o singura clipa: prezentul

11 06 2009

Pentru cei ce doresc să analizeze viața, trăirea și iubirea prin intermediul gândirii, trecutul și viitorul sunt pe deplin satisfăcătoare, deoarece le ofera un câmp de acțiune nelimitat. Ei pot decora trecutul, îl pot înfrumuseța așa cum doresc, chiar dacă nu l-au trăit niciodată; atunci când lucrurile se petreceau, ei nu trăiau în prezent. Toate acestea sunt numai umbre, reflecții. În goana lor neîntreruptă au zărit câteva lucruri și au impresia că au trăit. Singura realitate a trecutului este moartea, nu viața. Singura realitate a viitorului este tot moartea, nu viața. Cei care și-au ratat viața, cei care nu și-au trăit-o atunci când trebuia, încep să viseze la viitor pentru a umple cumva acest gol. Viitorul lor este doar o proiecție provenită din trecut. Tot ceea ce au ratat în trecut este proiectat și așteptat să se întâmple în viitor; iar între aceste două inexistente se găsește această scurtă clipă care există cu adevărat și care este plină de viață.

Se crede că timpul este format din trecut, prezent și viitor, însă acest lucru este greșit. Timpul este format numai din trecut și viitor. Prezentul este însăși esența acestei vieți. Așadar, cei ce vor să traiască nu au altă cale decât aceea de a trăi în prezent. Numai prezentul este existențial. Trecutul este doar o colecție de amintiri, iar viitorul nu este nimic altceva decât imaginația, visele voastre. Realitatea este aici și acum.

Prezentul nu are nimic de-a face cu timpul. Dacă te afli pur și simplu aici, în această clipă, timpul nu există. Există doar o imensa tăcere, liniște, nemișcare, nu se mai întâmplă nimic, totul s-a oprit deodată. Prezentul iți oferă posibilitatea să te scufunzi în adâncurile oceanului vieții, să te înalți spre seninul cerului vieții. Sunteți însă pândiți de pericole din ambele sensuri: „trecut” și „viitor” reprezintă cele mai periculoase cuvinte ale limbajului uman. Între trecut și viitor, faptul de a trăi în prezent este similar cu a face echilibristică pe o frânghie; pericolul există de ambele părți. Însă odată ce ai gustat din darurile prezentului, nu iți mai pasă de nici un pericol. Odată ce intri în armonie cu viața, nu mai contează nimic. Iar pentru mine, viața este tot ceea ce există.

Pentru cei care vor să traiască viața, și nu să se gândească la ea, pentru cei care vor să existe cu adevărat, și nu să filozofeze despre acest lucru, nu există nici o altă alternativă: ei trebuie să savureze nectarul clipei prezente. Umpleți-vă cu tot ceea ce vă oferă clipa prezentă, deoarece ea nu se va mai întoarce. Odată ce a trecut, a trecut pentru totdeauna. Viața durează șaptezeci, optzeci de ani; moartea se întâmplă într-o singură clipă. Este atât de condensată, încât dacă ai trăit o viață justă, vei putea intra în misterul morții. Misterul constă în faptul că moartea nu este decât coperta; în interiorul ei se găsește nemurirea ta, viața ta eternă.

Nu ma gândesc prea mult la viitor, deoarece acesta se naște din clipa prezentă. Dacă putem avea grijă de clipă prezentă, am avut grijă și de viitor. Viitorul nu va apărea din neant, el va crește din clipa prezentă. Următorul moment crește din acesta. Dacă acest moment este plin de frumusețe, pace, beatitudine, următorul va fi și mai pașnic, și mai beatific.

Iubirea nu știe nimic despre trecut, nimic despre viitor; ea cunoaște numai prezentul. Inima nu are nici o noțiune a timpului.

Încearcă sa înțelegi faptul că atât trecutul cât și viitorul sunt inexistente, ireale. Tot ce posezi este clipa prezentă – chiar această clipă. În mâinile tale se găsește întotdeauna o singură clipă; ea este atât de mică și de trecătoare, încât dacă te gândești la trecut și la viitor, o vei rata. Şi ea este singura realitate și singura viață care poate exista.

A trai fără perspectiva viitorului reprezinta cel mai mare act de curaj. Numai lașii trăiesc în viitor. Trecutul omenirii este plin de asemenea acte de lașitate. Omenirea nu a trăit în prezent, ci în viitor: „Toate acestea vor avea loc mâine”. Cu aceasta speranță au trăit și au murit oamenii. Ceea ce așteptau ei nu s-a întâmplat niciodată; l-au așteptat, de fapt, pe Godot. Prezentul a rămas neexplorat, netrăit – și el este singura realitate care există.

Mintea nu cunoaște cele trei aspecte ale timpului. Ea cunoaște numai două: trecutul și viitorul. Prezentul este, pentru ea, inexistent. Ceea ce există i se pare a fi inexistent, în timp ce inexistentul i se pare că există. Întregul efort este așadar îndreptat asupra faptului de a ieși din minte, de a părăsi ceea ce nu există și a rămâne în miezul existenţei. Cum poți rămâne în prezent? În clipa în care rămâi în prezent, iluminarea nu mai reprezintă decât o consecinţă.

Anunțuri




Meditaţie

10 06 2009

Stați așezați, liniștiți, cu corpul destins, cu coloana vertebrală dreaptă. Nu vă mișcați deloc. Respirați calm, fără nici cea mai mică crispare. Observați-vă în liniște răsuflarea și ascultați cu atenție liniștită sunetele care vin din exterior, fără a reacționa, fără vorbărie mentală, fără să vă opriți la absolut nimic. Fiți martorul, nimic mai mult. Lăsați-vă să alunecați la o stare de conştienţă lipsită de cuvinte. Țineți-vă la distanță de evenimente, captați totul, dar de la distanță. Mai ales nu vă concentrați. Orice s-ar întâmpla, nu vă implicați, rămâneți neutri, senini. Închideți ochii, ascultați în liniște, cu atenție clară și dulce, ciripitul păsărelelor, foșnetul copacilor, plânsetul unui copil, murmurul unui jet de apă. Ascultați și atâta tot. Veți percepe mai întâi forja plămânilor voștri și pulsația inimii voastre, apoi o liniște deosebită vă va invada. Veți constata că în ciuda zgomotelor înconjurătoare, liniștea va domni în voi. Veți avea acces la o pace neașteptată, apoi vă veți da seama de rarefierea gândurilor și vă veți apropia de starea de conştienţă pură. În această sferă vidă de forme, atenția voastră se va întoarce spre locul real al originii voastre, spre adevăratul vostru cămin. Veți părăsi periferia și vă veți întoarce la voi acasă, în voi înșivă. Privirea voastră părăsind suprafața, vă va revela progresiv tabernacolul în care rezidă identitatea voastră profundă. Continuați în mod simplu să vă observați gândurile, respirația, mișcările abdomenului. Nu reacționați. Veți obține un rezultat care nu va fi o invenție mentală, ceva ce nu v-ați imaginat vreodată, va fi existența voastră, ființa voastră. Ea este coeziunea care ne animă și ne susține pe toți. Ea se revelează şi esența noastră apare în sfârșit. Va fi o surpriză zguduitoare.

Iată o povestire. Un saddou, un călugăr, se afla în vârful unei coline. Soarele se înălța pe cer. Un grup de excursioniști zări omul, în picioare, sus pe colină. “Ce face oare?” – se întrebară ei. Unul dintre ei spuse: “Scrutează împrejurimile, probabil și-a pierdut o vacă”. “Nu, – obiectă altul – nu pare să caute ceva, s-ar spune mai curând că așteaptă pe cineva care urcă colina mai încet decât el”. Un al treilea spuse: “Nu caută nimic și nu așteaptă pe nimeni. E plonjat în contemplarea Divinului”. Cum nu reușeau să se pună de acord, ei se duseră lângă saddou. “Ai pierdut o vacă?” – întrebă primul. “Nu” – răspunse ascetul. “Atunci aștepți pe cineva?” – presupuse al doilea. “Nu” – replică călugărul. “Poate îl contempli pe Dumnezeu?” – făcu al treilea. Răspunsul fu de asemeni negativ. “Atunci, ce faci aici?” – strigară cei trei. “Nu fac nimic. Stau în picioare. Atât. Exist” – răspunse călugărul.

Existați şi voi cu aceeași simplitate. Nu faceți nimic special. Atunci, ceea ce scapă oricărui limbaj va apare. Chintesența tuturor experiențelor, nașterea adevărului, realizarea Eu-lui vostru real, apariția Divinului.

Osho – Meditație





Moral vs. imoral

10 06 2009

Se crede în mod curent că omul lipsit de morală nu are acces la spiritualitate. Omul moral nu are necesarmente un spirit religios. Din contră, omul religios nu este niciodată imoral. Eticul nu duce la spiritualitate, nu este nici măcar prima piatră a acesteia. Din contră, spiritualitatea autentică este aceea care face cu adevărat omul drept şi just.

Morala nu face omul nici virtuos, nici religios şi în mod sigur nu îl face uman. Ea poate cel mult să facă din voi o ființă socialmente acceptabilă, dar a fi admis de către un grup nu înseamnă deloc că ați căpătat o profunzime reală. Figura atrăgătoare, limbajul rafinat, manierele plăcute nu vă transformă. Morala autentică – și ea există – este rezultatul unei purificări personale totale, al unei evacuări a tot ceea ce este căpătat. La ce servește să vă lustruiți carapacea? A vă modifica suprafața în timp ce centrul rămâne identic este ceva inutil, ba chiar periculos.

Nebunia este prețul pe care-l plătește o civilizație fondată pe ipocrizie, impostură, morală caricaturală. Ființa umană este definitiv incapabilă să ducă o viață cu adevărat morală, adică naturală, din cauza constrângerilor. Într-o zi sau alta ea sucombă tentației, minciuna devine prea teribilă pentru a o mai putea asuma. Ipocrizia conștientă este totuși cel mai puțin rea dintre soluțiile care vi se oferă. Ea vă debarasează de conflictul intern. Este suficient să mimezi, să joci comedia. Societatea este satisfăcută și veți fi salvat un minimum de sinceritate personală. Duplicitatea, iezuismul, sunt produsul falsei morale, al virtuții impuse din exterior. Viața în comun așa cum se manifestă ea în ziua de azi, adică refuzul masiv al realității conduce la două lucruri: reprimarea spontaneității voastre şi o simulare a trăsăturilor sancționate de ordinea stabilită. Primul proces duce la nebunie. Cel de-al doilea, adică simularea trăsăturilor impuse de societate face din voi un fariseu, un Tartuffe. Ambele sunt niște calamități. Nici una nici cealaltă din aceste formule detestabile nu sunt demne de voi. Există o a treia, pe care societatea nu o recomandă și anume aceea ce a vă comporta ca o brută, ca o ființă bestială. Dacă această variantă nu vă tentează, vă rămâne alegerea între nebunie și ipocrizie.

Omul cade în sălbăticie atunci când se abandonează instinctelor sale inconștiente, refuzând să mai lupte. El încearcă în mod disperat să regăsească un fel de coerență, o stare naturală, de exemplu drogându-se sau îmbătându-se, bând alcool. Dar căutând să distrugă luciditatea care l-a îndepărtat de animalitate el se sinucide, căci omul nu poate să refuze ceea ce este el în mod profund, o ființă conștientă. Faptul că omul devine un animal denaturat atunci când se intoxică, arată clar că luciditatea, conștienta, nu face parte din regnul materiei, ea este divină, este o facultate a sufletului, o virtualitate pe care omul nu o poate eluda, de care este imposibil să fugă și pe care trebuie s-o cultive.

Eliberarea depinde de dezvoltarea sa totală, nimic altceva nu va reuși să-l scape de infernul pe care-l traversează.

Nu sunteți condamnați la o ființă bolnavă mental, la un impostor sau un animal. O altă cale vă este oferită, aceea a inteligenței luminoase, a intuiției. La opusul decadenței, al refulării sau al comediei sociale, ea vă conduce spre o viață reală, spre cunoaștere. Ea generează un comportament în sfârșit uman și suprimă barbaria omului orbit de Ego. Ea nu reprimă și nu refulează nimic. Ea vă sfărâmă lanțurile. Obiectivul său nu este de a vă adapta altora, ci de a vă ajuta să renașteți la adevărata voastră identitate. În loc să facă din voi niște travestiți, ea vă revelează esența voastră divină. Relațiile voastre sociale nu o preocupă. Aceste relații se transformă pe măsură ce inima voastră profundă își va regăsi tronul. Morala este o convenție, spiritualitatea este individuală. Morala este o atitudine, religia este o realitate interioară. Etica este o amenajare periferică, spiritualitatea emană din suflet.

Bunele maniere nu sunt capabile să facă omul moral. Cum i-ar putea permite ele accesul la propria-i esență? Morala începe prin a încorseta omul, în timp ce religia începe prin cunoașterea de sine. În această lume multiplele aspecte ale răului produs de om sar în ochi. Ce anume face întreprinderile umane atât de malefice? Chiar omul de bună credință constată că gândurile și actele sale sunt desfigurate de pasiuni neașteptate. Fiți atenți și constatați voi înșivă. Nu acceptați nici o explicație gata făcută.

Cunoașterea de sine este singura virtute. Ignoranța de sine este singurul păcat.

Conștiința este singura morală care poate exista, iar imoralitatea este opera inconștientului.

Fiți complet detașați de ceea ce descoperiți în voi. Ce înseamnă a fi detașat? Detașarea este neutralitate, absența identificării, a judecății, a alegerii, a comparației, a intervenției. Nimic nu este decretat bun sau rău la plecare, considerat ca vicios sau virtuos, lăudabil sau condamnabil. Observați, nimic mai mult. Mulțumiți-vă să priviți, să vedeți, ca și când ați fi spectatorul unei piese de teatru. De îndată ce adoptați o atitudine, de îndată ce judecați, nu mai observați, ci gândiți! Înțelegeți bine distincția dintre gândire și observație. Gândirea este o mișcare a intelectului spre ceea ce este cunoscut, deja conștient. Observația este intelectul care se îndreaptă spre subconștient și îl pătrunde.

Gândirea este dualistă, ea acționează prin perechi de opuși, ea nu poate, de exemplu, să conceapă un bine decât raportat la rău. Ea divizează, separă, apreciază și introduce o reprimare subtilă care închide ușile inconștientului și interzice accesul la misterele sale. Necunoscutul își dezvăluie secretele nu gândirii, ci observației. Întradevăr, atunci când nici o interdicție nu le mai este opusă, pulsațiile și experiențele trăite, uitate, țâșnesc spontan în goliciunea lor fără fard.

Osho – Cunoașterea de sine








%d blogeri au apreciat asta: