Comentariu (1)

4 08 2009

Am citit un articol, pe un blog care-l urmăresc cu plăcere. Mi-am permis să postez comentariul făcut de mine și aici.

Oamenii nu renunță, speranța moare ultima. Doar se plictisesc să tot încerce.

Marea majoritate a oamenilor văd numai frumusețea exterioară, nu vad frumusețea sufletelor. Nu se obosesc să o caute. Își dau seama că frumusețea exterioară nu contează doar atunci când s-au terminat subiectele de discuție sau când se stinge pasiunea și rămâne… GOL.

Banii contează pentru marea majoritate – cei ce nu au întâlnit dragostea, cei ce nu știu să dăruiască și știu numai să primească.

Imaginea ;)) contează tot pentru aceeași mare majoritate. Ca și banii, ca și frumusețea exterioară, ca și refuzul de a mai încerca.

Vorba cântecului „dacă dragoste nu e, nimic nu e.” Eu trăiesc cu speranța că toți vom găsi într-o zi dragostea și atunci nu vor mai conta nici banii, nici imaginea. Va fi doar dragoste și speranță. Până atunci, eu iubesc viața, cu toate cele care mi le ofera ea. Și, am învățat să iau de la ea TOT, fără regrete și fără compromisuri. „Când va veni ultima ta clipă, ce alegi: Să regreți ceea ce ai făcut în viață sau să regreți ceea ce nu ai făcut?”





biografia cronologic ‘99

11 07 2009

„Îmi lipsește copilăria. Unde e copilăria mea? M-am maturizat prea repede. De ce? Îmi vreau copilăria înapoi! … Vreau să-mi trăiesc copilăria și adolescența, dar nu se mai poate. E prea târziu. … Aș da 10 ani din viață să am din nou 18 ani!!! … Mi-am făcut o lume a mea și nu las pe nimeni să intre în ea. Universul meu e mic, dar e plin de gânduri și de fantezii care nu-și au locul în lumea reală. Parcă trăiesc pe altă planetă.” 28.02.1999

„Ce e așa rău în a vrea să fii iubit? E un delict? Se spune că de la dragoste la ură e un pas mic care poți să-l faci fără să-ți dai seama. Nu e adevărat! Eu nu pot urî pe cineva. … Oare cum pot eu oare să zâmbesc când sufletul meu plânge?” 10.03.1999

„Viața mea e un mare rahat. Am devenit „mama tuturor”, dar eu nu am „mamă”. Eu nu am pe cineva să mă asculte, să mă mângâie, să mă încurajeze. Mi-a zis B.: „Te cred că ești cea mai supărată și cu cele mai multe probleme dintre toți.” Ei măcar au o „mamă”.” 9.11.1999

„Mi-e sufletul gol și învălmășit. Mă agăț cu disperare de orice zâmbet, de orice privire şi cred într-un miracol… De ce? … E rău că visez? Mulți îmi spun că sunt copil și chiar mă cred copil uneori. Îmi plac jocurile, jucăriile și plăcerile mici pe care nimeni altfel nu le-ar aprecia. Vreau să fiu copil să pot face numai ce-mi trece prin cap fără să-mi spună nimeni nimic. Dar, e greu… „Nu renunța când încă ai o șansă!” Unii, în care aveam încredere, zic că-i boală și trebuie să mă caut, dar eu, pur și simplu, am nevoie de dragoste…” 13.11.1999

„Am fost nesăbuită. Am fost copil fără cap pe umeri. Dar, acel copil iubea. Iubea o iubire imposibilă, o iubire care n-o va găsi nicăieri. … Dar speră. Speră la infinit că imposibilul se va întâmpla. Visează la o dragoste împărtășita, la o viață mai bună, … visează. Dar copilul se maturizează și observă că realitatea e foarte tristă pentru el. … în acel moment, copilul moare și se naște din el un matur dur, care nu va putea iubi niciodată. La moartea copilului nu va plânge nimeni, dar maturul născut din el va face pe foarte mulți să plângă. Dragostea de copil va dispărea, dar va renaște din când în când, numai pentru a-i crea suferință. Copilul, care e pe ducă acum, nu cere decât dragoste, mângâiere și … 28.11.1999

„Te-am așteptat tot timpul. De când m-am născut te aștept. Eram copil și mă uitam în spate și speram să te văd și să te chem să ne jucăm. Eram școlărită și priveam colegii mei sau colegii mai mari cu speranța că te voi observa și te voi ruga să mă ajuți. Mai târziu m-am apropiat și mai mult de tine, dar nu te-am văzut. Eram prin aceleași locuri, ne plimbam prin aceleași parcuri, chiuleam și beam în aceleași baruri, dar nu ne-am întâlnit. Am ajuns și la liceu, dar tot nu te-am văzut. Te așteptam primăvara când înfloreau florile, când înverzeau copacii şi visam cum mă plimb cu tine, noaptea, pe sub teii înmiresmați. Te așteptam vara, când soarele dogorea, să jucăm un tenis sau să mergem la o bere și visam că înotăm în mare noaptea și ne iubeam. Te așteptam toamna cu copacii care se scuturau de frunzele arămii, cu cerul tot mai înnegurat și visam să mă stângi în brațe când era frig și ploua. Te așteptam și iarna, când ningea prima dată cu fulgii mari care mi se așezau în păr ca fundiţele și până când înflorea primul ghiocel și visam să ne dăm cu sania sau să stăm lângă brad, ascultând o muzică liniștită și să ne sărutăm.

Iar, în momentul în care te-am văzut prima dată, era un anotimp nedefinit. Nu era nici primăvară, nici vară, nici toamnă și nici iarnă. Era cald, dar soarele apunea devreme. Ploua ușor, cu picuri mici, dar nu bătea vântul rece. Atunci te-am cunoscut și încercai să-ți ascunzi slăbiciunile, să-ți maschezi tristețea și să-ți ascunzi singurătatea. Dar, la prima zăpadă, ai venit la mine. … De atunci lucrurile au devenit roz. Iarna nu a mai fost grea, primăvara a trecut repede și a venit vara, când ai încercat să te apropii mai mult de mine, dar fără să reușești să-ți dezvălui gândurile. … Am fost fericită… până la întoarcerea anotimpului nedefinit, când eu am plecat și tu te-ai supărat. … N-ai vrut să mă mai cunoști, n-ai vrut să-mi mai vorbești. Mă simțeam goală și fără gânduri. … De atunci a trecut mult timp, nedefinit pe care nu mi-l mai amintesc. Oriunde mergeam speram să te întâlnesc. Oriunde priveam, speram să te văd. Orice făceam, speram să-mi fii alături. Dar, n-a fost așa. A trecut timpul pe lângă amândoi ca și cum eram doi necunoscuți, care nu trebuiau să se vadă niciodată. S-a schimbat ceva în viața mea și, atunci, ca prin minune, ai început din nou să zâmbești… Anotimpurile au început să capete sens, zilele au început să aibă răsărit, iar nopțile lună și stele.”  8.12.1999

„Te simt lângă mine, dar ești atât de departe. Ești un fior rece, ești o răsuflare, ești un gând. … sufletul meu a înghețat… Poate că într-o zi, într-un anotimp nedefinit, când lumea va fi în pragul dezbinării, când nu se va mai putea face ceva pentru ca ea să fie salvată, noi, cu sufletele descoperite și calde, … să o putem salva. Se va spune, apoi, că erau două suflete rătăcitoare, care se găseau, se iubeau, dar le era frică de dragostea lor și nu puteau continua și, astfel, iar se despărțeau, umblând rătăcitoare prin toată lumea, încercând să găsească alt suflet care să li se potrivească. Dar nu va putea să fie așa. Ele erau destinate să fie împreună în această viață, și în celelalte vieți. Şi dacă nu vor avea curajul să înfrunte dragostea, vor muri din nou și iarăși se vor naște pentru a se căuta.”  10.12.1999

„M-am întâlnit o dată cu ea. Era veselă, râdea, toată lumea în jurul ei se distra, dar ochii ei ascundeau o tristețe nesfârșită. Am întrebat-o ce are pe suflet. Dar mi-a zis că nu a pățit nimic. Probabil din cauza oboselii, ochii ei erau așa, mi-a răspuns ea. Dar, n-am crezut-o. M-am mai întâlnit altădată cu ea, la scurt timp după aceea. Totul era neschimbat, în afară de ochii ei. Erau mai triști, dar căutau pe cineva. Cineva care putea să-i scoată din tristețea lor.

Am întrebat-o de povestea ei. … Avuse o aventură. O aventură trecătoare, care i-a marcat viața. Nu putuse să-l uite pe acel care o făcuse fericită pentru un moment în viața ei. Trăise o poveste, cum nici în basme nu găsești. Se iubeau, se doreau, se simțeau. Între ei fusese ceva magic. Se întâlniseră într-un anotimp nedefinit, dar, primele momente împreună au fost când a nins prima dată în acea iarnă. Acea noapte a fost ceva special pentru amândoi, chiar dacă mie mi s-a părut banal. După aceea, au urmat și altele la fel. … Când îmi povestea, era veselă. Zâmbea. Pasiunea ei era mistuitoare. Nu o puteam opri. Gândurile lor erau aceleași. Se plimbau prin ploaie, ca și cum ploaia ar fi fost cea care așternea o perdea între ei și ceilalți. Erau zile cu furtuni. Ei stăteau îmbrățișați. El o ținea în brațe, o ocrotea, spulbera temerile ei legate de tunete și fulgere. Iar, toamna, când totul se usca în jurul lor, și pasiunea lor s-a stins. Ea nu vroia să fie o povară pentru el, așa că a plecat. A rupt relația lor. Nimeni nu știa de ea. Nu spuseseră nimănui și nu au putut vorbi de ea, nu și-au putut descărca sufletele. N-a avut cine să le aline durerea din sufletele lor. Şi, chiar dacă pasiunea s-a sfârșit, între ei rămăsese ceva. Se simțea. Cei din jurul lor și-au dat seama, se citea în ochii lor că tânjesc unul după celălalt.

Ea a încercat să-și aline suferința în brațele altui bărbat, dar nimic nu se putea compara. Între ei s-a lăsat o tăcere apăsătoare, pe care nimeni și nimic n-a putut-o distruge. Aşa a trecut an după an, anotimp după anotimp. În mintea ei retrăia orice clipă trăită cu el. Amintirile erau vii şi o distrugeau. O măcinau. Ajunsese la un pas de distrugerea finală, când el a rupt tăcerea. S-a bucurat. Era fericită, dar și-a amintit că el, acum, era bărbatul altei femei. S-au întâlnit, dar privirile lor refuzau să se întâlnească. Se evitau. Între ei era o tensiune care creștea. Ochii ei erau din nou triști. … Au început să iasă cu același grup de prieteni. Privirile lor se întâlneau, își spuneau din nou visele, dorințele, dar nu puteau vorbi. Gurile lor erau pecetluite. Sufereau amândoi și se observa asta.

Atunci am cunoscut-o. După ce mi-a povestit. Am încercat să-i dau un sfat, dar ea n-a vrut să-l asculte. Îl iubea prea mult pentru a-i strica relația cu cealaltă. Îl credea fericit. Iar, într-o seară, mi-a spus că nu putem merge în oraș. Vocea ei tremura. În acea seară, el a venit la ea. Era singur. Au petrecut o noapte asemănătoare cu prima lor noapte împreună. Au vorbit despre nimicuri. Pe ei, parcă, se uitaseră. Trecuseră 4 ani de la prima lor noapte. El şi-a amintit. A doua zi, era fericită. Aș fi vrut să înțeleg, dar nu am putut. Era ciudată. Îl iubea, dar nu făcea nimic să-l aibă. Știa că e al ei, chiar dacă el era cu alta. Dar, după acea noapte, el a devenit trist. Știa că ea îl iubește, dar nu putea să facă nimic pentru a fi cu ea. A devenit același om rece care era când l-am cunoscut eu. Îmi dau seama că unul pentru celălalt sunt speranța zilei de mâine. Sunt lumina zilei și puterea nopții. Se iubesc. El crede că ea e cu altul, ea știe că el are pe alta. Niciunul nu vrea să-i strice fericirea celuilalt. În prezența lor, dragostea nu pare dragoste, cuvintele nu sunt cuvinte. Totul se distruge în aer. În prezența lor oamenii se schimbă. Devin veseli și își recapătă speranțele.

Dar, mă întreb eu. Oare ei ce vor face? Ceea ce e între ei nu se poate destrăma. … Dar nimeni nu-i poate ajuta. Nimeni nu le poate vorbi. Sunt ca două entități ce nu aparțin de lumea asta. … Sunt diferiți, sunt reci pe dinafară, dar între ei focul mistuitor te omoară dacă pui mâna. Sunt unul, dar sunt în direcții diferite. Le e frică. Le e frică de ei înșiși. Le e frică să nu se distrugă singuri.

Povestea ei e ciudată. Nu o pot înțelege. Într-o zi își vor răni sufletele atât de tare, încât nu vor mai putea face nimic pentru a se salva. Dar ceva va rămâne. Se va simți în vânt, se va vedea în flori şi se va putea visa. Luna și stelele îi vor face loc pe cerul întunecat, iar soarele se va eclipsa. Atunci, ei vor fi reci, nu vor mai putea vorbi, nu vor mai putea simți nimic sau … vor fi morți. E trist, dar asta e povestea ei şi nu-i poți scoate ochii din starea în care sunt.” 12.12.1999

„Sunt doi necunoscuți, dar care se cunosc de ani. Orice atingere e cunoscută, dar e nouă. Când nu sunt singuri, se evită. Își feresc privirile, nu-și arată unul altuia durerea din ochi. Se iubesc, dar între ei nu va mai fi niciodată nimic. Încearcă să-și împartă iubirea cu alții, dar nu reușesc. Oricât ar dărui, în ei rămâne sufletul celuilalt. Suflet care nu-l pot da înapoi. Speră amândoi. se țin cu dinții de viata lor, să nu se complice. Se depărtează de toți. Se feresc. Încearcă să pară veseli și fără probleme, dar când vine noaptea, sufletele lor suferă. Suferă atât de mult, încât nici ziua nu-și mai pot ascunde suferința unul de altul. Vor să fie împreună, dar regulile societății îi împiedică. Nici unul nu poate trece de ele. Sunt singuri amândoi, chiar dacă au pe cineva lângă ei.” 14.12.1999





singuratatile noastre

10 07 2009

noiembrie ’92

Muzica ne trezeste regretul de a nu fi ceea ce ar fi trebuit sa fim, iar magia ei ne incanta pentru o clipa, transpunându-ne in lumea noastra ideala, in lumea in care ar fi trebuit sa traim. Dupa dezbinarile nebune ale fiintei tale, te apuca o dorinta de puritate angelica, in care te-ai putea unifica intr-un visde transcendenta si de seninatate, departe de lume, plutind intr-un zbor cosmic, cu aripile-ntinse spre vaste departari. Si imi vine sa inghit cerurile care pentru mine nu s-au deschis niciodata…

Toate sarutarile pe care nu le-am dat si toate sarutarile pe care nu le-am primit, zambetele care nu mi s-au deschis si atatea timiditati ale iubirilor noastre nu le-am intarit si nu le-am pecetluit singuratatilor. Nu ne-am facut luptatori. Si cand noi insine ne-am refuzat, n-am facut-o cu mandrie si cu speranta altor triumfuri?

Care este inceputul singuratatilor noastre, daca nu o iubire care nu a putut sa se reverse si care este hrana acestor singuratati, daca nu atatea iubiri inchise in noi? Toata dorinta noastra de absolut, de a deveni Dumnezei, demoni sau nebuni, toata ameteala in cautarea altor vesnicii si setea dupa lumi nesfarsite, nu s-au nascut din atatea si atatea surasuri, imbratisari si sarutari neimpartasite si necunoscute? Nu cautam noi totul pentru ca am pierdut ceva? Am pierdut atatia din noi individualul, existenta, incat singuratatile noastre cresc fara radacini, asemenea florilor de mare abandonate valurilor. Dar tari sunt singuratatile noastre, hranite din atatea iubiri ce nu s-au realizat pentru a ne sustine elanul inspre alte lumi si inspre alte vesnicii.

Emil Cioran





Carpe diem

30 06 2009

Carpe diem – expr. trăiește clipa – sursa Dicționar Online Latin – Român

Nimic nu e mai minunat decât să-ți trăiești clipa.






Chakrele Romaniei

16 06 2009

Aryana Havah este autoarea cărții „Magul din Carpați”. Cartea „Inuaki, reptilianul din mine” prezintă dezvăluiri tulburătoare despre trecutul, prezentul și viitorul Pământului. Ea ne invită să pășim într-o lume aparte, mistică, terifiantă, dar absolut sublimă prin ineditul ei. Pe parcursul relatării vom afla răspunsuri la întrebările care frământa omenirea de milenii: „Cine suntem?”, „De unde venim?” și „încotro ne ducem?”. Unele informații ne vor părea incitante, altele dureroase, iar altele ne vor răsturna sistemul de valori. Pe măsura ce sunt aprofundate realizăm că, de fapt, toate aceste lucruri se aflau ascunse adânc înăuntrul nostru, încătușate, așteptând, parcă, clipa eliberării. Alături de David, un copil special, sosit printre noi tocmai de pe planeta Inua, suntem purtați într-o călătorie fascinantă prin care ni se releva atât trecutul, prezentul și viitorul planetei Terra, cât și conexiunea speciei noastre cu cea a reptilienilor, călătorie al cărei unic scop este apropierea noastră de Divinitate, de Adevăr, de Viață.

Fragmente (sunt numai răspunsurile lui David la întrebările psihologului pentru copii):

Aici pe acest pământ (România) au trăit ființe foarte evoluate, care au lăsat viitoarelor generații un fel de bula energetică, care conține informații de o mare valoare. Ele vor fi revelate la un anumit moment. Totodată prin accesarea acestora, noi vom căpăta explicații la toate întrebările care au fost puse de-a lungul evoluției, întrebări a căror răspunsuri reale, au fost de obicei ascunse, mascate sau trunchiate.

România este singura țară care are șapte chakre active.

Pământul are la rândul lui șapte centri energetici, dispuși pe întreaga suprafață, însa în rest nici o țară nu are șapte centri proprii. Asta este de fapt motivul pentru care s-a insistat în subjugarea României de către anumite curente sau organizații negative. Chakrele Pământului sunt în: California, America de Sud, Australia, Anglia, Egipt, Iran și Tibet.
Centrele energetice ale României sunt la: Sâmbăta de Sus – Reca, Munții Rarău, Şimleul Silvaniei, Capidava, Sarmizegetusa Regia, Munții Părâng și Subcarpații Getici. Bine, dar nu sunt în ordinea pe care ți-am spus-o. Funcțiile lor exacte, nu pot fi încă dezvăluite, deoarece nu sunt suta la suta active.

Atât în Bucegi cât și în Ceahlău, există un tezaur informațional deosebit de important. Dacă oamenii s-ar uita ar putea chiar să îl vadă. În acele locuri apar niște formațiuni energetice sub formă de piramidă cu baza pătrată. Acum arată ca un fel de hologramă, dar cu cât ne vom apropia de anumite evenimente cu atât vor fi mai pregnante. Acestea  protejează țara de anumite atacuri energetice și transmit forme-gând-energie în scop de protecție și evoluție spirituală. Într-un fel, putem spune că încearcă să ridice vibrația la nivelul întregii Românii. Atât a locului cât și a oamenilor.

Chakrele Pământului reglează, supraveghează și optimizează funcționarea planetei. La fel ca și chakrele ființelor, care coordonează funcționalitatea întregului sistem. Oameni au exact același număr de centri, deoarece trăiesc aici și trebuie să corespundă vibraţional cu planeta.

Chakrele României au început a fi activate abia în 1986. Maximul optim se va atinge în 2011. Pământul acestei țări există de la începutul Terrei. Tot aici au fost create primele ființe, care apoi au plecat și au colonizat întreaga planetă. Ţara aceasta va avea un rol important în anii ce vor urma. Conștiința colectivă lăsată nouă de către străbuni, va exploda, cuprinzând inimile celor ce vor avea șansa să supraviețuiască.

România este un loc special. Are o misiune. De aici va pleca noua înțelegere a lucrurilor. De aici va porni un om care va explica și ajuta omenirea să își conștientizeze misiunea. Venirea lui va fi anunțată. El există de mult timp. De fapt acum este bătrân, însă și-a înțeles menirea abia de câțiva ani. El a început deja să spună de cel ce va veni…  Este un suflet care păstrează multe din caracteristicile celui ce a fost Ioan (Botezătorul) și îl cheamă și acum tot așa. S-a auzit de el doar în cerc restrâns. Nu a sosit încă vremea ca el să fie auzit, deși nu mai este mult timp până atunci. Cel ce va veni ca Luminator va avea multe din aspectele celui ce a fost Iisus, deși, cinstit vorbind, el v-a fost furat, denaturat. Însă el înglobează și alte aspecte, ale unor alte ființe superioare ce au trăit aici. Trupul celui care îl va primi se află aici, s-a născut. Însă el nu se afla înăuntrul lui. Acest trup, este în România.

România a fost aleasă să aibă această misiune. De aceea țara noastră va fi apărată într-o mare măsură de evenimentele care vor veni. România va fi și un important furnizor de hrană. Oricum trăim pe un pământ binecuvântat. Până și plantele noastre știu acest lucru; uită-te câte plante medicinale avem, cât de variate sunt. Ar trebui prețuite la adevărata valoare. Omul s-ar putea armoniza prin simpla apelare la natură, dar el încă nu a înțeles. În orice caz faptul că trăim acum, aici, aceste timpuri ar trebui să ne dea de gândit. Ar trebui să înțelegem că este șansa noastră spre evoluție. Totodată trebuie spus că atunci când el va veni, va intra atât în trupul care îi este destinat cât și în fiecare din noi. În momentul în care va fi prezent fizic pe Terra, energia lui va pătrunde în fiecare din noi, făcându-ne compatibili cu el. Este ca și cum cineva ne-ar da un surplus de informație, energie și iluminare, pentru a fi apți să ne aliniem noilor coordonate ale planetei. Suflul lui va intra în noi și noi vom fi altfel, mai buni, mai evoluați, mai înțelepți. Ne vom da seama că suntem cu adevărat frați și vom manifesta acest lucru.





o singura clipa: prezentul

11 06 2009

Pentru cei ce doresc să analizeze viața, trăirea și iubirea prin intermediul gândirii, trecutul și viitorul sunt pe deplin satisfăcătoare, deoarece le ofera un câmp de acțiune nelimitat. Ei pot decora trecutul, îl pot înfrumuseța așa cum doresc, chiar dacă nu l-au trăit niciodată; atunci când lucrurile se petreceau, ei nu trăiau în prezent. Toate acestea sunt numai umbre, reflecții. În goana lor neîntreruptă au zărit câteva lucruri și au impresia că au trăit. Singura realitate a trecutului este moartea, nu viața. Singura realitate a viitorului este tot moartea, nu viața. Cei care și-au ratat viața, cei care nu și-au trăit-o atunci când trebuia, încep să viseze la viitor pentru a umple cumva acest gol. Viitorul lor este doar o proiecție provenită din trecut. Tot ceea ce au ratat în trecut este proiectat și așteptat să se întâmple în viitor; iar între aceste două inexistente se găsește această scurtă clipă care există cu adevărat și care este plină de viață.

Se crede că timpul este format din trecut, prezent și viitor, însă acest lucru este greșit. Timpul este format numai din trecut și viitor. Prezentul este însăși esența acestei vieți. Așadar, cei ce vor să traiască nu au altă cale decât aceea de a trăi în prezent. Numai prezentul este existențial. Trecutul este doar o colecție de amintiri, iar viitorul nu este nimic altceva decât imaginația, visele voastre. Realitatea este aici și acum.

Prezentul nu are nimic de-a face cu timpul. Dacă te afli pur și simplu aici, în această clipă, timpul nu există. Există doar o imensa tăcere, liniște, nemișcare, nu se mai întâmplă nimic, totul s-a oprit deodată. Prezentul iți oferă posibilitatea să te scufunzi în adâncurile oceanului vieții, să te înalți spre seninul cerului vieții. Sunteți însă pândiți de pericole din ambele sensuri: „trecut” și „viitor” reprezintă cele mai periculoase cuvinte ale limbajului uman. Între trecut și viitor, faptul de a trăi în prezent este similar cu a face echilibristică pe o frânghie; pericolul există de ambele părți. Însă odată ce ai gustat din darurile prezentului, nu iți mai pasă de nici un pericol. Odată ce intri în armonie cu viața, nu mai contează nimic. Iar pentru mine, viața este tot ceea ce există.

Pentru cei care vor să traiască viața, și nu să se gândească la ea, pentru cei care vor să existe cu adevărat, și nu să filozofeze despre acest lucru, nu există nici o altă alternativă: ei trebuie să savureze nectarul clipei prezente. Umpleți-vă cu tot ceea ce vă oferă clipa prezentă, deoarece ea nu se va mai întoarce. Odată ce a trecut, a trecut pentru totdeauna. Viața durează șaptezeci, optzeci de ani; moartea se întâmplă într-o singură clipă. Este atât de condensată, încât dacă ai trăit o viață justă, vei putea intra în misterul morții. Misterul constă în faptul că moartea nu este decât coperta; în interiorul ei se găsește nemurirea ta, viața ta eternă.

Nu ma gândesc prea mult la viitor, deoarece acesta se naște din clipa prezentă. Dacă putem avea grijă de clipă prezentă, am avut grijă și de viitor. Viitorul nu va apărea din neant, el va crește din clipa prezentă. Următorul moment crește din acesta. Dacă acest moment este plin de frumusețe, pace, beatitudine, următorul va fi și mai pașnic, și mai beatific.

Iubirea nu știe nimic despre trecut, nimic despre viitor; ea cunoaște numai prezentul. Inima nu are nici o noțiune a timpului.

Încearcă sa înțelegi faptul că atât trecutul cât și viitorul sunt inexistente, ireale. Tot ce posezi este clipa prezentă – chiar această clipă. În mâinile tale se găsește întotdeauna o singură clipă; ea este atât de mică și de trecătoare, încât dacă te gândești la trecut și la viitor, o vei rata. Şi ea este singura realitate și singura viață care poate exista.

A trai fără perspectiva viitorului reprezinta cel mai mare act de curaj. Numai lașii trăiesc în viitor. Trecutul omenirii este plin de asemenea acte de lașitate. Omenirea nu a trăit în prezent, ci în viitor: „Toate acestea vor avea loc mâine”. Cu aceasta speranță au trăit și au murit oamenii. Ceea ce așteptau ei nu s-a întâmplat niciodată; l-au așteptat, de fapt, pe Godot. Prezentul a rămas neexplorat, netrăit – și el este singura realitate care există.

Mintea nu cunoaște cele trei aspecte ale timpului. Ea cunoaște numai două: trecutul și viitorul. Prezentul este, pentru ea, inexistent. Ceea ce există i se pare a fi inexistent, în timp ce inexistentul i se pare că există. Întregul efort este așadar îndreptat asupra faptului de a ieși din minte, de a părăsi ceea ce nu există și a rămâne în miezul existenţei. Cum poți rămâne în prezent? În clipa în care rămâi în prezent, iluminarea nu mai reprezintă decât o consecinţă.








%d blogeri au apreciat asta: