din el va face pe foarte mulți să plângă. Dragostea de copil va dispărea, dar va renaște din când în când, numai pentru a-i crea suferință. Copilul, care e pe ducă acum, nu cere decât dragoste, mângâiere și … 28.11.1999

„Te-am așteptat tot timpul. De când m-am născut te aștept. Eram copil și mă uitam în spate și speram să te văd și să te chem să ne jucăm. Eram școlărită și priveam colegii mei sau colegii mai mari cu speranța că te voi observa și te voi ruga să mă ajuți. Mai târziu m-am apropiat și mai mult de tine, dar nu te-am văzut. Eram prin aceleași locuri, ne plimbam prin aceleași parcuri, chiuleam și beam în aceleași baruri, dar nu ne-am întâlnit. Am ajuns și la liceu, dar tot nu te-am văzut. Te așteptam primăvara când înfloreau florile, când înverzeau copacii şi visam cum mă plimb cu tine, noaptea, pe sub teii înmiresmați. Te așteptam vara, când soarele dogorea, să jucăm un tenis sau să mergem la o bere și visam că înotăm în mare noaptea și ne iubeam. Te așteptam toamna cu copacii care se scuturau de frunzele arămii, cu cerul tot mai înnegurat și visam să mă stângi în brațe când era frig și ploua. Te așteptam și iarna, când ningea prima dată cu fulgii mari care mi se așezau în păr ca fundiţele și până când înflorea primul ghiocel și visam să ne dăm cu sania sau să stăm lângă brad, ascultând o muzică liniștită și să ne sărutăm.

Iar, în momentul în care te-am văzut prima dată, era un anotimp nedefinit. Nu era nici primăvară, nici vară, nici toamnă și nici iarnă. Era cald, dar soarele apunea devreme. Ploua ușor, cu picuri mici, dar nu bătea vântul rece. Atunci te-am cunoscut și încercai să-ți ascunzi slăbiciunile, să-ți maschezi tristețea și să-ți ascunzi singurătatea. Dar, la prima zăpadă, ai venit la mine. … De atunci lucrurile au devenit roz. Iarna nu a mai fost grea, primăvara a trecut repede și a venit vara, când ai încercat să te apropii mai mult de mine, dar fără să reușești să-ți dezvălui gândurile. … Am fost fericită… până la întoarcerea anotimpului nedefinit, când eu am plecat și tu te-ai supărat. … N-ai vrut să mă mai cunoști, n-ai vrut să-mi mai vorbești. Mă simțeam goală și fără gânduri. … De atunci a trecut mult timp, nedefinit pe care nu mi-l mai amintesc. Oriunde mergeam speram să te întâlnesc. Oriunde priveam, speram să te văd. Orice făceam, speram să-mi fii alături. Dar, n-a fost așa. A trecut timpul pe lângă amândoi ca și cum eram doi necunoscuți, care nu trebuiau să se vadă niciodată. S-a schimbat ceva în viața mea și, atunci, ca prin minune, ai început din nou să zâmbești… Anotimpurile au început să capete sens, zilele au început să aibă răsărit, iar nopțile lună și stele.”  8.12.1999

„Te simt lângă mine, dar ești atât de departe. Ești un fior rece, ești o răsuflare, ești un gând. … sufletul meu a înghețat… Poate că într-o zi, într-un anotimp nedefinit, când lumea va fi în pragul dezbinării, când nu se va mai putea face ceva pentru ca ea să fie salvată, noi, cu sufletele descoperite și calde, … să o putem salva. Se va spune, apoi, că erau două suflete rătăcitoare, care se găseau, se iubeau, dar le era frică de dragostea lor și nu puteau continua și, astfel, iar se despărțeau, umblând rătăcitoare prin toată lumea, încercând să găsească alt suflet care să li se potrivească. Dar nu va putea să fie așa. Ele erau destinate să fie împreună în această viață, și în celelalte vieți. Şi dacă nu vor avea curajul să înfrunte dragostea, vor muri din nou și iarăși se vor naște pentru a se căuta.”  10.12.1999

„M-am întâlnit o dată cu ea. Era veselă, râdea, toată lumea în jurul ei se distra, dar ochii ei ascundeau o tristețe nesfârșită. Am întrebat-o ce are pe suflet. Dar mi-a zis că nu a pățit nimic. Probabil din cauza oboselii, ochii ei erau așa, mi-a răspuns ea. Dar, n-am crezut-o. M-am mai întâlnit altădată cu ea, la scurt timp după aceea. Totul era neschimbat, în afară de ochii ei. Erau mai triști, dar căutau pe cineva. Cineva care putea să-i scoată din tristețea lor.

Am întrebat-o de povestea ei. … Avuse o aventură. O aventură trecătoare, care i-a marcat viața. Nu putuse să-l uite pe acel care o făcuse fericită pentru un moment în viața ei. Trăise o poveste, cum nici în basme nu găsești. Se iubeau, se doreau, se simțeau. Între ei fusese ceva magic. Se întâlniseră într-un anotimp nedefinit, dar, primele momente împreună au fost când a nins prima dată în acea iarnă. Acea noapte a fost ceva special pentru amândoi, chiar dacă mie mi s-a părut banal. După aceea, au urmat și altele la fel. … Când îmi povestea, era veselă. Zâmbea. Pasiunea ei era mistuitoare. Nu o puteam opri. Gândurile lor erau aceleași. Se plimbau prin ploaie, ca și cum ploaia ar fi fost cea care așternea o perdea între ei și ceilalți. Erau zile cu furtuni. Ei stăteau îmbrățișați. El o ținea în brațe, o ocrotea, spulbera temerile ei legate de tunete și fulgere. Iar, toamna, când totul se usca în jurul lor, și pasiunea lor s-a stins. Ea nu vroia să fie o povară pentru el, așa că a plecat. A rupt relația lor. Nimeni nu știa de ea. Nu spuseseră nimănui și nu au putut vorbi de ea, nu și-au putut descărca sufletele. N-a avut cine să le aline durerea din sufletele lor. Şi, chiar dacă pasiunea s-a sfârșit, între ei rămăsese ceva. Se simțea. Cei din jurul lor și-au dat seama, se citea în ochii lor că tânjesc unul după celălalt.

Ea a încercat să-și aline suferința în brațele altui bărbat, dar nimic nu se putea compara. Între ei s-a lăsat o tăcere apăsătoare, pe care nimeni și nimic n-a putut-o distruge. Aşa a trecut an după an, anotimp după anotimp. În mintea ei retrăia orice clipă trăită cu el. Amintirile erau vii şi o distrugeau. O măcinau. Ajunsese la un pas de distrugerea finală, când el a rupt tăcerea. S-a bucurat. Era fericită, dar și-a amintit că el, acum, era bărbatul altei femei. S-au întâlnit, dar privirile lor refuzau să se întâlnească. Se evitau. Între ei era o tensiune care creștea. Ochii ei erau din nou triști. … Au început să iasă cu același grup de prieteni. Privirile lor se întâlneau, își spuneau din nou visele, dorințele, dar nu puteau vorbi. Gurile lor erau pecetluite. Sufereau amândoi și se observa asta.

Atunci am cunoscut-o. După ce mi-a povestit. Am încercat să-i dau un sfat, dar ea n-a vrut să-l asculte. Îl iubea prea mult pentru a-i strica relația cu cealaltă. Îl credea fericit. Iar, într-o seară, mi-a spus că nu putem merge în oraș. Vocea ei tremura. În acea seară, el a venit la ea. Era singur. Au petrecut o noapte asemănătoare cu prima lor noapte împreună. Au vorbit despre nimicuri. Pe ei, parcă, se uitaseră. Trecuseră 4 ani de la prima lor noapte. El şi-a amintit. A doua zi, era fericită. Aș fi vrut să înțeleg, dar nu am putut. Era ciudată. Îl iubea, dar nu făcea nimic să-l aibă. Știa că e al ei, chiar dacă el era cu alta. Dar, după acea noapte, el a devenit trist. Știa că ea îl iubește, dar nu putea să facă nimic pentru a fi cu ea. A devenit același om rece care era când l-am cunoscut eu. Îmi dau seama că unul pentru celălalt sunt speranța zilei de mâine. Sunt lumina zilei și puterea nopții. Se iubesc. El crede că ea e cu altul, ea știe că el are pe alta. Niciunul nu vrea să-i strice fericirea celuilalt. În prezența lor, dragostea nu pare dragoste, cuvintele nu sunt cuvinte. Totul se distruge în aer. În prezența lor oamenii se schimbă. Devin veseli și își recapătă speranțele.

Dar, mă întreb eu. Oare ei ce vor face? Ceea ce e între ei nu se poate destrăma. … Dar nimeni nu-i poate ajuta. Nimeni nu le poate vorbi. Sunt ca două entități ce nu aparțin de lumea asta. … Sunt diferiți, sunt reci pe dinafară, dar între ei focul mistuitor te omoară dacă pui mâna. Sunt unul, dar sunt în direcții diferite. Le e frică. Le e frică de ei înșiși. Le e frică să nu se distrugă singuri.

Povestea ei e ciudată. Nu o pot înțelege. Într-o zi își vor răni sufletele atât de tare, încât nu vor mai putea face nimic pentru a se salva. Dar ceva va rămâne. Se va simți în vânt, se va vedea în flori şi se va putea visa. Luna și stelele îi vor face loc pe cerul întunecat, iar soarele se va eclipsa. Atunci, ei vor fi reci, nu vor mai putea vorbi, nu vor mai putea simți nimic sau … vor fi morți. E trist, dar asta e povestea ei şi nu-i poți scoate ochii din starea în care sunt.” 12.12.1999

„Sunt doi necunoscuți, dar care se cunosc de ani. Orice atingere e cunoscută, dar e nouă. Când nu sunt singuri, se evită. Își feresc privirile, nu-și arată unul altuia durerea din ochi. Se iubesc, dar între ei nu va mai fi niciodată nimic. Încearcă să-și împartă iubirea cu alții, dar nu reușesc. Oricât ar dărui, în ei rămâne sufletul celuilalt. Suflet care nu-l pot da înapoi. Speră amândoi. se țin cu dinții de viata lor, să nu se complice. Se depărtează de toți. Se feresc. Încearcă să pară veseli și fără probleme, dar când vine noaptea, sufletele lor suferă. Suferă atât de mult, încât nici ziua nu-și mai pot ascunde suferința unul de altul. Vor să fie împreună, dar regulile societății îi împiedică. Nici unul nu poate trece de ele. Sunt singuri amândoi, chiar dacă au pe cineva lângă ei.” 14.12.1999





Exista o multitudine de forme de a iubi

16 06 2009

A te îndrăgosti poate fi o experiență de o frumusețe unică, fără îndoială, sentimentul de iubire fiind încărcat de puritate, de candoare și gingășie, și astfel spus, „dureros de dulce”, dezvăluind trăiri nebănuite. Iubirea este singura cale spre accede la cunoaștere, la aspirația spre absolut. Atingerea absolutului este fericirea supremă, iubirea capătă dimensiuni sacre, energia și forța acestui sentiment pot face „minuni”. Accesul la iubire are valoare supremă, conferind sens profund existenței umane; numai iubirea poate eterniza sufletul omului, pe când absența ei l-ar vesteji. Astfel, iubirea înălță omul în centrul lumii, la rândul ei, lumea se reordonează sub forța miraculoasă a celui mai uman sentiment.

Fiecare caută acea iubire care depășește dragostea și ura, fiecare dintre noi este în căutarea iubirii. Dacă nu, vom fi lipsiți de tot ceea ce este cu adevărat valoros.

Grecii împart în câteva forme iubirea:

1. Eros – semnifică iubirea pasională, aceea dorință puternică, asociată de multe ori cu dorința sexuală, cu iubirea egoistă care transformă pe cel iubit în obiect, devenind un mod defectuos al relației personale. Mai poate fi asociat de asemeni sentimentelor care stau la baza cuplului și al căsătoriei.

2. Philia – asociată cu prietenia,  afecțiunea… este iubirea spontană, naturală, bazată pe intimitatea lăuntrica a celor ce se iubesc. Înseamnă loialitate, virtute, egalitate şi bucuria de a face ceva împreună.

3. Storge – înseamnă atașament, afecțiune… este un sentiment natural, ca acela dintre părinti și copii. Este cel mai valoros, mai emoțional și mai larg răspândit fel de a iubi dintre toate.

4. Agape – este dragostea rațională, care ține în primul rând de caracteristicile celui iubit. Ea nu este nici pasională, nici tandră și nu provine din înclinații directe către cineva, ci din convingeri. Agape înseamnă a iubi pe cineva pentru un anumit motiv, este o alegere, este preferință pentru un lucru sau altul în virtutea unor caracteristici ale acelui lucru – a admira pe cineva pentru ceva anume! Fiecare iubește în mod diferit, pentru că fiecare are resurse diferite și este dispus să ofere altceva: resurse materiale, bani; propriul timp… prin participare fizică sau prin susținere sufletească, comunicare.

De asemeni, iubirea are trei dimensiuni:

a) dependența… ce se regăsește la 99% dintre noi… fiind un angajament social, psihic și biologic.

b) iubirea dintre două persoane independente… se întâlnește mai rar… existând nefericire… fiecare își trăiește viața personal cu trăiri proprii… nici o parte nu este dispusă să accepte compromisuri, fiind o relație de suprafață… ex: oamenii de știință… și această dimensiune devine un aranjament social, psihic și biologic.

c) interdependența… se întâlnește foarte rar, dar este paradisul pe pământ… numai atunci poate fi iubire adevărată, pentru că cele două persoane sunt într-o sincronizare perfectă, respirând una pentru cealaltă de parcă ar fi un suflet în doua corpuri. Este o iubire de ordin spiritual.

Dacă există, iubirea nu e condiționată de timp, distanțe, spațiu… Se poate iubi și de la distanță, se poate iubi chiar dacă nu mai există o relație. IUBIREA ESTE OFERIREA PÂNĂ LA SACRIFICIU DE SINE!





o scrisoare veche

10 06 2009

13.01.2008
tot ceea ce am făcut am făcut ca așa mi-a dictat inima, fără sa cer vreodată ceva în schimb. nu au contat dorințele mele niciodată și nici nu mi-a plăcut când ceva e făcut din obligație (!). nici nu știu dacă ți-am zis vreodată care e cea mai mare dorință a mea: să am pe cineva lângă mine, cu care să-mi petrec toata viața și doi copii :). asta e. nu vreau case, mașini, bani sau mai știu eu ce, atât vreau, restul e umplutură, să nu fie viață monotonă.

am urât minciuna, în schimb, sau omisiunea adevărului pentru „a avea o viață mai frumoasă„.

întotdeauna am iertat, dar niciodată nu am uitat.

am trecut și pot sa trec peste multe, dar când vad că se întâmpla iar și iar… nu știu ce să zic.

mi-au trebuit 9 zile să conștientizez ce s-a întâmplat… și că ai plecat.
când am primit mesajul acela am simțit că nu e adevărat. poate m-am mințit singură, dar chiar nu a contat și nu contează ce faci, ci ceea ce simți, iar tu nu ai simțit ceea ce ai scris.

oricum viața merge înainte.

vreau doar să fii fericit.

nu vreau să te stresez, cu atât mai puțin să te încurc, dar îmi face plăcere să știu ce faci și cum faci, cu toate că îmi fac singură rău. nu vreau să-ți mai trimit sms-uri sau să-ți dau telefoane și nici nu am vrut să te simți obligat să-mi răspunzi la sms-uri. nu vreau să sune nici asta a ceva definitiv. poate doar pentru o vreme, până mă adun și eu și conștientizez că suntem (poate) doar prieteni sau „poate altă dată”.

pe mine știi unde mă găsești sau cum să ma găsești, eu nu fug nicăieri.

și încă ceva… chiar am fost fericită și m-ai făcut fericită cât ai stat cu mine… dar trebuie să revin cu picioarele pe pământ. orice minune durează 3 zile. pentru mine a durat ceva mai mult. și vreau să-ți mulțumesc pentru asta.

nici nu știu de ce scriu… poate că nu am putut vorbi când ai plecat. de câte ori am încercat să spun ceva îmi dădeau lacrimile. și am preferat să tac. dar era atât bine în brațele tale, m-am simțit protejată și ocrotită de orice ai fi făcut. parcă ai șters totul cu buretele. poate sună aiurea, dar aș da orice, dacă e cazul, pentru fericirea ta, pentru simplul fapt că m-ai făcut fericită și de câte ori îmi amintesc zâmbesc 🙂 se întâmpla oricum ceva ciudat (ori am luat-o eu razna). mi s-au întâmplat aceleași lucruri de când ai plecat acum față de când ai plecat prima dată. cu punct și virgulă, adică la aceleași ore, aceleași chestii, aceeași oameni. și m-a cam pus pe gânduri. probabil trebuie să schimb eu ceva la mine sau în gândirea mea. nu știu. gândesc la ceea ce am de făcut.
_________________________________________________________________
21.02.2008
știu ca am vorbit una alta, poate m-am repetat în mail, dar a fost scris înainte de a vorbi noi și am zis ca e mai bine să rămână intact. din nou, nu știu dacă iți voi trimite vreodată acest mail. dar îl mai completez de câte ori simt nevoia.

