cum sa nu imbatranim inainte de vreme

18 10 2009

Conștientizați că singura dată în viață când ne place să „îmbătrânim” este în copilărie?

La mai puțin de 10 ani, suntem asa de încântați de asta, încât gândim și în fracțiuni de an. „Câți ani ai?” „Am patru ani și jumătate!” Nu vei spune niciodată că ai 36 ani… și jumătate. Da, dar ai patru ani și jumătate… Asta e diferența! Ai ajuns adolescent, acum nu te mai pot opri. Sari de bunăvoie la numărul următor sau chiar puțin mai departe. „Câți ani ai?” „O să am 16!” Poate că ai 13, dar vei avea 16! Și vine și cea mai grozavă zi din viața ta…. ai 18. Chiar și cuvintele sună ca o ceremonie: ai devenit major, ai 18 ani! YESSSS!!! Apoi, faci 30. Oooohh, ce se întâmplă aici? Parcă ai fi lapte bătut! „Se face” și e numai bun de aruncat, nu mai e amuzant, te-ai acrit. Ce nu e în regulă? Ce s-a schimbat? Ai devenit major, faci 30, mergi pe 40. Whoa! Pune frână, o iei razna. Până să bagi de seamă, ajungi de 50 și toate visele s-au spulberat. Dar, așteaptă!!! împlinești 60. Nici tu nu credeai ca vei face și asta!

Deci: devii major, faci 30, mergi pe 40, ajungi de 50 și împlinești 60. Asa viteza ai luat, încât atingi 70. După asta este „de pe o zi pe alta „aștepți” să o duci până joi”. În vârstă de 80 ani, fiecare zi e un ciclu complet: o ții până la prânz, ai prins și 4:30; ai ajuns și seara asta. Și nu se oprește aici ! În anii 90, o iei ușurel înapoi: „Abia am avut 92”. Apoi se întâmplă cel mai straniu lucru: după 100, devii iar copil „Am 100 și … jumătate!” Va urez tuturor să prindeți 100 și jumătate cu sănătate!

CUM SĂ RĂMÂI TÂNĂR?

1. Ignorați numerele neesențiale. Inclusiv vârsta, greutatea și înălțimea… Lăsați doctorii să-și facă griji în legătură cu astea. De asta îi plătim.

2. Înconjurați-vă de prieteni veseli. Aia mohorâți vă deprimă.

3. Învățați. Studiați computerul, meștesugurile, grădinăritul, orice. Nu lăsați creierul să lenevească. „O minte înceată este atelierul diavolului.” Și numele diavolului este Alzheimer.

4. Savurați lucrurile simple.

5. Râdeți des, mult și din toata inima. Râdeți până nu mai puteți și vă trebuie aer.

6. Mai apar și lacrimi. Indurați, suferiți și treceți mai departe. Singura persoană care ne însoțește toata viața, suntem NOI ÎNȘINE. Fiți „VII”, cât sunteți în viață.

7. Înconjurați-vă cu dragoste, indiferent că asta înseamnă familia, animăluțele dragi, muzica, plantele, hobby-urile, ce-o fi… Casa voastră este refugiul vostru.

8. Prețuiți-vă sănătatea. Dacă este bună, păstrați-o. Dacă mai are „hibe”, reparați-o. Dacă nu tine de voi „reparația”, căutați sprijin.

9. Nu vă căutați vina. Faceți vizita la mall, în alt județ, în altă țară , dar NU unde este vina.

10. Spuneți-le oamenilor pe care îi iubiți, că îi iubiți, cu orice ocazie. ȘI NU UITAȚI NICIODATĂ: Viața nu se măsoară cu numărul de respirații pe care le aveți, ci în momente care iți taie răsuflarea!

Cu toți avem nevoie să ne trăim viața din plin!

Reclame




Blogosfera…

16 10 2009

Am primit filmul acesta și m-am gândit că ar fi interesant să-l postez aici.

O zi bună…





Lacrima

5 10 2009

Lacrima este distilarea sufletului. Este cea mai profundă emoție a inimii umane exprimată în soluție chimică. Este un extract concentrat, este produsul final al căderilor și al suferințelor. Lacrimile adevărate nu sunt un camuflaj, ci sunt tabloul sufletului desenat pe pânza emoțiilor. Ele sunt portretul celor mai adânci aspirații umane.

Dr.M.R.Haan





invataturi

26 09 2009

Am învățat… că nimeni nu este perfect… până când nu te îndrăgostești.

Am învățat… că viața e dură… dar eu și mai și!!!

Am învățat… că nu trebuie niciodată să pierzi șansele care apar. Acelea pe care le pierzi tu, le prinde din zbor o altă persoană.

Am învățat că atunci când porți pică și amărăciune, fericirea se duce în altă parte.

Am învățat că ar trebui mereu folosite vorbe bune…

Am învățat că un surâs e un mod economic de a-ți îmbunătăți aspectul.

Am învățat că nu pot să aleg cum mă simt… dar pot mereu să fac câte ceva ca să mă simt bine.

Am învățat că atunci când copilul tău nou născut iți ține degetul în micul lui pumn, el s-a lipit de tine, pentru toata viata.

Am învățat că toți vor să traiască în vârful muntelui… dar toata fericirea și evoluția au loc în timpul urcușului.

Am învățat că trebuie să te bucuri de călătorie și să nu te gândești doar la scopul ei.

Am învățat că e mai bine să dai sfaturi doar în două situații… când sunt cerute și când de ele depinde viața cuiva.

Am învățat că, cu cât irosesc mai puțin timpul, cu atât reușesc să fac mai multe lucruri.





Zece porunci

22 09 2009

Am și un decalog aici. Eu l-am scris și tot eu l-am atârnat pe peretele sălii de așteptare. Cum ridic ochii, îl văd. Şi de fiecare dată citesc una din cele zece porunci. De fiecare dată una singură, ca să mă conving s-o urmez.

Iată-le cum sună:

Prima poruncă: Să aștepți oricât.

A doua poruncă: Să aștepți orice.

(Așteptarea ne dă iluzia că facem ceva așteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puțin câte puțin.)

A treia poruncă: Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiți că orice așteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viața.

A șasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A șaptea poruncă: Nu pune în aceeași oală și rugăciunea și pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăznește să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoști că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ți aparține în întregime. Singurătatea e o târfa care nu te învinuiește că ești egoist.

A zecea poruncă: Amintește-ți că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Ce bună idee am avut cu decalogul ăsta. De câte ori sunt în dificultate, apelez la el. Mă uit și caut porunca de care am nevoie în clipa respectivă. Şi imediat îmi revin. Nu știu ce m-aș fi făcut fără asta.

Octavian Paler – Viața pe un peron





despre trecut…

17 09 2009

N-am prevăzut că, într-o zi, aș putea suferi de un exces de memorie, cum suferă alţii de un exces de suc gastric. Pe urmă, nu bănuiam, ceea ce știu azi, că trecutul nu e o arhivă, o magazie unde găsești și azi, și mâine, şi poimâine aceleași lucruri, mai uzate, mai pline de praf, dar în fapt aceleași. Trecutul trăiește, e viu, ia parte la prezent, îl influențează şi se schimbă în funcție de ceea ce ni se întâmplă. Unele amintiri scad în importanță, pălesc, altele, dimpotrivă, capătă înțelesuri noi la care nu ne-am gândit înainte. Devin, din fleacuri, momente esențiale. De aceea, azi, înțeleg că destinul se ascunde, deseori, în cea mai cenușie și insesizabilă banalitate.

Cred că dragostea ne ridică în propriii noștri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii așa cum te vede celălalt! Ai dori, și chiar încerci, să micșorezi distanța dintre ceea ce știi că ești în realitate și ceea ce intuiești că vede în tine cel pe care-l iubești.

Octavian Paler – Autoportret într-o oglindă spartă





singuratatile noastre

10 07 2009

noiembrie ’92

Muzica ne trezeste regretul de a nu fi ceea ce ar fi trebuit sa fim, iar magia ei ne incanta pentru o clipa, transpunându-ne in lumea noastra ideala, in lumea in care ar fi trebuit sa traim. Dupa dezbinarile nebune ale fiintei tale, te apuca o dorinta de puritate angelica, in care te-ai putea unifica intr-un visde transcendenta si de seninatate, departe de lume, plutind intr-un zbor cosmic, cu aripile-ntinse spre vaste departari. Si imi vine sa inghit cerurile care pentru mine nu s-au deschis niciodata…

Toate sarutarile pe care nu le-am dat si toate sarutarile pe care nu le-am primit, zambetele care nu mi s-au deschis si atatea timiditati ale iubirilor noastre nu le-am intarit si nu le-am pecetluit singuratatilor. Nu ne-am facut luptatori. Si cand noi insine ne-am refuzat, n-am facut-o cu mandrie si cu speranta altor triumfuri?

Care este inceputul singuratatilor noastre, daca nu o iubire care nu a putut sa se reverse si care este hrana acestor singuratati, daca nu atatea iubiri inchise in noi? Toata dorinta noastra de absolut, de a deveni Dumnezei, demoni sau nebuni, toata ameteala in cautarea altor vesnicii si setea dupa lumi nesfarsite, nu s-au nascut din atatea si atatea surasuri, imbratisari si sarutari neimpartasite si necunoscute? Nu cautam noi totul pentru ca am pierdut ceva? Am pierdut atatia din noi individualul, existenta, incat singuratatile noastre cresc fara radacini, asemenea florilor de mare abandonate valurilor. Dar tari sunt singuratatile noastre, hranite din atatea iubiri ce nu s-au realizat pentru a ne sustine elanul inspre alte lumi si inspre alte vesnicii.

Emil Cioran








%d blogeri au apreciat asta: