inca o promisiune indeplinita

După cum spuneam acum câteva zile ”să aștepți oricât” și ”să nu uiți că orice așteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viața”.

A trecut ceva timp de când mi-a fost făcută o promisiune. S-a întâmplat azi. Sunt fericită și îți mulțumesc că mi-ai adus, încă o dată, zâmbetul pe buze.

Totul e să ai răbdare. Toate vin la timpul lor, în felul în care e scris să vină.

Malta – ziua zero

Tot am stat să mă gândesc ce să scriu și dacă să scriu. Mi-au luat câteva zile să-mi revin din nebunia care m-a cuprins pe 7 septembrie.

Zi de luni, plictisitoare. Am fost adormită toată ziua, după un weekend destul de obositor și cu evenimente neașteptate. Îmi citesc, ca în fiecare dimineață, horoscoapele pe vreo două site-uri de profil. ”Mercur retrograd – nu vă faceți planuri, că ele se vor schimba”. Trece ziua încet, încet, număr orele la muncă să nu-mi scape vreuna și să ajung prea târziu acasă. Plec mai devreme. Nu am mai avut răbdare și adormeam cu nasul în tastatură la birou.

Pe la 16.50 ajung acasă, fericită că am ajuns mai devreme decât de obicei. Dau de mâncare fetelor mele (două pisici drăguțe, una birmaneză și una maidaneză) și mă pregătesc să dorm. Dar, de ce să nu fumez eu o țigară înainte de somn? În timp ce savuram liniștită țigara, sună telefonul. ”Vrei să mergi cu mine în Malta? Ai timp să te gândești până la 17.30 pentru a putea rezerva biletul de avion”. Am spus că merg din instinct, dar aveam câteva probleme de rezolvat.

Aveam o ședință a doua zi în afara localității și eu eram și șoferul. Încep să dau telefoane să văd dacă e chiar necesară prezența mea. Sun șefi, sun colegi. Caut înlocuitor de șofer. Toată lumea a zis ”Du-te liniștită!”. Ședința s-a amânat. Bucuria mea.

Zis și făcut. La 17.30 sun înapoi și spun că merg. Dau toate datele pentru biletul de avion și închid. La 19.30, deja aveam trei sferturi de bagaj făcut. Sun înapoi. Încerc să aflu detalii: ”Unde? Cum? De ce?” Singurul lucru pe care l-am aflat a fost ora zborului.

Ies din casă să fac unele cumpărături, să rezolv niște acte și să las cheia unui prieten, care e și vecin, să aibă grijă de fetele mele. Între timp am luat și o cafea din oraș… să mă calmez, pe care tot în mașină am băut-o.

Ajung acasă. Mă hotărăsc că nu mai are rost să dorm. Îmi pregătesc o altă cafea mare și încep să lucrez. Printre rapoartele ce le aveam de predat până plecam și bagaje, mă mai conversez cu lumea pe net.

Aveam 1000 de întrebări care-și așteptau răspunsul.

Promisiuni…

PROMISIUNE, promisiuni, s.f. Angajament prin care cineva se obligă să facă ceva; făgăduială. – sursa DEX-Online

Am analizat promisiunile primite de-a lungul timpului de la diverse persoane din viața mea. De unele s-au ținut, iar altele încă aștept să se îndeplinească.

Răbdarea e cuvântul de ordine. Totul e să ai răbdare. Fiecare dintre noi are timpul lui. Fiecare lucru se face la timpul lui.

RĂBDARE, răbdări, s.f. 1. Faptul de a răbda; capacitate firească de a suporta greutăți și neplăceri fizice sau morale; putere de a aştepta în liniște desfășurarea anumitor evenimente. Răbdare și tutun, se spune cuiva care are de așteptat mult. ♦ (Cu valoare de imperativ) Așteaptă! 2. (Rar; la pl.) Suferințe, lipsuri. 3. Perseverență, tenacitate, stăruința.- sursa DEX-Online

Cel mai deranjant lucru e de fapt „mâine, cu siguranță” sau „săptămâna viitoare, când am timp„. De ce oare nu folosesc oamenii „nu promit, dar când am timp…”.

Cred că am promis și eu lucruri la viața mea, lucruri pe care le-am uitat, sau care le-am rezolvat cu întârziere. Dar e undeva și o promisiune de care nu m-am ținut „nu ne vom despărți niciodată„.

NICIODATĂ adv. În nici un moment, în nici o împrejurare, cu nici un (alt) prilej; nicicând, niciodinioară. – sursa DEX-Online

Pe tema asta ar fi de discutat totuși. Am ieșit de câteva ori dintr-o anume relație, m-am întors, am plecat departe, s-a rupt definitiv. A fost și prima cerere în căsătorie, înainte de prima plecare a mea. După o vreme m-a rugat să-l ajut. A ajuns în același oraș și lucram în același domeniu. Relația nu am luat-o de la capăt, că nu mai avea rost și ne cunoșteam prea bine unul pe celalalt. Sau pur și simplu, cred că s-ar fi întâmplat din nou, să plec. Mi-a și spus că nu mă vă ierta pentru ceea ce am făcut. De când ne cunoaștem, 14 ani, cred că avem adunat vreo 2 ani în care nu am știut nimic unul de celalalt. Ne sunam măcar o data la doua săptămâni, cu treabă sau fără. Acum, fiecare are viața lui.

Şi totuși, promisiunea „nu ne vom despărți niciodată” ce înseamnă?

În altă relație nu mi s-a promis și nu am promis „eternitatea„. Eram, pur și simplu, unul cu celalalt. Şi când nu eram aproape, ne simțeam unul lângă celalalt. Mi s-a promis, în schimb, că vom face bradul împreună și că îmi va cânta colinde în seara de Crăciun.

N-a fost să fie. Distanța a ajutat sau a distrus. S-a simțit, în acel Crăciun, răceala și depărtarea, chiar dacă „ne respiram în ceafă” unul celuilalt.
Atunci am învățat și răbdarea. Încă mai aștept… Știu că se va întâmpla, cândva, în alte condiții, în alta viață, dar se va întâmpla…
Să zicem că nu putem trai liniștiți fără sa știm unul de celalalt. Oricât am încercat. Am pus eu punct, nu am rezistat fără să vorbim, măcar. A pus el punct, nu a rezistat. În schimb, nu ne-am încălcat unul altuia alegerea făcută. Aici, undeva, în aceasta poveste „de-a șoarecele și pisica„, a fost a treia cerere în căsătorie (despre a doua cerere poate am să povestesc cu altă ocazie). Şi, din nou, fiecare are viața lui (eu încă încerc să o am). Vorbim în fiecare zi, chiar dacă doar ne salutăm.

Ceva, Viata până acum m-a învățat. Să nu mai promit lucruri mărețe, să nu mai mint, să nu mai judec oamenii. Mai am de învățat încă multe, foarte multe. Să mă ascult pe mine ar fi unul din acele lucruri. Să las să vină de la sine, să nu le mai gândesc pe toate părțile, să fiu doar, ar fi altele. Încă mai am multe de „curățat”, de „recunoscut„…

Răbdare, liniște, pace, iubire… și sper să mă ajute Dumnezeu să fac alegerile potrivite pentru mine de acum încolo.