să revin. apropo de „rewind”-urile astea din viața mea și a ta. am greșit cu siguranță amândoi, dar nu știu unde. poate nu ar fi trebuit să mă îndrăgostesc, dar cu te poți împotrivi? cum spune și melodia „ajunge o secunda sa te îndrăgostești, nu ajunge o viata să spui cât de mult iubești”.

și cum ne-am cunoscut e ciudat… de ce nu te-am cunoscut mai devreme? din 1995, am avut ocazia, și ne-am cunoscut abia în 2005? și am trecut cu siguranță de „n”ori unul pe lângă altul și mai aveam și „prieteni” comuni. răspunsul simplu e că nu era momentul, dar când a fost momentul de ce este așa?

una din greșelile mele poate fi faptul că nu am comunicat și știu că mi-ai și reproșat chestia asta, dar ce să fac eu dacă ne-am găsit 2 muți…. acum încerc să comunic, dar nici asta nu e o variantă prea bună, eu să scriu și să nu ajungă niciodată sau prea târziu vorbele mele la tine.

bine am spus, după revelion, cred că ar fi interesant să-ți povestesc ce s-a întâmplat cu mine de la bun început: ne-am cunoscut în vara când ai venit cu prietenul tău în orașul meu. pentru mine a fost „love at first sight”. am întrebat eu una alta despre tine, dar l-a deranjat pe prietenul tău și nu am mai insistat. în seara în care ați sărbătorit 30 ani, am aflat ce m-a atras la tine…:) privirea ta și faptul că știi sa vorbești cu ochii, fără a spune de fapt nimic. am plecat spre orașul meu, cu prietenul tău (mort de beat) în mașină, nici eu nu eram foarte odihnită. m-a ținut trează „privirea ta”.

următoarea dată când te-am văzut deja erai cuplat cu iubirea vieții tale și m-am retras ușurel, evident să nu deranjez. mi-am văzut de viața mea… de treburile mele. am început sa vorbim în februarie, când erai distrus din cauza ei… în momentul acela am vrut doar să te ajut. nu știu cât am reușit, (dar oricum îmi luasem gândul… și chiar îmi vedeam de viața mea – cred ca aici încep eu să greșesc – adică mă mint și pe mine și pe tine). poate că am făcut și tot ce mi-a stat în puteri să-ți arat cât de bună sunt eu în comparație cu alte femei. nu am făcut-o la gândul de a-ți face rău, dar am reușit să-mi fac mie rău prin faptul că te-am cunoscut mai bine și mi-a plăcut ce am descoperit la tine.

și ai venit și în iulie… când cu viza (super draguț ai fost 😉 și super fățuca aveai atunci la ambasadă). ai rămas cu prietenul tău în weekend, eu am plecat din oraș. aveam de gând să am o relație cu cineva atunci, dar… după, ai mers cu mine la plimbare prin țară, la concert… super fericită și foarte greu de ascuns ceea ce simțeam (aici m-am lăsat dusa eu rău de val). și te-am dus înapoi la tine acasă, eu am plecat din țară și de aici mi se rupe mie filmul. am început să nu mai înțeleg „de ce?„.

dar te-ai întors în septembrie, să mă ajuți cu casa. iar iți mulțumesc, că nu mă descurcam singură. (dar și aici cred ca EU am avut și alt interes mai mult decât casa) și cu mașina în octombrie 😀 (asta a fost plata mea – să văd eu cum e cu tine non-stop, dacă tot te-am vrut așa de mult). și ai fugit în decembrie… ce-i drept eram amândoi prea nervoși pentru a putea vorbi atunci… obișnuiți cu libertate, să nu depinzi de nimeni… a fost capacul capacelor. dar, m-ai ajutat și atunci. o singura chestie „m-a omorât„: „ăsta e cadou de ziua mea sau salariul?„. nu știu dacă iți imaginezi cum am înghițit întrebarea asta… și când ai fugit la tine acasă, a trebuit să bei bine să ai curaj și din nou „de ce?„.

m-am mutat în ianuarie :D. și ca și acum, fiecare colț din casă, fiecare placă de gresie sau faianță, vopseaua de pe pereți… îmi aducea și îmi aduce în continuare aminte de tine. ai pus mult suflet în casa asta și se simte, și acum, o părticică din sufletul tău :). am încercat să-mi vad din nou de viața mea, sărind peste toate și neluând în considerație nimic. și din nou am cunoscut pe cineva, chiar neimportant, dar trebuia într-un fel sau altul să trec peste.

și începe distracția: fix în seara când ai apărut tu din nou în oraș (cu un alt prieten), relația mea „minunată” s-a terminat la ora 22.30 pe net, și asta fără să o „ajut” eu, și tu ai intrat în casă la 00.15 cu punga de la mâncare de la McD, super zâmbăreț.

după aceea ai vrut să te ajut sa-ți găsesc servici. ai avut 2 variante (asta am mai discutat-o). una lângă casa ta și una în orașul meu. ai ales să vii lângă mine (aici a fost alegerea ta – influența mea ar fi putut fi aici doar la nivel de manipulare telepatică (adică eu să-mi fi dorit foarte mult să vii în orașul meu, încât tu ai făcut alegerea simțind ceea ce vreau eu și nu ceea ce vrei tu) – ce drăguță sunt, mai am un pic și dau în diabet). am avut o discuție noi doi atunci. foarte educativă, aș putea spune. am zis că „până când nu știi ce vrei, lasă-mă pe mine să-mi vad ale mele„. cred că a fost prima dată când ai înțeles ce se întâmplase de fapt cu mine. ai vrut să dormi cu mine, să mă ții în brate, doar atât. am plecat la o nuntă la o prietenă comună, foarte frumos a fost și foarte bine m-am simțit. tu erai între 2 atunci. ai avut semne că nu e ok cu ele, dar nu le-ai băgat în seamă. ai trecut peste.

și ai venit la muncă… și de aici povestea o știi foarte bine. rost nu știu dacă mai are să povestesc. a fost și bine a fost și rău (rău – după ce am venit din cealaltă excursie), dar și astea sunt povestite… (dacă e cazul mai povestim și vedem despre ce e și pe acolo).

am scris toate astea la gândul că îmi voi da seama unde am greșit… un indiciu ar fi: nu mi-am ascultat vorbele mele „până când nu știi ce vrei, lasă-ma pe mine sa-mi vad ale mele” și am zis … și ce dacă … adică „m-a luat valul”. nu-mi pare rău pentru nimic din toate care s-au întâmplat. poate că am fost prea înțelegătoare, poate că nu reacționez cum reacționează majoritatea femeilor, nu știu… oricât de rea sau bună am fost, că nici eu nu mai știu de ce parte a baricadei mă aflu, sentimentele sunt aceleași necondiționat. poate că fac prea multe câteodată, poate că sunt exagerată, poate că vreau prea multe, dar nu le vreau pentru mine. le vreau doar ca sa fie bine. sunt razna…

ideea rămâne aceeași: m-am alimentat cu iluzii… frumoase și partea proastă e că mă alimentez în continuare cu alte iluzii la fel de frumoase… dar privirea aceea (octombrie 2005 și pozele din 2007) nu-mi iese din cap.

mă intrigă „rewind”-urile și trebuie să vedem împreună cum le dam de capăt. și la asta trebuie să muncim să ne dăm seama. oricum greșeala e undeva până a pleca tu prima dată din țară sau de când ai revenit până ai plecat, iar, în același fel…

Am trimis scrisoarea până la urmă… Nu a schimbat între noi decât faptul că am început să comunicăm. Pozele nu le mai am. Am descoperit amândoi unde și cu ce am greșit. Trăim la distanță unul de celalalt, dar nu putem trăi unul fără celalalt. Suntem ca „frate și soră„.

De iubit, iubesc în continuare, fără să vreau ceva în schimb…








%d blogeri au apreciat asta: