Am să încep cu o poezie primită de la cineva pe care nu am știut să-l apreciez la adevărata valoare atunci.
Gâgs – Fantoma vieții mele
„Stând într-un parc am văzut fantoma vieții mele trecând prin fața mea.
Era superbă ca toamna ce se așează, distrugând verdeața, florile…
Fantoma vieții mele a apărut să mă anunțe că
sfârșitul e aproape
Şi că gerul inevitabil va veni
Şi-mi va îngheța
Speranțele, iubirea
Şi nu va ierta nimic.
Fantoma vieții mele a trecut
Lăsând în urma ei amar și jale
pentru că eu sunt cel ce-l moștenește pe Manole,
iar mitul lui Icar nu poate fi strivit.” notată pe 11.11.1998
„Am atâtea pe cap, dar nu mă pot exprima în nici un fel.” 12.11.1998
„Mi-e dor de malul mării de spume albită,
mi-e dor de vârful muntelui de nori acoperit,
mi-e dor de stelele nopții de mine numărate,
mi-e dor de tine…
Îmi amintesc de ochii tăi închiși,
plini în adâncuri de o lumină neagră,
de trupul tău ca o mână deschisă și…
mi-e dor…
Şi ninge în inima mea
Cu fulgi albiți de timp,
timp care fuge și nu-l interesează că
noi trăim și iubim.
Dar timpul, cu-ale lui aripi
întețește dragostea noastră.” 17.11.1998
„… te voi simți,
te voi mângâia,
te voi săruta,
te voi iubi,
fără „dar” şi „fără limite”.” 18.11.1998
Lasă un răspuns